Plângere contravenţională. Sentința nr. 3698/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3698/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 9930/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA B.

Sentința civilă nr. 3698

Ședința Publică din data de 03.06.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. I. D.

Grefier C. L.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul B. C. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având obiect de judecata plângere contravențională.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 27.05.2013 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentința când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 03.06.2013 când a hotărât următoarele:

INSTANTA

Deliberând, asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 20.08.2012, petentul B. C. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 16.08.2012 întocmit de agent constatator din cadrul intimatului. În fapt, petentul a arătat că în data de 16.08.2012 a circulat cu autoturismul Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_ dinspre Ploiești către București pe DN1 si a fost sanctionat contravențional cu amendă în cuantum de 700 lei compusă din 280 lei+350 lei pentru faptul nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton aflat in traversare pe trecerea de pietoni și nu a avut permisul de conducere asupra sa. Petentul a menționat ca circula pe banda a doua, pietonul începuse traversarea pe banda întâi timp in care a redus viteza, a făcut semn pietonului să traverseze, însă pietonul s-a oprit, a făcut un pas în spate si nu a mai dorit să traverseze.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG 195/2002 Republicata.

În susținerea cererii petentul a depus la dosar procesul verbal a cărui anulare o solicită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15, lit. i din legea 146/1997 respectiv art. 1, alin 2 din OG 32/1995.

Deși legal citat intimatul nu a depus întâmpinare însă a arătat ca fapta contravențională a fost constatata de agentul constatator prin propriile simturi, nefiind înregistrată foto sau video.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar iar pentru petent proba testimonială, fiind audiat martorul N. G..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constata următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 16.08.2012, petentul B. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 700 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de dispozițiile art.100 pct.3 lit.b și art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr.195/2002 republicată, sancțiunea fiind aplicată în temeiul dispozițiilor art. 100 pct.3 și art. 101 alin.1 din OUG 195/2002 republicată.

În fapt, s-a reținut că în data de 16.08.2012, ora pe DN1, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe banda nr.2, din direcția Ploiești către București, și nu a acordat prioritate de trecere peitonului angajat în traversare în mod regulamentar prin loc marcat și semnalizat corespunzător și nu avea asupra sa permisul de conducere.

Cu titlu preliminar, instanța constată în temeiul dispozițiilor art. 118 alin. 1 din OUG 195/2002 și OG 2/2001 că plângerea contravențională a fost formulată în termen, procesul verbal fiind înmânat personal petentului la data încheierii acestuia – 16.08.2012, iar plângerea contravențională depusă personal la instanță, când petentul a primit și termen în cunoștință, la data de 20.08.2012.

A. Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de petent. De asemenea, semnătura petentului nu a fost contestată de aceasta prin plângerea formulată.

Astfel, în temeiul art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

De altfel petentul nu invocă motive de nelegalitate, ci doar de netemeinicie.

Analizând din oficiu legalitatea procesului verbal de contravenție prin raportare la dispozițiile art. 16 și 17 din OG 2/2001 instanța constată că acestea au fost respectate, actul atacat nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută și nici de o cauză de nulitate relativă ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție.

B. Cu privire la temeinicia faptelor reținute în sarcina petentului, instanța constată că procesul verbal de contravenție este netemeinic cu privire la contravenția prevăzută de art. art. 100 alin. 3 lit.b din OUG 195/2002, aceea de a nu acorda prioritate la pietoni, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase (Cauza A. împotriva României).

În cauză, fapta a fost constatată de agentul constatator prin propriile simțuri.

Conform cauzei P. împotriva României, prin sancțiunile aplicate, contravențiile rutiere se circumscriu sferei unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 par. 1 din CEDO. Acest aspect are ca efect crearea în beneficiul petentului a unei prezumții de nevinovăție, prezumție ce nu este absolută, ci relativă. Petentul are dreptul la contraprobă cu privire la aspectele indicate de către intimat, probele urmând a fi propuse și administrate în fața instanței.

Deși neprevăzută în dreptul intern ca făcând parte din materia penală, o contravenție poate fi apreciată de instanță în concret ca fiind circumscrisă unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 par. 1 din CEDO. În prezenta cauză, întrucât amenda nu este menită ca o compensație pecuniară pentru daune, ci ca o pedeapsă pentru a preveni recidiva, caracterul general al normei și scopul sancțiunilor, de prevenire dar și de pedeapsă, sunt suficiente pentru a demonstra că prezenta contravenție are, în conformitate cu art. 6 din Convenție, un caracter penal.

De asemenea, față de sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, caracterul penal al acuzației este cu atât mai conturat în cauză. Acest aspect are ca efect crearea în sarcina petentului a unei prezumții de nevinovăție, prezumție ce nu este absolută, ci relativă. Petentul are dreptul la contraprobă cu privire la aspectele indicate de către intimat, probele urmând a fi propuse și administrate în fața instanței. Prin urmare, revine acestuia sarcina de a combate constatările agentului constatator consemnate în procesul verbal de contravenție (Cauza P. împotriva României).

Potrivit art.100 alin.3 lit. b din OUG 195/2002 reprezintă contravenție neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

Instanța urmează a reține declarația martorului N. G., martor ocular, care se coroborează cu susținerile petentului în fața instanței. Astfel, martorul a arătat că în data de 16.08.2012 se afla în stația de autobuz Horbach pe DN1, iar stația de autobuz era la 15-20 de metri de trecerea de pietoni, petentul circula pe banda a doua de lângă axul drumului din direcția Ploiești către București, iar pietonul se afla pe trotuar, lângă prima bandă. Era o femeie care a vrut să traverseze, petentul a oprit autoturismul, i-a făcut semn să traverseze, însă aceasta nu a vrut, făcându-i semn petentului să treacă.

Instanța apreciază că prin detaliile oferite cu privire la situația de fapt declarația martorului este verosimilă și obiectivă.

Față de aceste considerente, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța constată că petentul a făcut dovada contrară împotriva faptei reținute în sarcina sa, iar necesitatea administrării unor probe suplimentare ar crea în sarcina petentului o sarcină disproporționată și imposibilă. Astfel, petentul a avut intenția de a acorda prioritate de trecere pietonului, însă dacă atunci când autoturismul oprește acesta nu vrea să traverseze, nu poate fi reținută în sarcina șoferului nicio culpă.

Cu privire la fapta de a nu avea permisul de conducere asupra sa, instanța reține că petentul nu a contesta-o.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal este netemeinic în parte, motiv pentru care va admite în parte plângerea formulată, va anula procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 16.08.2012 cu privire la fapta prevăzută de art. 100 alin. 3 lit.b din OUG 195/2002, va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 280 de lei și va înlătura măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce. Va menține restul dispozițiilor din procesul verbal . nr._ din data de 16.08.2012 ca fiind legale și temeinice.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă și având în vedere principiului disponibilității, instanța urmează a lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulata de petentul B. C., domiciliat in București, ..24-26, ., sector 1 în contradictoriu cu intimatul INSPECTIRATUL DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV , cu sediul in București . nr 7 sector 2.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 16.08.2012 cu privire la fapta prevăzută de art. 100 alin. 3 lit.b din OUG 195/2002, exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 280 de lei și înlătură măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce.

Menține restul dispozițiilor din procesul verbal . nr._ din data de 16.08.2012 ca fiind legale și temeinice.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.06.2013.

Președinte, Grefier,

Red Jud SDI

Tehnodact CL 4 ex/26.06.2013

Dosar nr._

JUDECATORIA B.

INCHEIERE

Ședința Publică din data de 27.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. I. D.

Grefier C. L.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul B. C. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având obiect de judecata plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, martorul propus de petent, N. G., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se afla la termenul de administrare de probe,după care,

Instanța procedează la audierea martorului propus de petent, N. G., declarația fiind consemnata si atașata la dosar.

Petentul arată că nu mai sunt alte cereri de formulat si probe de administrat si solicită judecarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecata si acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție cu privire la fapta de neacordare a prioritarii, întrucât a circulat pe banda a doua, lângă ax.

INSTANȚA

Pentru ca părțile să depună concluzii scrise, va dispune amânarea pronunțării cauzei, sens in care,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la 03.06.2013.

Pronunțată în ședința publică azi,27.05.2013.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3698/2013. Judecătoria BUFTEA