Somaţie de plată. Sentința nr. 217/2014. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 217/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 2026/94/2013
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 217
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 28 Ianuarie 2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de creditoarea, . în contradictoriu cu debitorul S. P., având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publică de la 21.01.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.01.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.02.2013, sub nr._, creditoarea S.C. V. R. S.A în contradictoriu cu debitorul S. P. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitorul să fie obligat să plătească următoarele sume de bani: 1.186,57 lei reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă; 2.931,53 lei penalități convenționale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat, de 1.186,57 lei pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi anexate și data îndeplinirii obligației de plată, 31.01.2013; contravaloarea penalităților convenționale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal in cuantum de 1.186,57 lei curse in continuare, respectiv pentru perioada cuprinsă intre 01.02.2013 si data îndeplinirii obligației de plata, precum si 104 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
In fapt, creditoarea arată că are față de debitor creanțe ce decurg din servicii de telefonie mobilă prestate debitorului în baza contractelor încheiate între părți la 21.12.2010, 15.02.2011.
Creditoarea S.C. V. R. S.A a prestat debitorului S. P. servicii de telefonie mobilă în cuantum de 1.186,57 lei, sumă rămasă neachitată. In baza art. 6.1. din contract s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat.
Creditoarea arată că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă față de debitor.
In drept, au fost invocate dispozițiile O.G. 5/2001 modificată, OG nr. 9/2000, art. 969 și urm. art. 1066 și urm C.civ. art. 379, art. 274 C.p.c; în susținerea cererii s-au depus in copie înscrisuri la dosar.
Debitorul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță, nu a depus întâmpinare.
In cauza la solicitarea creditoarei a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Între creditoarea S.C. V. R. S.A. și debitorul S. P. s-a încheiat contractul de abonament la serviciile de telefonie mobilă . nr._/21.12.2010, precum si contractul de abonament la serviciile de telefonie mobilă . nr._/15.02.2010. (f.8-10, f. 11-18)
Prin condițiile generale anexate contractului și care fac parte din acesta, creditoarea s-a obligat să presteze servicii de comunicații electronice (art. 1), iar debitorul s-a obligat să plătească tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de către creditoare (art. 4), iar în caz de întârziere în efectuarea plății, să plătească penalități în cuantum de 0.5 % pe zi de întârziere. În condițiile generale s-a stipulat că penalitățile pot depăși cuantumul debitului principal.
În temeiul contractului încheiat, semnat de ambele părți, s-au emis facturi fiscale pentru ambele contracte: FF. nr._/27.08.2011, pentru suma de 687,92 lei scadentă la 10.09.2011, FF nr._/27.09.2011 pentru suma de 569,62 lei scadentă la 11.10.2011 și FF nr._/27.08.2011 pentru suma de 65,3 lei, scadentă la 10.09.2011, însumând un debit total de 1322,84 lei, din care a rămas restantă suma de 1186,57 lei. (f. 6, 18-23)
În drept, potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Așadar, textul legal stabilește anumite condiții de admisibilitate ale procedurii speciale a somației de plată, ce trebuie întrunite cumulativ, și anume 1. existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, 2. creanța să izvorască dintr-un contract sau dintr-un statut, regulament sau a altui înscris 3. contractul, statutul, regulamentul sau alt act juridic izvor al creanței fie constatat printr-un înscris semnat de părți sau însușit de acestea prin alt mod admis de lege.
În cauza de față, analizând contractele încheiate între părți și semnate de acestea, precum și facturile fiscale emise, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cu modificările ulterioare, respectiv creanța creditoarei în valoare de 1186,57 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie prestate și neachitate (debit principal) este certă – existența ei rezultă din contractul încheiat coroborat cu facturile fiscale emise, opozabile debitorului, lichidă – cuantumul acesteia fiind determinat prin factura fiscală - și exigibilă – termenul de plată prevăzut în contract, respectiv de maxim 14 zile de la data emiterii facturii, fiind împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată .
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține în primul rând că, în cererea formulată, creditoarea a pretins și calculat penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, conform contractului încheiat între părți, până la data achitării integrale a debitului principal.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, potrivit alin. 2 al art. 4, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. De asemenea, punctul 1, lit. i) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă, obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța o apreciază îndeplinită în cauză.
În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalități de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182,50 % pe an – o cotă disproporționat de mare față de dobânzile practicate pe piața bancară, clauză care contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată .
Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită și cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite creditoarei din prezenta cauză pentru recuperarea creanței.
Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Contractul din care izvorăsc pretențiile creditoarei este un act de comerț unilateral, specificul raporturilor juridice dintre profesioniști, pe de-o parte, și consumatori, pe de altă parte, a determinat adoptarea unei legislații speciale, cu caracter imperativ, menită să protejeze interesele consumatorilor.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar R. și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Curtea a statuat că „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (cauza Murciano Quintero, C – 240/98, considerentele 25 și 26).
În cauză, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobilă nu înlătură în niciun fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.
De aceea, semnarea contractului de către debitor nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.
Pentru toate aceste motive, instanța consideră nejustificate pretențiile creditoarei de obligare a debitorului la plata penalităților de întârziere (atât cele facturate, cât și cele nefacturate), obținute prin aplicarea a 0,5 % pe fiecare zi de întârziere, astfel că urmează să respingă acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În consecință, în temeiul art. 1 și al art. 6 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, instanța va admite în parte cererea și va obliga debitorul să plătească creditoarei suma de 1.186,57 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă.
În baza art. 7 din OG nr. 5/2001, instanța va respinge cererea de emitere a somației de plată pentru restul sumelor reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,5 %, ca neîntemeiată.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, debitorul urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată legal datorate în cuantum de 44 lei, suportate de către creditoare cu prilejul soluționării cererii de emitere a somației de plată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar reținând că societatea creditoare nu a făcut dovada plății onorariului avocațial solicitat în cuantum de 62 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de creditoarea, ., CU SEDIUL ALES LA AVOCAT F. OVANESIAN cu sediul în C., .-84, Județul C., în contradictoriu cu debitorul, S. P. dom. în ., .. 59, J. Ilfov.
Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 1.186,57 lei, reprezentând contravaloare servicii de telefonie.
Respinge cererea pentru restul sumelor ca neîntemeiată.
Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 44 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, pentru debitor.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2014.
P., GREFIER,
E.-M. I. E. A.
Red. Jud.IEM/thn.E.A./6 ex/11.04.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4247/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5134/2014. Judecătoria... → |
|---|
