Actiune in regres. Sentința nr. 4708/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4708/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 11846/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.4708
Ședința publică din data de 03.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – GALAȚANU N.
GREFIER - M. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. P. V. AG, pârâta S.C. E. Romania asigurare – Reasigurare S.A. și intervenientul M. C., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 26.06.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 03.07.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.10.2012 sub numărul_, reclamanta S.C. P. V. AG, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. Romania Asigurare Reasigurare S.A. și intervenientul M. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.793,82 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate în temeiul asigurării facultative CASCO; la plata sumei de 55,60 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 1,79 lei pe zi corespunzător a 31 zile întârziere, calculate de la data de 26.08.2012 și până la data de 26.09.2012; la plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% calculată, în continuare până la data plății integrale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 17.05.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat de răspundere civilă auto conform poliței RCA nr._/07.03.2012 și autovehiculul cu număr de înmatriculare_ .
În urma accidentului de circulație, a fost avariat autovehiculul marca VW având nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._; s-a stabilit culpa exclusivă a conducătorului autovehiculului asigurat de către S.C. E. S.A.
Mai arată că în baza raportului de asigurare facultativă CASCO a deschis dosarul de daună nr. P. 2358EC12, achitând asiguratului păgubit, despăgubirea în cuantum de 1.793,82 lei.
Reclamanta a menționat că la data de 10.08.2012 a avizat și convocat la conciliere pârâta pentru achitarea despăgubirii în cuantum de 1.793,82 lei, depunând toată documentația necesară soluționării cererii, de către asiguratorul de răspundere civilă S.C. E. S.A., în termenul de 15 zile prevăzut de lege, însă regresul nu a fost soluționat.
În drept au fost invocate disp. art.1349 alin.1 și 2 din Codul civil, Legea nr.136/1995 și disp. Ordinului CSA.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună nr. P. 4919EC11.
Cererea a fost timbrată cu 161,07 lei taxă de timbru și 3,50 lei timbru judiciar.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, însă prin notele scrise depuse la dosar arată faptul că a achitat suma de 1190,72 lei prin OP nr._/19.12.2012; un exemplar s-a comunicat reclamantei la data de 11.02.2013.
P. precizarea depusă la data de 26.06.2013, reclamanta a solicitat să se constate că pârâta a achitat parțial debitul principal, respectiv suma de 1.190,72 lei; obligarea pârâtei la plata sumei de 204,49 lei reprezentând diferența neachitată din contravaloarea despăgubirii achitate în temeiul asigurării facultative; obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% în continuare până la data plății integrale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 17.05.2012, intervenientul forțat M. C., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație. A fost avariat autoturismul cu număr de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamanta, în baza căreia aceasta a plătit despăgubirea în cuantum de 1793,82 lei. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 10.08.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 14), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
Pentru termenul de judecata din data de 26.06.2013 parata a depus la dosar note scrise prin care a aratat ca a achitat reclamantei suma de 1190,72 lei la data de 19.12.2012, cu OP-ul nr._/19.12.2012.
Reclamanta, fata de plata facuta de parata, si-a precizat actiunea, solicitand obligarea paratei la plata diferentei de 603,1 lei, si a penalitatilor de intarziere.
Față de precizarea formulată de reclamantă, instanța o califică drept o diminuare a cuantumului pretențiilor solicitate în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ. ce reprezintă prin raportare la dispozițiile art. 129 C.pr.civ. obiectul învestirii instanței.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta trebuie să fie în legătură directă cu fapta ilicită deoarece subrogarea asigurătorului este una personală iar drepturile se exercită de asigurător, așa cum ar fi fost exercitate de asigurat, în lipsa raporturilor de asigurare, acțiunea în regres judecându-se după normele dreptului comun, ci nu după normele aplicabile în raporturile dintre asigurător și asigurat.
Așadar, având în vedere că reclamanta s-a subrogat în dreptul de a recupera prejudiciul suferit de asigurat, prin plata indemnizației în cuantum de 1793,82 lei, instanța consideră primul capăt de cerere întemeiat, urmând a obliga pârâta la plata sumei de 603,1 lei reprezentând diferenta indemnizatie de asigurare achitata de reclamanta.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 10.08.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanta constata ca si acest capat de cerere este intemeiat, urmand a obliga pârâta la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 1793,82 lei de la data de 26.08.2012 până la data de 19.12.2012 si a penalitatilor de intarziere calculate la suma de 603,1 lei de la data de 20.12.2012 pana la achitarea efectiva a debitului.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, avand in vedere ca parata a cazut in pretentii, instanta o va obliga la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata reprezentate de 161,07 lei taxa judiciara de timbru, 3,3 lei timbrul judiciar si 1370,82 lei onorariul avocatial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.C. P. V. AG, cu sediul ales la Cabinet de Avocat F. P. - sector 2, București, .-189, ., . cu pârâta S.C. E. Romania Asigurare – Reasigurare S.A., cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, cladirea O23, . și intervenientul M. C., cu domiciliul în sector 4, București, .. 8, .. 74.
Obligă pârâta la plata sumei de 603,1 lei reprezentand diferenta indemnizatie si a penalităților în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la suma de 1793,82 lei de la data de 26.08.2012 până la data de 19.12.2012 si a penalităților în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la suma de 603,1 lei de la data de 20.12.2012 pana la data achitarii efective a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecata – 161,07 lei taxa judiciara de timbru, 3,3 lei timbru judiciar si 1370,82 lei onorariu avocatial.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astazi, 03.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
GALAȚANU N. M. G.
Red.jud.GN/Thn.red.gr.MG/5 ex./17.07.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 4712/2013. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 305/2013.... → |
---|