Fond funciar. Sentința nr. 5931/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5931/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 195/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 5931

Ședința publică de la 15.10.2013

Instanța constituită din:

Președinte: R. V. A.

Grefier: S. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții T. G., T. M. cu pârâții B. L., I. Z., I. L., I. M., V. G., V. N., N. E., S. N., C. M., S. C. C., C. I., S. M., B. S., S. C., C. A., S. M., S. C., C. L. Balotești de A. a Legii Fondului Funciar, C. Județeană Ilfov de A. a Legii Fondului Funciar, având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 07.10.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 15.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.01.2013 sub nr._ reclamanții T. G., T. M. au chemat în judecată pe pârâții B. L., I. Z., I. L., I. M., V. G., V. N., N. E., S. N., C. M., S. C. C., C. I., S. M., B. S., S. C., C. A., S. M., S. C., C. L. Balotești de A. a Legii Fondului Funciar, C. Județeană Ilfov de A. a Legii Fondului Funciar, solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 9793/20.07.1994 în sensul radierii suprafeței de teren de 1000 mp intravilan, situată în T 35, p 1234 și 1235.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, de pe urma defunctului B. I. D. s-a emis titlul de proprietate nr. 9793/1994. În anul 1986 reclamanții au devenit proprietari asupra imobilului locuință, situat în Balotești nr. 529, terenul aferent construcției de 1000 mp, trecând în proprietatea statului, așa cum rezultă dom sentința civilă nr. 1804/01.10.1986 pronunțată de Judecătoria SAI în dosarul nr. 2994/1986. Ulterior, în anul 1992, au dobândit prin actul de vânzare cumpărare nr. 6154/27.11.1992, suprafața de 2659 mp situată în Balotești, T 35, p 1234 și 1235 . De la momentul dobândirii celor două terenuri și până în prezent, au folosit liber și netulburați aceste suprafețe de teren pentru care au achitat taxele și impozitele aferente, obținând de-a lungul timpului, autorizații de construcție pentru imobilele construite pe acestea.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus acte la dosarul cauzei.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, Legea 169/1997, art.112 C.p.c.

Pârâta C. Locală Balotești nu a formulat întâmpinare dar prezentă în instanță, a lăsat la aprecierea instanței cu privire la soluția ce va fi pronunțată.

Pârâta C. Județeană Ilfov a depus întâmpinare prin care a arătat că în cazul în care există suprapuneri de teren, să fie avute în vedere de către instanță.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art.115 C.p.c., Legea 18/91 R cu modificările și completările ulterioare, HG 890/2005 cu modificările și completările ulterioare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Instanta retine ca autorul paratilor a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, in conditiile legii 18/1991, republicata, fiind emis titlul de proprietate nr.9793 din 20.07.1994, pentru suprafata de 3 ha si 4600 mp, teren extravilan si intravilan.

Reclamantii se prevaleaza de sentinta civila nr.1804 din 01.10.1986, a Judecatoriei B., pronuntata in dosarul 2994/1996, prin care li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unui imobil locuinta, situat in ., judetul Ilfov, terenul aferent constructiei, in temeiul art.30 din Legea 58/1974 trecand in proprietatea statului.

Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub numarul 6154 din 27.11.1992, reclamantii au dobandit de la mostenitorii lui B. I.D. terenul in suprafata de 2659 mp situat in ., teren dobandit de catre acestia in urma adeverintei nr.151 din 01.11.1992.Din analiza contractului anterior mentionat nu rezulta alte elemente de identificare ale imobilului instrainat desi reclamantii sustin ca ceea ce s-a instrainat este terenul de 2659 mp din tarlaua 35, ., teren ce facea parte din titlul de proprietate nr.9793 din 20.07.1994.

Cu privire la suprafata de teren mentionata reclamantii sustin ca a fost trecuta in mod eronat in titlul de proprietate, aceasta apartinandu-le in proprietate.Prin urmare, solicita instantei sa declare nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate cu privire la suprafata de teren de 1000 mp, parte a suprafetei de teren de 2659 mp, ce s-ar regasi in tarlaua 35, ..

In primul rand instanta constata ca reclamantii nu fac dovada unui titlu de proprietate care sa poarte asupra terenului cu privire la care se pretinde ca a fost inscris in mod eronat in titlul de proprietate contestat, avand in vedere lipsa dovezilor de identificare a imobilului.De altfel, chiar reclamantii sustin ca in ceea ce priveste suprafata de teren de 1000 mp nu detin un titlu de proprietate, acesta urmand a fi obtinut dupa o eventuala radierea a acestei suprafete din titlul contestat, prin eliberarea Ordinului Prefectului.

In al doilea rand, chiar daca ar exista o atare dovada, instanta nu poate aprecia temeinicia cererii reclamantilor in lipsa administrarii probei cu expertiza tehnica, in specialitatea topografie, care ar urma sa identifice suprafata de teren cu privire la care se pretinde ca reconstituirea dreptului de proprietate pentru parati a fost nelegala.Or, reclamantii nu au solicitat o astfel de proba.

F. de aceste considerente, instanta urmeaza a respinge actiunea ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN N. LEGII

HOTARASTE

Respinge acțiunea formulată de T. G., T. M., domiciliați în Balotești, sat Balotești, ., jueț Ilfov în contradictoriu cu pârâții B. L., domiciliată în Balotești, sat Săftica, .. 80, ., parter, ., I. Z., domiciliată în P., ., I. L., domiciliată în Balotești, sat Balotești, .. 158, județ Ilfov, I. M., domiciliat în București, ., ., ., V. G., domiciliat în București, .. 405, ., V. N., domiciliat în București, .. 23, ., ., sector 1, N. E., domiciliată în B., . nr. 12, ..B, ., S. N., domiciliat în Balotești, sat Dumbrăveni, . nr. 28, județ Ilfov, C. M., domiciliată în București, . nr. 2, ., S. C. C., domiciliat în Balotești, ., C. I., domiciliată în București, .. 107, ., ., sector 3, S. M., domiciliat în Balotești, sat Balotești, ., ., ., B. S., domiciliată în Pitești, .. 40, ..B, ., S. C., domiciliată în Gruiu, sat Siliștea Snagovului, ., județ Ilfov, C. A., domiciliată în Snagov, sat Ciofliceni, ., județ Ilfov, S. M., domiciliat în Balotești, sat Dumbrăveni, ., județ Ilfov, S. C., domiciliată în Otopeni, .. 68, județ Ilfov, C. L. Balotești de A. a Legii Fondului Funciar, cu sediul în Balotești, județ Ilfov, C. Județeană Ilfov Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, cu sediul în București, ., sector 3, ca neintemeiata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 15.10.2013.

Președinte Grefier

R. V. A. S. D.

Red.jud.R.V.A./Thn.SD/23ex/12.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 5931/2013. Judecătoria BUFTEA