Pretenţii. Sentința nr. 249/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 249/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 8726/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.249

Ședința Publică din data de 21.01.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . GROUP SA și pe pârât . REASIGURARE SA, intervenient P. C., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 14.01.2013 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 21.01.2013 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 20.07.2012, reclamanta . GROUP SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. asigurare Reasigurare S.A. și intervenientul P. C., să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.290 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru repararea autovehiculului cu număr de înmatriculare_, obligarea la plata sumei de 95,46 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței 19.05.2012 si până la data de 01.08.2012, obligarea la plata penalităților de întârziere până la achitarea integrală a debitului precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 08.11.2011 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr.de înmatriculare_ si_ ,circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în constatarea amiabilă de accident.

A fost avariat autoturismul cu nr.de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița . nr._ în baza căreia s-a deschis dosarul de daună nr.RA18/VS/11/_ și s-a plătit despăgubirea în cuantum de 1.290 lei. Deținătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, cu polița RCA nr._.

În drept au fost invocate disp. art. 22, art. 42, art.49 din Legea nr. 136/1995 și ale art. 64 din Ordinul CSA nr. 5/2010.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o . înscrisuri (filele 4-28).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 124,75 lei si timbru judiciar de 3 lei în baza art. 2 alin. 1 din Legea 146/1997.

În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Legal citată pârâta nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța.

Instanța a încuviințat si administrat reclamantei proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

La data de 08.11.2011, P. C. M., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost întocmită constatare amiabilă de accident(f. 6). A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița . nr._(f.12) în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună nr. RA18/VS/11/_/08.11.2011 și a plătit despăgubirea în cuantum de 1.290 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont depus la fila 20 din dosar. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, cu polita ./16/H16/DV nr._, cu valabilitate din data de 24.09.2011 până în data de 23.03.2012(f.18).

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2210 alin.1 din Codul Civil potrivit cărora în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din constatarea amiabilă încheiată și din declarațiile celor doi conducători implicați în accidentul rutier, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1357 din Codul Civil conform căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. De asemenea, conform alin. 2 autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor OUG 195/2002, întrucât intervenientul forțat nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație și a acroșat celălalt autovehicul care circul regulmentar. Prejudiciul produs rezultă din nota de constatare în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul de dauna reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.

Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în locul pârâtei, aceasta în temeiul art. 2210 din Codul civil se subrogă în drepturile proriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia. În consecință, instanța consideră primul capăt de cerere întemeiat, urmând ca, în baza art.49 din Legea 136/1995, să oblige pârâta la plata sumei de 1.290 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor achitate de reclamantă. Totodată, având în vedere că despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite și celelalte capete de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 21.05.2012, data scadenței, până la achitarea integrală a debitului principal.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 127,75 lei constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta . GROUP SA, cu sediul ales la Cabinet Individual de avocat P. D., București, ..1, ., biroul A3, sector 5, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park, nr.10, ..4, județul Ilfov si intervenientul forțat P. C. domiciliată în localitatea Movileni, ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.290 lei, reprezentând debit principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 21.05.2012, data scadenței, până la achitarea integrală a debitului principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 127,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red: jud. FAL Tehndact. CL 5 ex/27.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 249/2013. Judecătoria BUFTEA