Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2757/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2757/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 884/94/2009

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR.2757

ȘEDINȚĂ PUBLICĂ din data de 30.06.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- R. V. A.

GREFIER- M. S. I.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta S. D. în contradictoriu cu pârâtul G. V. - repunere pe rol in vederea perimării.

La apelul făcut în ședință publică, la ordine, răspunde reclamanta asistată de avocat cu împuternicire la dosarul cauzei, lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin dosarul cauzei a fost suspendat prin Încheierea din data de 09.01.2012 până la restituirea dosarului de fond nr._ aflata la Tribunalul București in apel declarat împotriva încheierii pronunțate la data de 30.05.2011, după care,

Instanța din oficiu, invocă excepția perimării.

Față de excepția invocată de către instanță, reclamanta, prin reprezentant nu se opune.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția perimării.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față, reține următoarele:

Prin încheierea din 09.01.2012 cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 C., până la restituirea dosarului de fond nr._ aflata la Tribunalul București in apel declarat împotriva încheierii pronunțate la data de 30.05.2011.

În urma verificărilor efectuate instanța constată că recursul formulat împotriva încheierii pronunțate la data de 30.05.2011 de către Judecătoria B. în cauza_ a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr._/3/2011 la data de 23.09.2011. Prin Decizia civilă nr. 182A din data de 22.02.2012 instanța a admis apelul și a restituit dosarul cauzei Judecătoriei B..

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în baza art. 248 C.. și art. 252 C.., urmează a constata stinsă acțiunea prin perimare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Admite excepția perimării cererii formulate de reclamanta S. D. domiciliată în cu domiciliul ales în orașul Otopeni, . nr.6, județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul G. V. cu sediul în Otopeni, orașul ..66 (fost nr. 14) ., . invocata din oficiu.

Constata perimata judecata cererii.

Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.

Pronunțata in ședința publica, azi, 30.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. V. A. M. S. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2757/2014. Judecătoria BUFTEA