Pretenţii. Sentința nr. 3628/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3628/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 8968/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 3628
Ședința publică de la 30.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. M.
Grefier: S. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., pe pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul B. D. Danuț, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 22.05.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 30.05.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.01.2012 sub nr._ reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat B. D. Danuț pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 60.228,34 lei reprezentând indemnizația de asigurare achitată de societate asiguratului, la plata penalităților de întârziere de 0.1 % pe zi, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 14.07.2010 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate auto cu nr. de înmatriculare_, condus de B. D. Danuț, având încheiată asigurarea de răspundere civilă obligatorie la . conform politei ./16/H16/DV nr._ și autoturismul cu nr. de înmatriculare_, având încheiată asigurarea facultativă Casco la . în baza contractului de asigurare facultativă nr._. Prin procesul-verbal încheiat și autorizatia de reparatii s-a retinut vinovătia numitului B. D. Danuț în producerea accidentului astfel că, la înștiințarea asiguratului, reclamanta a deschis și finalizat dosarul de daună nr. A/1634/2010/DJ, achitând către asigurat suma de 60.228,34 lei, cu OP nr.1595/23.09.2010, reprezentând despăgubiri pentru dauna produsă în data de 14.07.2010.
S-a mai retinut în motivarea cererii și faptul că, reclamanta a transmis pârâtei la data de 27.04.2011 adresa de invitatie la conciliere în temeiul art.720 ind.1 C.p.c pentru data de 28.07.2010, dar pârâta nu a înteles să își onoreze obligatiile.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp.art.1357 C.civ., 112 C.p.c., 2206, 2210 C.civ., 49 și 50 al.1 din Legea nr.136/1995, Ordinul CSA nr.5/2010.
În susținerea cererii introductive de instanță au fost depuse la dosar înscrisuri din dosarul de daună.
Prin serviciul registratură pârâta a depus la dosar la data de 08.03.2012 întâmpinare (f.43 – 46 dosar declinat) prin care, pe cale de exceptie, a invocat netimbrarea cererii de chemare în judecată și necompetenta teritorală, iar pe fond, a solicitat instanței respingerea actiunii ca neîntemeiată.
În sustinerea exceptiei netimbrării pârâta a invocat prevederile art.1 din legea nr.146/1997 și art.20 din același act normativ și a solicitat admiterea acestei exceptii și anularea actiunii formulată de reclamantă.
Prin sentința comercială nr. 8324/30.05.2012 Judecătoria C. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 26.07.2012 sub nr._ .
Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile vechiului Cod civil
La data de 14.07.2010 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în procesul verbal de contravenție (f.26 dosar declinat).
La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat facultativ la . astfel cum rezultă din polița nr._.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 14.07.2010 emis de DGPMB (f.80 dosar declinat) s-a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat pentru producerea accidentului, reținându-se că acesta nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers și a acroșat autoturismul condus de asiguratul CASCO, care circula regulamentar.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. A/1634/2010/DJ, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 60.228,34 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societățile care au efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din extrasul de cont depuse. Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.
Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 27.04.2011 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.47 dosar declinat), pârâta neachitând suma solicitată.
Având în vedere că avizarea de daună a fost efectuată la data de 27.04.2011 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 60.228,34 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata la plata penalităților de 0,1% aferente debitului principal calculate de la data scadenței 19.10.2011, până la data plății efective.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 942,75 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul ales în C., .. 53, județ D. în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, Soseaua București Nord, Global City Business Park nr. 10, . Ilfov și intervenientul B. D. I., domiciliat înCraiova, .. 77, ., județ D..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,34 lei debit principal și penalități de 0,1% aferente debitului principal calculate de la data scadenței 19.10.2011, până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 942,75 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru 937,75 lei și timbru judiciar 5 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2013
Președinte, Grefier,
L. C. M. S. D.
Red.jud. L.C.M./
Tehn.SD/02.07.2013/5ex
← Partaj judiciar. Sentința nr. 6981/2013. Judecătoria BUFTEA | Somaţie de plată. Sentința nr. 5070/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|