Contestaţie la executare. Sentința nr. 5134/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5134/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 7464/94/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 5128

ROMÂNIA

Judecătoria B.

B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov

Secția Civilă

Dosar nr.

_

SENTINTA CIVILA NR. 5134

Ședința publica din data de 20.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta C. L. și pe intimata M. B. (ROMANIA) SA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au raspuns partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,

Instanta invoca din oficiu exceptia perimarii cererii de chemare in judecata si o retine in pronuntare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față, reține următoarele:

Prin încheierea din 22.07.2013 cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 242 al.1 pct.2 Codul de procedură civilă, pentru lipsa părților.

Astfel că în conformitate cu disp. art.248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de mai mult de un an, iar potrivit art.252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Totodată, potrivit disp. art. 248 alin.3 Cod proc. civ., având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea din oficiu.

Constata intervenita perimarea contestatiei la executare formulata de petenta C. L. cu domiciliul in București, Calea Griviței, nr. 184, ., ., sector 1 in contradictoriu intimata M. B. (ROMANIA) SA cu sediul in București, .. 90-92, sector 1.

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 20.10.2014

P., Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5134/2014. Judecătoria BUFTEA