Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6366/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6366/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 2108/94/2014

JUDECATORIA B.

Dosar nr._

Sentința civilă nr.6366

Ședința publică din data de 24.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C E. E. MUNTENIA S.A., pârât S.C S. P.-SERVICE S.R.L, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cererea se judecă în Cameră de Consiliu, fără citare părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței ca dosarul se afla la termenul de administrare de probe,fiind comunicat pârâtei interogatoriul formulat de reclamanta.

Instanța ia act ca pârâta nu a răspuns la interogatoriul formulat de reclamanta.

Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 12.02.2014 sub nr._, reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâtul S.C S. P.-SERVICE S.R.L a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 7.664,27 lei reprezentând valoare energie electrica consumata si neachitata, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că în baza contractului de furnizare energie electrica nr.3907-_-1 din data de 13.08.2007, debitorul a consumat energie electrică neachitând facturile de energie pentru perioada 01.03._11.

In temeiul contractului de furnizare a energiei electrice, art.11 lit. a, consumatorul are obligația sa achite integral si la termen facturile emise de furnizor. S-a mai arătat ca potrivit art. 61 alin 2 lit. a din legea 123/12 a energiei electrice, nerespectarea contractului de furnizare a energiei electrice de către clientul final atrage suportarea de penalități iar potrivit art. 14 alin 3 din contractul încheiat, neachitarea facturii de către consumator in termen atrage penalități de întârziere.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 si următoarele din Noul Cod de Procedura Civilă, HG 1007/2004, Legea 123/2012 si s-a solicitat judecata cauzei in lipsă.

In susținerea cererii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri( filele 6-35).

Cererea a fost legal timbrata potrivit OUG 80/2013.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat si administrat probe cu înscrisuri si interogatoriul pârâtului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1.025 C.pr.civ. procedura cu privire la cereri de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Dispozițiile speciale se completează cu elemente procedurale și substanțiale din materia acțiunii în pretenții.

Între reclamantă, în calitate de furnizor, și pârât, în calitate de consumator, s-a încheiat Contractul de furnizare a energiei electrice nr. 3907-_-1/13.08.2007 având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum și reglementarea raporturilor dintre furnizor și consumator privind furnizarea, condițiile de consum, facturarea și plata energiei electrice.

Existența acestui contract rezultă din facturile fiscale depuse la dosar coroborate cu dispozițiile art. 358 C.pr.civ. și 295 C.pr.civ., pe care instanța le aplică în cauză având în vedere că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a răspunde la interogatoriu sau de a prezenta înscrisul solicitat.

În baza acestui contract creditoarea și-a executat obligațiile și a emis facturile fiscale depuse la filele 12-27 din dosar, din care pârâtul nu a achitat suma de 7.664,27 lei.

În acest sens reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, având ca obiect plata prețului produsului livrat, cu facturile fiscale emise în baza contractului semnat de pârât, în vreme ce acesta nu a probat îndeplinirea propriei obligații, respectiv plata sumei pretinse de reclamantă cu titlu de preț al serviciilor livrate.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei de creditoare, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile necesare admiterii cererii.

Suma de 7.664,27 lei, contravaloare servicii livrate, reprezintă o creantă certă, lichidă și exigibilă, in sensul art. 662 C.pr.civ, având în vedere că atât existența, cât și întinderea ei rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, coroborate cu dispozițiile contractuale asumate în mod expres de debitor, iar termenul stabilit pentru plată, menționat în cuprinsul facturilor, a expirat anterior sesizării instanței.

Din aceste considerente, instanța va admite capătul principal de cerere și va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 7.664,27 lei, reprezentând debit neachitat.

În baza art. 453 C.proc.civ., instanta, constatând culpa procesuală a pârâtului, îl va obliga să plătească reclmantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . SA cu sediul in București, .. 41-43, . 1 in contradictoriu cu pârâta S.C S. P.-SERVICE S.R.L cu sediul in Chitila, .. 49, județ Ilfov.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.664,27 lei, reprezentând debit principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.11.2014.

P. Grefier

A. L. F. C. L.

Red: jud. F.A.L.

Tehnodact C.L. 4 ex/30.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6366/2014. Judecătoria BUFTEA