Actiune in regres. Sentința nr. 5067/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5067/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 9051/94/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5067
Ședința publică din data de 16.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – TOMA STERICĂ DAN
GREFIER – M. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. – Ț. Asigurări S.A., pârâta S.C. E. R. asigurare Reasigurare S.A. și pe intervenientul B. V., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 08.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.10.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.07.2013 sub nr._, reclamanta S.C. A. – Ț. Asigurări S.A, a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. și intervenientul B. V., pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,94 lei din care:_,76 lei reprezentând indemnizația de asigurare plătită asiguratului CASCO pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și 51,18 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadență până la data introducerii acțiunii; la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii până la data pronunțării hotărârii judecătorești; la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, de la data pronunțării până la data achitării efective a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 23.02.2013, intervenientul, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație, în urma căruia a fost avariat auto marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița nr. CPF_ în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de_,76 lei (întocmindu-se dosarul de daună sub nr.CH648792).
Reclamanta, în calitate de asigurator CASCO, din analiza elementelor de informare ce figurează pe documentul constatare amiabilă de accident încheiat la data de 23.02.2013și a conținutului declarației conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit că intervenientul forțat este vinovat de producerea accidentului, deoarece acesta a încălcat axa mediană a drumului și a lovit autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .
Mai arată că, întrucât deținătorul autovehiculului înmatriculat cu nr._ avea încheiată la pârâta, asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule ./16/H16/DV nr._, în temeiul art.49 din Legea 136/1995 aceasta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi.
Reclamanta a menționat că potrivit art.2210 din Codul Civil și Ordinului CSA nr. 14/2011, după plata indemnizației asiguratului CASCO s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, asigurator de răspundere civilă, suma de_,76 lei așa cum rezultă din cererea de despăgubire înregistrată la aceasta la data de 06.06.2013.
De asemenea, precizează faptul că, potrivit prevederilor art. 64 alin.2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, pârâta avea obligația să achite suma datorată în termen de 15 zile, motiv pentru care, în temeiul art. 64 alin.6 din aceeași normă, datorează și 0,1% penalități de întârziere, calculate de la data scadenței, 08.07.2013 și până la data 12.07.2013.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 din Noul Cod Civil, Ordinul CSA nr.14/2011.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună nr. CH648792.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 764,69 lei.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în fața instanței.
Prin concluziile scrise depuse la termenul din data de 08.10.2014, reclamanta a solicitat să se constate că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, ca urmare a plății efectuate de pârâtă la data de 23.01.2014; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 51.18 lei calculate la suma de_,76 lei pentru perioada 08.07._13, la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de_,76 lei de la data introducerii acțiunii și până la data achitării integrale, 23.01.2014, precum și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând 764,69 lei taxă judiciară de timbru și 1.909,60 lei onorariu de avocat.
Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 23.02.2013 a avut loc un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabila încheiat (f. 7).
La data producerii accidentului – autoturismul condus de persoana vinovată de producerea accidentului (intervenientul forțat) avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, iar autoturismul care a fost avariat era asigurat facultativ la reclamantă, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună aferent, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 12.793,76 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul asigurat CASCO, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.
Potrivit art. 2210 din Codul civil și Ordinul CSA nr. 14/2011 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele indemnizației plătite.
Reclamanta a comunicat pârâtei la data de 06.06.2013 cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de daună (f. 5), pârâta neachitând suma solicitată în termenul legal.
Pârâta a efectuat la data de 23.01.2014 plata debitului în cuantum de 12.793,76 lei, așa cum rezulta din precizarea reclamantei si din extrasul de cont depus la dosar (f. 67).
Constatând că avizarea de daună a fost efectuată la data de 06.06.2013 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 12.793,76 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata să plătească reclamantei penalitățile in cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului, calculate pentru perioada 08.07.2013 – 23.01.2014, respectiv între data scadenței (stabilită potrivit dispozițiilor art.64 alin.3 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) și data plății efective a debitului restant.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 451-453 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 2674,29 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. – Ț. Asigurări S.A., cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați „C. & C.”, cu sediul în București, ..80-84, parter, sectorul 1 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A., cu sediul în Voluntari, Global City Business Park, Șoseaua București Nord nr.10, Clădirea O23, județul Ilfov și intervenientul B. V., cu domiciliul în Cluj N., ., ..
Obligă pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, calculate de la data de 08.07.2013 până la data de 23.01.2014, aferente sumei de 12.793,76 lei.
Obligă pârâta la plata sumei de 2674,29 lei, cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. S. D. M. G.
Red.jud.TSD
Thn.red.gr.MG/
5 ex/
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2032/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 709/2014.... → |
---|