Somaţie de plată. Sentința nr. 603/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 603/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 9994/94/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
JUDEȚUL ILFOV
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.603
Ședința publică din data de 07.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. I.
GREFIER: F. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. A. G. SAFETY AGENCY S.R.L. și pe debitoarea S.C. G. C. 21 S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 04.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 07.02.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 22.08.2012 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ creditoarea S.C. A. G. Safety Agency S.R.L. a chemat în judecată debitoarea S.C. G. C. 21 S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată care să conțină somația de plată pe numele debitoarei pentru suma de 1153,11 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că în data de 08.07.2011 între creditoare în calitate de prestator și debitoarea S.C. G. C. 21 S.R.L în calitate de beneficiar a fost încheiat Contractul de prestări servicii nr.353M/08.07.2011, având ca obiect prestarea de către creditoare a serviciilor de monitorizare a semnalelor primite de la sistemul tehnic de alarme la efracție/sau incendiu conectate GPRS la imobilul situat în localitatea Balotești, .+0,8, DN 1, Județul Ilfov. Ca urmare a prestării de servicii către debitor, s-au emis mai multe facturi fiscale în cuantum total de 1153,11 lei însă neachitate de debitoare nici până în prezent. A apreciat creanța certă fiind determinată de contractul încheiat cu debitorul, creanța este lichidă, față de facturile fiscale emise în baza contractului încheiat care nu au fost achitate, creanța exigibilă, față de termenele legale de scadență îndeplinite. Față de cele susținute creditoarea a solicitat emiterea unei sentințe care să conțină somația de plată pentru suma de 1153,11 lei.
A mai precizat faptul că debitoarea a fost Notificată la data de 17.07.2011 în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, însă demersurile au rămas fără rezultat.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile O.U.G. nr.119/2007.
În susținerea cererii creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare, contractul de prestări servicii, facturile fiscale emise, notificarea nr.74/17.07.2012 (f.6-19). Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Debitoarea deși legal citată nu a formulat întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
În fapt, între creditoarea S.C. A. G. Safety Agency S.R.L. și S.C. G. C. 21 S.R.L. a fost încheiat Contractul nr.353M/08.07.2011 având ca obiect prestarea serviciilor de pază și protecție bunuri și persoane, monitorizare și intervenție la adresa Balotești, .,80 m, DN1, jud. Ilfov. Conform art. 4.1 din contract, acesta a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni, putând fi prelungit prin acordul tacit al părților dacă niciuna nu îl denunță în scris cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării.
Conform art. 5 din contract, au fost stabilite tarife fixe, primele două luni de monitorizare fiind gratuite, plata urmând a se efectua în cel mult 10 zile de la data facturii. În temeiul art. 5.5 din contract neplata integrală sau în facturi a abonamentului lunar, atrage aplicarea de penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere din debitul restant, valoarea penalităților putând depăși valoarea debitului.
Contractul astfel încheiat a fost semnat și ștampilat de ambele părți contractante (f. 7-10). În temeiul contractului încheiat între părți au fost emise facturile fiscale aflate la filele 11-15 din dosar.
Legat de admisibilitatea cererii creditoarei, instanța constată că aceasta este supusă următoarelor condiții cumulative: existența unei obligații care să aibă ca obiect plata unei sume de bani născute dintr-un contract comercial încheiat între două societăți comerciale, iar creanța având ca obiect plata unei sume de bani să fie certă lichidă și exigibilă.
Prin urmare, instanța consideră că, în vederea admiterii cererii creditoarei, trebuie să procedeze la verificarea existenței în speță a condițiilor cumulative amintite mai sus.
În ceea ce privește existența primei condiții, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin ordonanța de plată să aibă ca obiect o sumă de bani, instanța consideră că acest aspect se verifică prin analiza obiectului cererii așa cum aceasta a fost formulat de creditoare.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin ordonanță să fie născută dintr-un contract comercial încheiat între două societăți, instanța constată că aceasta este îndeplinită. Astfel, pe de o parte, raportul juridic din care rezultă obligația debitoarei este reprezentat de acordul de voință al părților constatat prin contract scris, semnat de ambele părți și facturi emise în baza contractului astfel încheiat (f. 11-15 din dosar).
În ceea ce privește condiția certitudinii creanței creditoarei, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 379 alin. 2 Cod procedura civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Prin urmare, în aprecierea instanței, ceea ce conferă caracter cert unei creanțe este constatarea acesteia într-un act scris semnat de debitor.
În speța de față, instanța constată că este îndeplinită această condiție în mod parțial, cu privire la suma de 322,40 lei deoarece facturile fiscale, deși nesemnate de primire de către debitoare, au fost emise în baza contractului încheiat între părți, iar sumele solicitate sunt expres enumerate în contract la art. 5.1. fiind în cuantum fix.
Cu privire la restul creanței, aceasta reprezintă monitorizare și intervenție în lunile noiembrie și decembrie 2011, însă conform contractului încheiat între părți, la art. 5.1. teză finală se precizează că primele două luni de contract sunt gratuite, astfel încât facturile emise pentru această sumă nu constată o creanță certă.
În ceea ce privește caracterul lichid al creanței, instanța constată că, potrivit art. 379 alin. 4 Cod procedura civila, o creanță este lichidă când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
Instanța apreciază că în cauză creanța este lichidă, fiind determinată prin contract și facturile emise.
În privinta ultimei condiții, respectiv aceea a exigibilității obligației, instanța constată următoarele: Exigibilitatea unei obligații echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bunăvoie, putând, însă, să apeleze în caz de nevoie (în caz de neexecutare) la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni în justiție. Astfel, scadența este cuprinsă în fiecare factura, iar la data promovării acțiunii de către creditoare era împlinită.
Totodată, instanța constată că debitoarea, cu toate că a avut posibilitatea de a depune la dosar înscrisuri din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, acesta nu a administrat niciun înscris care să justifice stingerea obligațiilor între cele două părți.
Având în vedere că, în speța de față, creditoarea prin înscrisurile administrate la dosar, a făcut dovada existenței unui acord de voință valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitoare, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 1169 Cod civil, că a executat propriile obligații.
Însă, așa cum rezultă din analiza înscrisurilor aflate la dosar, singura care a înțeles să administreze dovezi în acest sens este creditoarea, iar analiza acestora confirmă cele arătate mai sus în sensul lipsei stingerii totale a debitului pe care debitoarea o avea față de creditoare. În plus, împrejurarea nedepunerii de către debitoare a întâmpinării - obligatorie în prezenta cauză -, constituie o atitudine procesuală pe care instanța urmează a o califica drept o recunoaștere a pretențiilor creditoarei, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 4 teza finala din O.U.G. nr. 119/2007.
Prin urmare, instanța constatând, în speță, îndeplinirea tuturor condițiilor cumulative de admisibilitate a unei ordonanțe de plată va admite în parte cererea creditoarei și va obliga debitoarea la plata sumei de 322,40 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale .-M nr.3415 din data de 13.02.2012 și .-M nr. 3919 din data de 02.03.2012 emise de către creditoare în baza contractului încheiat între părți și depuse la dosar. Chiar dacă facturile nu sunt acceptate la plată de către debitoare prin semnătură, instanța constată că acestea reprezintă doar un act de executare al contractului încheiat între părți prin care tarifele au fost expres determinate.
Va respinge cererea creditoarei cu privire la restul pretențiilor solicitate ca neîntemeiate, având în vedere că reprezintă contravaloarea monitorizării pentru primele două luni întrucât acestea sunt gratuite conform contractului încheiat.
Totodată, instanța, în scopul executării obligațiilor de plată, va fixa un termen de plată de 15 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedura civila, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 40,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. A. G. SAFETY AGENCY S.R.L. cu ales la C..Av. „C. C.” în București, Calea Victoriei, nr.21-23, Etaj 6, Biroul 65, Sector 3 în contradictoriu cu debitoarea S.C. G. C. 21 S.R.L. cu sediul în Otopeni, ., ., Apartament 22, Județul Ilfov.
Somează debitoarea la plata către creditoare, în termen de 15 zile de la comunicare, a sumei de 322,40 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.
Respinge celelalte pretenții ca neîntemeiate.
Obligă debitorul la plata sumei de 40,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitor.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. D. I. F. G.
Red.jud.S.D.I.
Thn.red.gr.FG/4ex /
21.02.2013
← Actiune in regres. Sentința nr. 6749/2013. Judecătoria BUFTEA | Fond funciar. Sentința nr. 3570/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|