Contestaţie la executare. Sentința nr. 2032/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2032/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 10007/94/2013

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2032

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 29.05.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimata DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ TULCEA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, se prezintă contestatoarea prin avocat Boțocan O., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, fila 85, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- obiectul cauzei – contestație la executare,

- stadiul procesual – fond, cauza fiind la cel de-al doilea termen de judecată, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței, având în vedere modalitatea de executare prin poprire și acordă cuvântul asupra acestei excepții.

Contestatoarea, prin avocat, lasă la aprecierea instanței. Arată că ar fi mai degrabă o excepție de litispendență, având în vedere că pe rolul Judecătoriei Tulcea mai există un dosar privind aceleași părți, astfel că s-ar impune înaintarea dosarului la Tulcea. Față de acest aspect solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.08.2013 sub nr._, contestatoarea . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ TULCEA a formulat contestație la executare privind dosarul de executare silită nr. 119/2013 al B.E.J. D. D., deschis la cererea creditorului DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ TULCEA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea tuturor actelor subsecvente procedurii de executare silită începută în cadrul dosarului de executare nr.119/2013,

- anularea încheierii pronunțată de Judecătoria Tulcea la data de 25.04.2013 prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite,

- anularea încheierii nr. 119/2013 pronunțată de B.E.J. D. D..

În motivare, contestatoarea a arătat că nu au fost respectate condițiile de competență teritorială de către executorul judecătoresc, nu au fost respectate privind valabilitatea unei executări silite prin lipsa dovezilor de comunicare la sediul debitorului în termenul legal al somației și a celorlalte acte de executare subsecvente, apreciind că sunt întrunite dispozițiile art. 703 alin. 3 care atrag anularea executării silite.

În dovedire, a depus la dosar extras bancar cu contul societății, extras Ecris cu privire la dosarul_ aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea. A solicitat instanței să fie depus dosarul de executare silită nr. 119/2013.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 alin.1 și 3, art. 712 alin. 1, art. 713 alin. 2, art. 714 alin.1 paragraful 1 și 3, art. 715 și următoarele N.C.P.C.

Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei.

La dosarul cauzei au fost depuse de către B.E.J. D. D., în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisuri din dosarul de executare nr.119/2013.

La termenul din data de 29 mai 2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței având în vedere modalitatea de executare prin poprire.

În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța va delibera cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.

Prezenta contestație vizează executarea prin poprire, astfel că stabilirea competenței teritoriale se va analiza plecând de la această premisă.

În acest sens, conform art. 650 alin. 1 C.proc.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, biroul executorului judecătoresc care face executarea, respectiv B. D. D. are sediul în Tulcea, .. 168, ., .> Având în vedere aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și va declina competența de soluționare a prezentei cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea S.C. A. S. S.A. în contradictoriu cu intimata Direcția pentru Agricultură Tulcea în favoarea Judecătoriei Tulcea.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a prezentei cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea S.C. A. S. S.A., cu sediul în Voluntari, . IV, nr. 86-88, . 2, județul Ilfov, în contradictoriu cu intimata Direcția pentru Agricultură Tulcea, având sediul în Tulcea, . bis, J. TULCEA, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Red./Tehnored. B.A.L./ 2 ex./27.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2032/2014. Judecătoria BUFTEA