Plângere contravenţională. Sentința nr. 5479/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5479/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 6528/94/2014

Operator de date cu caracter personal nr. 5128

ROMÂNIA

Judecătoria B.

B., .. 24, nr.1, jud. I.

Secția Civilă

Dosar nr.

_

SENTINTA CIVILA NR. 5479

Ședința publică din data de 27.10 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P. B.

GREFIER: T. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent M. M. E. cu domiciliul ales și pe intimat I. I., având ca obiect plângere contraventionala CP_/03.07.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au raspuns partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,

Instanta invoca din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei B. si o retine spre solutionare.

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională înregistrata la data de 17.07.2014 pe rolul Judecătoriei B., petentul M. M. E., în contradictoriu cu intimata IPF I.-SERVICIUL RUTIER a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/03.07.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 03.07.2014 a fost oprit în trafic de către un lucrător de poliție și a fost sancționat pentru depășirea vitezei în localitate, reținându-se că a condus cu 77 km/h. Petentul a învederat că nu este vinovat de săvârșirea contravenției deoarece în localitatea respectivă nu exista niciun indicator cu limita de viteză de 50 km/h solicitând întreaga documentație și dovada faptului că în zona în care a fost oprit și amendat există un indicator cu limita de viteză permisă de lege.

În drept, petentul a invocat O.G. 2/2001.

Cerere a fost legal timbrată, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, dovada achitării taxei de timbru fiind depusă la dosarul cauzei la fila 9.

În dovedirea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe următoarele înscrisuri: plângere contravențională . nr._ (f. 8).

Intimata a depus întâmpinare la data de 01.09.2014 solicitând instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea poziției sale procesuale, intimata a arătat că situația prezentată de petent nu corespunde realității întrucât, conform actului de constatare, la data de 03.07.2014 a fost sancționat pe . condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, având o viteză de 77 km/h, depășind viteza legală cu 27 km/h. Agentul constatator aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a acționat cu aparatul radar montat pe autospeciala MAI_, care deține buletin de verificare metrologică valabil. Agentul constatator deține calitatea de operator radar, fiind autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar. Situația reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție este susținută de planșa foto depusă la dosarul cauzei, cuprinzând aspectele prevăzute de pct. 3.5.1. din Norma de Metrologie Legală nr. 021-02 NML.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea susținerilor sale, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând copii de pe următoarele înscrisuri: planșă foto (f. 23), buletin de verificare metrologică_ (f. 24), proces verbal de atestare „operatori radar autovision” (f. 25).

La termenul din data de 27.10.2014, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..

În temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ. analizând cu prioritate excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 32 alin. 1 din O.G. 2/2001, plângerea contravențională se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Instanța reține că această normă juridică reglementează un caz de necompetență de ordine publică, potrivit art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ., fiind vorba de o competență a instanțelor de judecată pe care părțile nu o pot înlătura în temeiul art. 126 C.pr.civ.

Din cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._ (f. 8) reiese faptul că petentul a fost sancționat contravențional pentru o faptă săvârșită pe . P..

Prin urmare, plângerea contravențională formulată de petent este de competența Judecătoriei Cornetu, în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, potrivit art. 32 alin. 1 din O.G. 2/2001, astfel că, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a prezentei plângeri contravenționale în favoarea Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul M. M. E., cu domiciliul ales în C., .. LV 1, . cu intimata I. I. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în București, sector 2, ., nr. 7, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

B. M.-PETRONELATUNARU M.

Red. M.P.G

Teh. M.T

2 ex / 25.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5479/2014. Judecătoria BUFTEA