Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3411/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3411/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-08-2014 în dosarul nr. 11313/94/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
JUDEȚUL ILFOV
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.3411
Ședința publică din data de 27.08.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: TOMA STERICĂ DAN
GREFIER: F. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. E. E. MUNTENIA S.A. și pe debitorul Ș. A., având ca obiect ordonanță de plată.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 20.08.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 27.08.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 10.09.2013 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ creditoarea S.C. E. E. Muntenia S.A. a solicitat ca in contradictoriu cu debitorul Ș. A., să se dispune emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 9.627,32 lei reprezentând facturile de energie electrică neachitate din perioada 06.05.2010 – 20.03.2013 cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru de 20 lei.
În fapt, a arătat că în baza Contractului de furnizare a energiei electrice nr.1003-_-1/16.10.1972 debitorul a consumat energie electrică pentru locul de consum din contract, energie electrică neachitată din perioada 06.05.2010 – 20.03.2013. Termenul la care trebuia făcută plata facturii în parte este de 15 zile de la data emiterii facturii, conform dispozițiilor art.11 alin.1 din Contract. Obligația debitorului de a plăti contravaloarea energiei electrice furnizate de creditoare s-a născut odată cu semnarea contractului. Față de acest aspect, în temeiul art.11 alin.2 din contract coroborat cu art.11 alin.2 din Contractul – Cadru/11.10.1999, neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadentei atrage după sine penalități calculate în cuantum de 1.830,53 lei., penalități de întârziere la plata taxei radio sunt de 1,68 lei și penalități de întârziere la plata taxei TV sunt de 6,83 lei, calculate conform dispozițiilor art.6 alin.1 și 2 din H.G. nr.977/2003 și art.6 alin 1 și 2 din H.G. nr.978/2003.
A invocat dispozițiile art.1014 alin. 2 N C. potrivit cărora somația întrerupe prescripția extinctivă.
A apreciat creanța rezultată în urma emiterii facturilor de către creditoare și acceptate și semnate de debitor, prin necontestarea acestora ca fiind certă, existența sa rezultând din contractul de furnizarea energiei electrice; creanța lichidă întrucât este stabilită în bani și cuantumul ei este determinat prin facturile emise și creanța exigibilă, întrucât data scadentei este stabilită prin contract, iar termenul de plată al facturilor nu a fost respectat.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1013, art.1014 și urm C., Contractul – Cadru/11.10.1999, art.59. art 61 din Legea nr.123/2012, art.86 alin.1 litera f, art.152 alin.1, art.200 alin.5 din Regulamentul/25.06.2004, art.969, Codul Civil, art.2540, 2541 Codul Civil, art.16, art.17 din Decretul 167/10.04.1958, art.6 din H.G. nr.977/2003, art.5 și 6 din H.G. 978/2003.
În susținerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar înscrisuri doveditoare.(f.8-32)
Debitoarea, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanța și nu a depus întâmpinare.
Cererea a fost legal timbrată (f.32).
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
Între părți s-au stabilit raporturi contractuale, concretizate în contractul de furnizare a energiei electrice nr. 1003-_-1/16.10.1972, din care rezultă, în principal, obligația creditoarei de a furniza debitoarei energia electrică la locul de consum situat în comuna Voluntari, ., jud. Ilfov și obligația debitoarei de a achita integral și la termen facturile emise de creditoare reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Debitorul, prin cererea privind eșalonarea sumelor datorate, înregistrată la data de 5.08.2011 (f.14), asumă existența contractului și a debitului, aspect ce are și semnificația unei întreruperi a termenului de prescripție extinctivă, potrivit dispozițiilor art.16 din Decretul nr.167/1958.
Examinând cererea creditoarei în raport cu dispozițiile legale mai sus invocate, instanța constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente.
În baza dispozițiilor contractuale, creditoarea a emis facturile fiscale depuse la filele 17-69 din dosar, în valoare de 9627,32 lei reprezentând 7497,40 lei contravaloarea energiei electrice furnizate pe lunile aferente facturilor fiscale, 1830,53 lei penalități la plata energiei electrice, 15 lei taxă radio, 36 lei taxă TV, 1,68 lei penalități taxă radio, 6,83 lei penalități taxă TV, 239,88 lei servicii deconectare, reconectare.
Potrivit art. 1.013 C.pr.civ. procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Conform art. 662 C.pr.civ creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui și creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța apreciază că reclamanta - creditoare a făcut dovada unei creanțe certe întrucât aceasta este prevăzută în contractul de furnizare energie electrică încheiat între părți. De asemenea, creanța este și lichidă - cuantumul acesteia rezultând din conținutul facturilor fiscale anterior menționate coroborate cu dispozițiile contractuale. Exigibilitatea creanței solicitate rezultă din cuprinsul facturilor fiscale prin care părțile au stabilit data scadentă a fiecărei sume în parte.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 1.021 C.pr.civ. instanța va admite cererea și va obliga debitorul să achite creditoarei suma de 7.497,40 lei reprezentând contravaloare energie electrică, în termen de 30 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
De asemenea, debitorul va fi obligat la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.830,53 lei, ca urmare a clauzelor contractuale, asumate de către debitor, (conform modului de calcul depus la filele 40-65 din dosar), creanță pe care instanța o consideră de asemenea certă, lichidă și exigibilă, în baza prevederilor contractuale, precum și 15 lei taxă radio, 36 lei taxă TV, 1,68 lei penalități taxă radio, 6,83 lei penalități taxă TV, 239,88 lei servicii deconectare, reconectare.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga debitorul, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost promovată această acțiune, să plătească creditoarei, suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. E. E. MUNTENIA S.A.. cu sediul în București, ..41-43, Corp A, Sector 1 în contradictoriu cu debitorul Ș. A. cu domiciliul în Voluntari, ., Județul Ilfov.
Obligă debitorul să plătească creditoarei în termen de 30 zile de la comunicare, suma de 9627,32 lei, din care, 7497,40 lei contravaloare energie electrică neachitată, 1830,53 lei penalități la plata energiei electrice, 15 lei taxă radio, 36 lei taxă TV, 1,68 lei penalități taxă radio, 6,83 lei penalități taxă TV, 239,88 lei servicii deconectare, reconectare.
Obligă debitorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare.
Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.08.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. S. D. F. G.
Red.jud..T.S.D.
Thn.red.gr.FG/ 4ex /
20.03.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2384/2014.... | Actiune in regres. Sentința nr. 4432/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|