Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5326/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5326/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 10666/94/2013
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5326
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23.10.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA
GREFIER: D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe creditoarea . SRL și pe debitoarea . SRL, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007/art.1013 C. ș.u..
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc și au fost consemnate în încheierea de ședință de la 16.10.2014 ce face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data 23.10.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 22.08.2013 sub nr._, creditoarea . SRL a chemat în judecată pe debitoarea . SRL, solicitând instanței emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie somată să plătească creditoarei suma de 1861,10 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere spațiu comercial, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1847/14.06.2012, având ca obiect spațiul comercial nr. 47 situat în Hala B, Complex Comercial C. T., din comuna Afumați, . nr. 17, județul Ilfov.
În baza acestui contract cumpărătorul a dobândit proprietatea asupra spațiului comercial situat în Complexul Comercial C. T. asumându-și, totodată, obligația achitării cheltuielilor lunare de întreținere către administratorul complexului comercial.
D. urmare, s-au emis facturi fiscale pentru perioada 19.09.2012 – 28.02.2013, neachitate până în prezent. Scadența facturilor a fost stabilită la 15 zile de la data emiterii.
Întrucât debitoarea nu a înțeles să-și achite obligațiile de plată societatea creditoare a somat pe debitoare în vederea achitării debitului prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire.
Creditoarea a mai precizat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 1013 alin. 1 C.proc.civ., creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, iar raporturile juridice dintre părți reprezintă obligații de plata a unor sume de bani ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare a spațiului comercial.
În drept, creditoarea a invocat prevederile art.1013 și urm. C.proc.civ.
În dovedirea acțiunii, creditoarea a depus la dosar înscrisuri, filele 5-15, și a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 200 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Deși legal citată, debitoarea nu a depus întâmpinare și nici nu și-a trimis reprezentant în fața instanței pentru a-și formula eventuale apărări.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În fapt, între creditoarea S.C. C. T. România S.R.L, în calitate de vânzător și debitoarea S.C. S. A. Impex S.R.L., in calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare autentificat sub nr. 1847/14.06.2012 de BNP D. Malureanu prin care cumpărătoarea a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului comercial nr. 47 situat în Hala B si terenul aferent acestuia, situat in ., . nr. 17, județul Ilfov, complex C. T. (f. 5-8).
Debitoarei i s-a adus la cunoștință faptul că spațiul dobândit va fi administrat in baza unui Regulament de Ordine Interioara si a declarat ca a luat cunoștință de prevederile Regulamentului și că este de acord cu el.
Potrivit capitolului VI pct. 3 din Regulamentul de ordine interioara, în următorii doi ani de la inaugurarea Complexului C. T. (19.07.2011), utilizatorii vor achita taxa de administrare in cuantum de 5 euro +TVA/mp.
Contractul a fost însușit de ambele părți prin semnătura si ștampila.
În baza acestui contract, creditoarea a emis către debitoare facturile fiscale (f. 13-15) în valoare de 1.861,10 lei.
În drept, potrivit art. 1013 alin. 1 N.C.proc.civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând in obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintru-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit art. 662 alin. 2 N.C.proc.civ., creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși titlul executoriu. În plus, alin. 3 al aceluiași articol dispune ca o creanță este lichidă când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, iar potrivit alin. 4, creanța este exigibila daca obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata.
Examinând îndeplinirea cerințelor prevăzute de textul legal sus-arătat, instanța constată că suma solicitată cu titlu de debit principal în cuantum de 1.861,10 lei reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă rezultând dintr-un înscris însușit de părți prin semnătură și ștampilare.
În primul rând, creditoarea a făcut dovada existenței unui contract încheiat între profesioniști, respectiv a contractului de vânzare autentificat sub nr. 1847/14.06.2012 de BNP D. Malureanu, însușit de ambele părți prin semnătură și ștampilare.
Contractul încheiat între părți are ca obiect o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, obligație rezultând dintr-un contract civil.
În conformitate cu art. 662 alin. 2 N.C.proc.civ., existența creanței pretinse de creditoare în cuantumul arătat rezultă fără dubiu din facturile fiscale emisă de către creditoare, în timp ce debitoarea nu a administrat nicio dovadă în sensul achitării datoriei sau în sensul stingerii acesteia într-un alt mod admis de lege.
Sub acest aspect, sunt de menționat dispozițiile art. 277 alin. 2 C.proc.civ., potrivit cărora înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic.
În cauza de față, instanța constată facturile fiscale în valoare de 1.861,10 lei depuse de către creditoare nu au fost semnate de către debitoare, dar facturile au fost emise în baza unui contract negociat și însușit de ambele părți, prin semnătură și ștampilă.
De asemenea, în temeiul art. 662 alin. 3 N.C.pr.civ., cuantumul creanței rezultă din aceleași facturi fiscale, precum și din contractul încheiat între părți, astfel încât nu există niciun dubiu în privința lichidității creanței.
În privința împlinirii scadenței, instanța constată că data scadenței s-a împlinit anterior promovării prezentei cereri de chemare în judecată, fără ca plata debitului principal scadent să se fi efectuat.
Față de cele arătate, instanța consideră că suma solicitată cu titlu de debit principal în cuantum de 1.861,10 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, care rezultă dintr-un contract încheiat între profesioniști, în timp ce debitoarea nu a administrat probe în sensul achitării integrale a datoriei sau al stingerii acesteia într-un alt mod admis de lege.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 453 C.pr.civ., debitoarea urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. C. T. România S.R.L., cu sediul în Afumați, sat Afumați, ., Hala 9-9B, Spațiul Comercial H10M10, județul Ilfov, împotriva debitoarei S.C. S. A. Impex S.R.L., cu sediul în sector 2, București, .. 296, ., ..
Somează debitoarea să plătească creditoarei în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri suma de 1.861,10 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A.-L. D. S.
Red./Tehnored. B.A.L./D.S. și B.A.L./4 ex./26.03.2015
Comunicat părților, azi...........................Grefier,
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1378/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6408/2014. Judecătoria... → |
---|