Pensie întreţinere. Sentința nr. 5281/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5281/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 9354/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5281

Ședința publică de la 23.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte: M. E.

Grefier: R. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. C.-A. și pârâta P. R. G., având ca obiect reducere contribuție de întreținere.

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 15.10.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 23.10.2014, câmd, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA

Deliberand, constata urmatoarele:

Prin actiunea civila inregistrata la aceasta instanta sub nr. _ pe rolul acestei instanțe, reclamantul D. C.-A. a solicitat în cintradictoriu cu pârâta P. R. G., reducerea contribuției de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 3050/09.06.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ .

Judecarea pricinii a fost suspendata la data de 08.01.2014, in baza prevederilor art. 411 alin.1 pct.2 C.proc..civ.

De la aceasta data si pana la 15.10.2014 dosarul a stat in nelucrare neefectuandu-se niciun act de procedura in vederea judecarii.

Văzând că în conformitate cu disp. art.416 alin.1 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.420 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.416 alin.1C.proc.civ., admite excepția perimării acțiunii.

Constată perimată cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul D. C.-A. domiciliat în București, ..21, ., . și pârâta P. R. G. domiciliată în Chitila, ., jud. Ilfov.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud.M.E./gref. RU/4 ex./ 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 5281/2014. Judecătoria BUFTEA