Pensie întreţinere. Sentința nr. 963/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 963/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 9947/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.963

Ședința Publică din data de 20.03.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâtul C. M. având ca obiect majorare pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta asistata de apărător în baza împuternicirii aflata la fila 21 dosar,lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:- cauza are ca obiect majorare pensie întreținere, stadiul procesual, fond ; - procedura de citare cu paratul s-a îndeplinit prin citare la locul de munca; s-au depus veniturile pârâtului, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa;

Reclamanta arata ca nu mai sunt alte cereri de formulat si probe de administrat si solicită judecarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat,instanța constata cauza in stare de judecata si acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta prin reprezentant solicită admiterea acțiunii, să se dispună actualizarea sumei cu titlu de pensie de întreținere conform veniturilor actuale realizate de pârât, constatând că salariul pârâtului este realizat din mai multe componente, acesta poate creste sau micșora in funcție de detașări, solicita stabilirea pensiei majorată în cuantum procentual din venituri.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.08.2013 sub nr._ reclamanta CIRCEI C. în contradictoriu cu pârâtul CIRCEI M. a solicitat majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina acestuia și în favoarea minorilor C. M.-S., C. Darius-I. si C. A.-D..

În fapt, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.405 pronuntata la data de 30.01.2012 de Judecătoria B. in dos nr._, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere de 50% din venituri în favoarea minorilor C. M.-S., C. Darius-I. si C. A. D.. Reclamanta a menționat că, intrucit salariul pârâtului a crescut in ultimele luni, se impune ca sumele menționate de instanță de judecată să se modifice in funcție de salariul actual al pârâtului.

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art.. 531 Cod civil.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

In fapt, prin sentința civila nr.405/2012 pronunțată de Judecătoria B. in dos nr._, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere de 374,50 lei în beneficiul fiecărui minor, începând cu data pronunțării si până la majoratul fiecărui copil.

Potrivit dispozițiilor art.499 al.1 C.civ., tatăl si mama sunt obligați in solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum si educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului minor reprezintă așadar aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea si educarea acestuia.

Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum statuează disp. art.529 al.1 C.civ În acest sens, instanța este abilitată să reducă sau să majoreze cuantumul obligației de întreținere, după cum variază cele două aspecte avute în vedere mai sus.

În cauza de față, instanța reține ca situația de fapt avută în vedere la momentul pronunțării hotărârii judecătorești de stabilire a pensiei de întreținere a fost alta, astfel încât pârâtul, în calitate de părinte, are îndatorirea legala de a contribui la suportarea acestor cheltuieli.

La stabilirea noului cuantum al pensiei de întreținere, se vor avea în vedere criteriile prevăzute de art.529 al.2 C.civ, potrivit cărora pensia pentru trei copii se stabilește până la jumătate din câștigul din muncă al părintelui. Prin adeverința depusă la fila 118, reiese că pârâtul realizează un venit mediu net lunar, din salariu, in cuantum de 4250 .

Având in vedere că in prezent veniturile paratului sunt mai mari decât cele realizate la momentul pronunțării hotărârii din 30.01.2012, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamantei, motiv pentru care o va admite si va obliga paratul la plata unei pensii majorate în cuantum de 50% din veniturile nete realizate, cuantumul pensiei fiecărui copil fiind egal.

Pensia urmează a fi majorată începând cu data de 06.08.2013 si până la majoratul fiecărui copil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta CIRCEI C. domiciliata in localitatea Tunari, sat Tunari, ., nr. 30, județ Ilfov în contradictoriu cu pârâtul CIRCEI M., cu locul de munca la Corpul de Control al Primului Ministru cu sediul în București sector 1, Palatul V., Piata Victoriei nr.1, si la IGPR București, Direcția de Investigare a Fraudelor, cu sediul în București ., nr.13-15 sector 2.

Obliga pârâtul la plata unei pensiei lunare în beneficiul minorilor C. M.-Ș. născut la 16.12.2002, C. Darius-I. născut la 30.04.2004 si C. A.-D. născut la 09.03. 2011, în cuantum de 50% din veniturile nete realizate, cuantumul pensiei fiecărui copil fiind egal.

Pensia urmează a fi majorată începând cu data de 06.08.2013 si până la majoratul fiecărui copil.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red Jud CA/Tehnodact C.L.

4 ex/07.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 963/2014. Judecătoria BUFTEA