Pretenţii. Sentința nr. 779/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 779/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 10195/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.779
Ședința Publică din data de 18.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . GROUP SA și pe pârât .-REASIGURARE SA, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 11.02.2013 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 18.02.2013 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 27.087.2012, reclamanta . GROUP SA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.850 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru repararea autovehiculului cu număr de înmatriculare_, obligarea pârâtei la plata sumei de 932,40 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței 16.04.2011 si până la data de 01.09.2012, obligarea la plata penalităților de întârziere de 0,1%, în continuare până la achitarea integrală a debitului precum si la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 25.11.2010 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr.de înmatriculare_ al cărui conducător auto nu a fost identificat si_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în procesul verbal din data de 09.02.2010( adresa nr._/09.02.2011) precum si in procesul verbal de constatare.
A fost avariat autoturismul cu nr.de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia s-a deschis dosarul de daună nr.CA/IS/11/_ și s-a plătit despăgubirea în cuantum de 1.850 lei. Deținătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, conform CEDAM.
În drept au fost invocate disp. art. 42,49 din Legea 136/1995,Ordinul CSA nr. 5/2010, art 720 ind. 1 C. pr civ.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o . înscrisuri (filele 4-27).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 244,59 lei si timbru judiciar de 4,5 lei în baza art. 2 alin. 1 din Legea 146/1997.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Legal citată pârâta nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța.
La termenul din data de 28.01.2013, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere in cuantum de 684,50 lei calculate la suma de 1.850 lei pentru perioada 16.04._12 precum si la plata cheltuielilor de judecată constând in taxa judiciară de timbru si timbru judiciar, rezervând dreptul de a solicita onorariul avocațial pe cale separată.
Instanța a încuviințat si administrat reclamantei proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
La data de 25.11.2010, conducătorul autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița . nr._(f.14) în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună nr._ și a plătit despăgubirea în cuantum de 1.850 lei astfel cum rezultă din extrasele de cont depuse la filele 11-12 din dosar. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, valabilă la data producerii accidentului rutier (f.16). Nu a putut fi identificat conducătorul autovehiculului cu nr._, după cum rezultă din adresa emisă de MAI-DGPMB-Bridaga Rutieră (fila 5,19).
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 49 din Legea 136/1995, conform cărora în baza contractului de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, tramvaie precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale art. 22 din Legea nr. 136/1995 care stabilesc că, în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din declarațiile și cercetările efectuate în cauză, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998-999 C.civ., conform cărora orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.
Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor OUG 195/2002, întrucât intervenientul forțat nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de parcare și a croșat celălalt autovehicul care era parcat regulamentar. Prejudiciul produs rezultă din nota de constatare în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul constatator reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.
Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.
Întrucât în cauză nu a fost identificat conducătorul autovehiculului considerat vinovat de producerea accidentului, dosarul se încadrează pe dispozițiile speciale ale art. 51 din Legea 136/1995 conform cărora în caz de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat și asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.
Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în locul pârâtei, aceasta în temeiul art. 54 din Legea 136/1995 se subrogă în drepturile proriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia. În acest sens, pârâta și-a îndeplinit obligația de plată a despăgubirii, achitând către reclamantă suma de 1.850 lei la data de 09.04.2012 conform extrasului de cont de la fila 49.
Despăgubirea nu a fost plătită însă de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011, fapt pentru care instanța va admite cererea astfel cum a fost precizată și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței, 16.04.2011 până la data de 09.04.2012, data achitării debitului principal.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a sumei de 249,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea astfel cum a fost precizată,formulată de reclamanta . GROUP SA cu sediul ales la CABINET DE AVOCAT P. D., sector 5, București, . de birouri A3, nr. 1, .,, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park, nr.10, ..4, județul Ilfov.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data 16.04.2011 până la data de 09.04.2012, data achitării debitului principal.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 249,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.02.2013.
Președinte, Grefier,
Red: jud. FAL/Tehndact. CL 5 ex/15.04.2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
INCHEIERE
Ședința Publică din data de 11.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . GROUP SA și pe pârât .-REASIGURARE SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, se prezintă pentru reclamanta apărător Priotesescu S. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează procedura legal îndeplinită, după care,
Reprezentantul reclamantei arata ca nu mai sunt alte cereri de formulat si probe de administrat si solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere in cuantum de 684,50 lei calculate la suma de 1.850 lei pentru perioada 16.04._12 precum si la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru si timbru judiciar, rezervând dreptul de a solicita onorariul avocațial pe cale separată.
INSTANTA
Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru ca părțile să depună concluzii scrise, va dispune amânarea pronunțării cauzei, sens în care,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la 18.02.2013.
Pronunțata in ședința publică azi, 11.02.2013.
Președinte, Grefier,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 772/2013.... | Actiune in regres. Sentința nr. 4648/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|