Evacuare. Sentința nr. 4026/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4026/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 5232/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 4026
Ședința publică de la 13.06.2013
Instanța constituită din:
Președinte: L. C. M.
Grefier: S. D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta I. de C. Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Balotești și pe pârât G. F., având ca obiect evacuare.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 05.06.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13.06.2013, apoi la data de astăzi 20.06.2013, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 04.05.2012 și înregistrată sub nr._, reclamanta I. de C. Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Balotești a chemat în judecată pe pârâtul G. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în Balotești, ., județul Ilfov, imobil ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.65/11.01.2011 încheiat între părți.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de închiriere nr. 65/11.01.2011, ce a avut ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra imobilului situat în Balotești, ., județul Ilfov. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 1 an, începând cu data de 11.01.2011 și până la data de 10.01.2012, după această dată nu a intervenit nici o prelungire a acestuia.
Reclamanta a predat imobilul către pârât conform procesului-verbal de predare-primire din data de 11.01.2011.
A mai arătat că pârâtul a dat dovadă de comportament violent împreună u membrii familiei sale, a adus în spațiul locativ persoane străine împreună cu care a săvârșit în repetate rânduri, fapte de amenințare, distrugere și violență, îndreptate împotriva vecinilor săi, figurează cu debite restante și scadente în contul chiriei neachitate, a distrus bunuri pe care le avea în folosința comună dar și bunuri individuale aparținând colocatarilor săi. Deși a fost notificat în consecință, pârâtul refuză să predea locuința închiriată.
În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și martori.
În drept au fost invocate dispozițiile contractului nr. 65/11.01.2011, art.82 coroborat cu 112 și urm. C.p.c., 274, 1431, 1436, 1438 C.civ.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri (filele 6-17).
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și formula apărări.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile vechiului Cod civil,în vigoare la data nașterii obligațiilor contractuale între părți.
Reclamanta are un drept de administrare a imobilului situat în judetul Ilfov,localitatea Balotești, . legii nr 290/2002 modificată și completată prin legile ulterioare.
Acțiunea în evacuare poate fi examinată și prin prisma art. 555 – art.556 C.civ., fiind însă distinctă de acțiunea în revendicare. Astfel, acțiunea în evacuare întemeiata pe art. 555 C.civ. este recunoscută ca un mecanism de obținere, de către proprietar, a posesiei bunului, în cazurile in care pârâtul nu deține niciun titlu asupra imobilului și nu invocă niciun drept real cu privire la acesta.
Această acțiune a fost recunoscută în practica judiciară tocmai pentru a nu crea în sarcina proprietarului obligația împovărătoare de a introduce o acțiune în revendicare, ce presupune taxe de timbru mai mari și o probațiune mai anevoioasă, precum și în acele cazuri în care pârâtul nu deține niciun titlu cu privire la imobil.
Instanța reține că din probatoriul administrat rezultă că în data de 11.01.2011 între reclamantă și pârâtul G. F. s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință nr. 65 pe o perioadă de un an începând cu data semnării,cu posibilitatea reînoirii lui cu acordul ambelor părți solicitat printr-o notificare cu 30 zile înainte de expirarea termenului. Mai reține instanța că în cauză nu a intervenit tacita relocațiune în condițiile prevăzute de părți prin contract,respectiv prin acordul ambelor părți solicitat printr-o notificare cu 30 zile înainte de expirarea termenului,astfel încât contractul a încetat ca urmare a expirării termenului de un an pentru care a fost încheiat.
La data de 01.06.2012 reclamanta a comunicat pârâtului notificarea nr 1762 prin care solicita plata de către acesta, pâna la data de 05.06.2012, a debitului restant în cuantum de 976 lei reprezentând contravaloarea chiriei și a utilităților neachitate, precum și eliberarea spațiului ocupat abuziv, fără titlu din data de 10.01.2012, ca urmare expirării termenului pentru care a fost încheiat, având în vedere că acesta nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutive,a pricinuit însemnate stricăciuni locuinței și a avut un comportament care face imposibilă conviețuirea si împiedică folosirea normală a locuinței.
Instanța reține că potrivit capitolului V din contract ”nulitatea și rezilierea contractului”, rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutive sau când chiriasul a avut un comportament care face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței.
Prin urmare, față de considerentele mai sus arătate si soluția ce urmează a fi pronunțata, instanța retine ca pârâtul nu mai poate invoca in beneficiul lui existenta unui titlu locativ care sa justifice rămânerea acestuia in imobil, măsura evacuării fiind condiționata de rezilierea contractului de închiriere.
Din declarația martorului E. C. D., coroborată cu adresa Poliției Orașului Otopeni nr_/09.04.2012 reiese că pârâtul G. F. împreună cu familia sa au dat dovadă de un comportament necivilizat în relațiile cu vecinii, împiedicând folosirea normală a spațiilor folosite în comun cu alti colocatari .
Totodată, în temeiul art 225 C. instanța consideră lipsa pârâtului la interogatoriu ca un început de dovadă care, coroborat cu celelalte probe de la dosar, creează prezumția recunoașterii de către parat a pretențiilor reclamantului.
De asemenea, instanța constată că reclamanta a făcut, în temeiul art 1169 Cod Civil, dovada sumelor datorate de pârât cu titlu de chirie și utilități consumate și neachitate în cuantum de 702 lei pentru perioada 01.09._13 și va obliga pârâtul la plata acestora, precum și plata în continuare până la eliberarea efectivă a locuinței.
Având în vedere considerentele reținute mai sus,instanța va dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în în judetul Ilfov,localitatea Balotești,. obligarea acestuia la plata sumei de 702 lei pârât cu titlu de chirie și utilități consumate și neachitate pentru perioada 01.09._13 ,precum și la plata în continuare până la eliberarea efectivă a locuinței.
În temeiul prevederilor art. 274 C. pr. civ. și al principiului disponibilității, instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta I. de C. Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Balotești, cu sediul în Balotești, ., km 21, județ Ilfov în contradictoriu cu pârâtul G. F., domiciliat în Balotești, ., județul Ilfov.
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în judetul Ilfov,localitatea Balotești, . la plata sumei de 702 lei pârât cu titlu de chirie și utilități consumate și neachitate pentru perioada 01.09._13 ,precum și la plata în continuare până la eliberarea efectivă a locuinței.
În temeiul prevederilor art. 274 C. pr. civ. și al principiului disponibilității, instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.06.2013.
Președinte Grefier
L. C. M. S. D.
Red.jud.L.C.M./Tehn.SD/11.07.2013/4ex.
← Cerere necontencioasă. Sentința nr. 2479/2013. Judecătoria BUFTEA | Fond funciar. Sentința nr. 5931/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|