Validare poprire. Sentința nr. 440/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 440/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 33039/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.440

Ședința publică din data de 19.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. C. – judecător

GREFIER: M. C. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 05.01.2015 când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 12.01.2015, respectiv, 19.01.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Constată ca prin actiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus creditoarea DD I. III AG – prin mandatar S.C. ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMÂNIA SRL - a solicitat validarea popririi inființată in dosarul execuțional nr. 147/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc LIMIȘCĂ S. B., privitoare la disponibilitățile financiare ale debitorului C. D. B., asupra terțului poprit S.C. J. W. SRL, pentru suma de 5.483,01 lei reprezentând creanță si 1.278,36 lei reprezentând cheltuieli de executare.

In motivarea cererii creditoarea arată că, deși executorul judecătoresc a înființat poprirea în mâinile terțului poprit, acesta refuză ca de bună voie să poprească sumele datorate de angajatul său – debitorul L. L. M. -, in favoarea sa.

In probațiune creditoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: copia popririi inființată in dosarul execuțional dosarul execuțional nr. 147/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc LIMIȘCĂ S. B. și a dovezii de comunicare a acesteia către terțul poprit, încheierea de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria B. la data de 12.12.2012 în dosarul nr._/197/2012 și dovada raporturilor juridice dintre debitor și terțul poprit.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Debitorul și terțul poprit nu au formulat la dosar întimpinare pentru a combate susținerile creditoarei.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit încheierii pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2012 s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de credit nr._/23.07.2003.

Ca urmare, in dosarul execuțional nr. nr. 147/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc LIMIȘCĂ S. B. a fost înființată poprirea asupra disponibilităților financiare ale debitorului C. D. B., datorate acestuia de către angajatorul său, tertul S.C. J. W. SRL.

Terțul poprit refuză ca de bună voie sa poprească in favoarea creditoarei sumele respective, acesta fiind înștiințat în acest sens prin adresa emisă de către executorul judecatoresc la data de 14.11.2014(fila 11) și comunicată acestuia la data de 18.11.2014 (fila 4).

Dispozițiile articolului 460 alin. 1 Cod procedură civilă stabilesc faptul că, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, creditorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plăteasca suma urmăribilă, pot sesiza instanța de executare in vederea validării popririi.

Creditoarea a indicat faptul că debitorul este salariat al terțului poprit, acesta din urmă necontestând această afirmație, astfel cum nu a făcut nici dovada că s-a achitat de bună voie de obligațiile care ii reveneau prin inființarea de poprire comunicată de către executorul judecatoresc.

Pentru aceste motive, instanța va admite cererea formulată de către creditoare, considerind-o legală si intemeiată și va dispune obligarea terțului poprit să plătească creditoarei suma de 6.761,37 lei din care 5.483,01 lei reprezentând creanță conform contractului de credit nr._/23.07.2003 si 1.278,36 lei cu titlu de cheltuieli de executare, conform dispozițiilor art. 409 alin. 1 din codul de procedură civilă.

Instanța reține că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea avind ca obiect “validare poprire” astfel cum a fost formulată de creditoarea D. I. III AG – prin mandatar ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMÂNIA SRL, cu sediul in București, Calea Floreasca nr. 246C, Clădirea de Birouri Skytower, . în contradictoriu cu debitorul C. D. B., cu domiciliul in B., ., jud. Brasov si cu tertul poprit S.C. J. W. S.R.L., cu sediul in B., ., jud. Brasov și, in consecinta:

Valideaza poprirea infiintata prin somatia emisa de catre Biroul Executorului Judecatoresc LIMIȘCĂ S. B. in dosar executional nr. 147/2012.

Obligă terțul poprit sa plătească creditoarei suma de 6.761,37 lei din care 5.483,01 lei reprezentând creanță conform contractului de credit nr._/20.07.2003 si 1.278,36 lei cu titlu de cheltuieli de executare, precum și dobânzile și penalitățile contractuale viitoare calculate până la recuperarea debitului, conform dispozițiilor art. 409 alin. 1 din codul de procedură civilă.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 19.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. C. M. C. P.

Red.CCA/Dact.PMC/20.02.2015 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 440/2015. Judecătoria BRAŞOV