Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1164/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1164/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 9973/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA NR. 1164
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27.03.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN
Grefier Bustean S. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantii M. N., M. S., M. V.-V. în contradictoriu cu pârâtii I. T., PRIMARIA G., PRIN PRIMAR , având ca obiect revendicare imobiliara.
La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns reclamantii prin avocat, lipsa fiind paratii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- cauza are obiect revendicare imobiliara, stadiul procesual fond;
- s-a depus raportul de expertiza în specialitatea topografie ce a fost comunicat partilor;
- reclamantii nu au depus dovada achitarii onorariului de expert;
- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa;
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta acorda cuvantul pe fond.
Reclamantii, prin avocat, arata ca primul capat de cerere a ramas fara obiect, solicita rectificarea Cartii funciare în conformitate cu concluziile raportului de expertiza, fara cheltuieli de judecata.
F. de actele si lucrarile dosarului instanta retine cauza în pronunțare.
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei B. la data de 21.08.2012 sub nr._ reclamantii M. N., M. S., M. V.-V. în contradictoriu cu pârâtii I. T., PRIMARIA G., PRIN PRIMAR au solicitat obligarea paratului sa lase în deplina proprietate si linistita posesie imobilul teren situat în intravilanul comunei G., . Ilfov, . proprietatii reclamantilor, respectiv terenul situat în intravilanul comunei G., . Ilfov, . 1/1, fata de imobil teren detinut de paratul I. T., rectificarea înscrierii din CF nr. 4043 a localitatii G., judetul Ilfov, în senul radierii înscrierii dreptului de proprietate al paratului asupra imobilului revendicat si întabularea dreptului de proprietate asupra acestuia în favoarea reclamantului M. N. în cota parte indiviza de 50% si în cota parte indiviza de 50% pentru M. S. si M. V. – V., obligarea Primariei G. de a întocmi planul parcelar cu dimensiuni, actualizat, pentru . G., . Ilfov, respectiv extrasul de plan, pentru . G., . Ilfov, conform sentintei care va fi pronuntata.
În motivarea cererii s-a arătat că, în baza Legii 18/1991 numita matei I. a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului M. S., conform Titlului de proprietate nr._/09.12.1997, emis pentru suprafata de 1, 25 ha.
Imobilul teren care face obiectul actiunii a fost individualizat prin pocesul verbal de punere în posesie si schita anexa din data de 11.02.1993, acte prin care s-a procedat la punerea a numitei M. I. pentru suprafata de 2791 mp, suprafață înstrainata cate M. G. în data de 12.09.1994 prin contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 5176, care a fost la randul sau înstrainata catre N. C. în data de 19.05.1995 prin contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 3394/19.05.1995.
În data de 31.05.1995 N. C. a înstrainat suprafata de teren catre N. V. si N. M. prin contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 3734/31.05.1995 .
S –a mai arătat ca prin contractul de garantie imobiliara nr. 551/5 din 23.11.1995 autentificat sub nr. 184/24.11.1995, N. V. si N. M. au garantat creditul cu imobilul teren în suprafata de 1791 mp .
Datorita nerambursarii creditului de catre debitorul principal, ., Bankcoop SA demareaza procedura de executare silita a imobilului teren adus ca garantie de catre debitorii ipotecari N. V. si N. M..
Prin intermediul actului de adjudecare s-a finalizat procedura de executare silita prin vanzarea bunului imobil, terenul în suprafata de 2791 mp situat în ., judetul Ilfov, ./2, a fost adjudecat de catre M. N. si M. S..
Prin acte aditionale la actul de adjudecare, încheiate în anul 2006, s-a precizat ca cei doi adjudecatari au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilelor în cote – parti egale, de 50 %.
Reclamanții au mai arătat că, exista certificatul de sarcini nr.2/23.01.2001 prin care se atesta ca la aceea data imobilul teren in litigiu era grevat de ipoteca si comandamentul Bankcoop SA, 411/J/95- inscriptie ipotecara în favoarea Bankcoop SA, 1701/2001- comandament în favoarea Bankcoop SA.
Dupa depunerea documentatiei cadastrale în vederea intabularii imobilului teren proprietatea reclamantilor, OCPI Ilfov a comunicat expertului faptul ca pozitia imobilului se suprapune peste poziția imobilului ce a obtinut numarul cadastral provizoriu 3784.
În data de 24.11.2009 reclamantul a solicitat OCPI Ilfov un extras de CF pentru informare si o copie de pe CF a imobilului cu numar cadastral provizoriu 3784, din cuprinsul cărora a aflat că, titularul terenului în cauza este I. T. si este în suprafață de 93,8 mp.
S –a mai arătat, ca în cuprinsul adeverintei nr. 4724 s-a precizat ca imobilul situat în . ( sola) 1, . procesul verbal de punere nr. 405/11.02.1993 este acelasi cu imobilul situat în . 1/3, . Titlul de proprietate nr._/09.12.1997.
În cuprinsul contractului de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 823/17.11.1998, se precizeaza faptul ca autoarea paratului, D. L., a dobandit imobilele terenuri din cuprinsul actului, prin reconstituirea dreptului de proprietate, însa nu se regaseste imobilul teren în suprafață de 93, 8 mp cu numar provizoriu 3784, astfel cum reiese din extrasul de informare eliberat de OCPI Ilfov, în cuprinsul contractului nefacandu-se referire la un eventual titlu de proprietate, precum nici ce fel de procese verbale sunt acelea care au stat la baza reconstituiri dreptului de proprietate.
Autorii reclamanților, N. V. si N. M. au dobandit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu de la N. C. în data de 31.05.1995, prin contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 3734/31.05.1995, care la randul lui a dobandit dreptul de proprietate de la M. G. prin contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 3394/19.05.1995, care a dobandit dreptul de proprietate initial M. I., care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, astfel ca reclamantii sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, iar paratul nu poate invoca un titlu de proprietate care sa aibă preferinta fata de cel invocat de catre reclamanti.
Imobilul teren care a obtinut numar cadastral provizoriu de 3784, în suprafață de 93,8 mp, nu face obiectul contractului de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 823/17.11.1998, paratul neavând nici un titlu legal care sa facă dovada proprietății acestuia.
Certificatul de sarcini nr.2/23.01.2001 atesta faptul ca, imobilul teren în litigiu era grevat de ipoteca si comandamentul Bankcoop SA, 411/J/95- inscriptie ipotecara în favoarea Bankcoop SA, 1701/2001- comandament în favoarea Bankcoop SA.
Situatia contradictorie se datorează faptului că, în CF nr. 4043 a comunei G. a fost intabulat un imobil teren în suprafață de 93,8 mp cu numar cadastral 3784, precizandu-se ca temei contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 823/17.11.1998, însa acest contract nu face referire la imobilul teren în cauza.
În drept au fost invocate disp. art. 112 Codul de procedură civilă. art.26 alin 1 teza I din Legea 7/1996, art.34 din Legea 7/1996 R, art.44, 560, 561, 563, 566, art.1528 din Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil.
În sustinerea cererii reclamantii au depus ,în copie, Titlul de proprietate nr._/09.12.1997, adeverinta nr. 1141/1991, proces verbal de punere în posesie, schita, contract de vanzare cumpărare încheiere de autentificare nr. 5176/1994, contract de vanzare cumpărare Încheiere de autentificare nr.3394/1995, contract de vanzare cumpărare Încheiere de autentificare nr. 3734/1995, contract de garantie imobiliara, contract de ipoteca, antecontract de vanzare cumpărare, act de adjudecare, Certificat de atestare fiscala emis de Primaria G., plan de amplasament, Încheiere de respingere nr._, Contract de vanzare cumpărare Încheiere de autentificare nr.823/17.11.1998, Extras de carte funciara pentru informare.
În cauza s-a încuviintat proba cu înscrisuri si expertiza topografica, având ca obiective :identificarea suprafeței de teren in litigiu, sa se stabileasca daca paratii ocupa din proprietatea reclamantilor, sa se stabileasca linia de hotar dintre proprietatea partilor, în situatia în care pârâtii ocupă din proprietatea reclamantilor, sa se întocmească propuneri de rectificare a cartii funciare.
Nu s-a depus întampinare de catre pârâti.
Raportul de expertiza efectuat în cauza de expert D. M. D. a raspuns în totalitate obiectivelor stabilite de instanta.
Astfel în concluziile raportului de expertiza s-a stabilit ca, se ragăseste suprapunerea cu . 3784( propr. Paratului) în S-85 mp; sa se stabileasca daca paratii ocupa din proprietatea reclamantilor; Conform noului plan parcelar nu mai exista suprapunere între terenul proprietatea reclamantului ce cea a paratului ; linia de hotar fiind actual D.c.111/1; sa se stabileasca linia de hotar dintre proprietatea partilor, în situatia în care pârâtii ocupă din proprietatea reclamantilor, sa se întocmească propuneri de rectificare a cartii funciare; linia de hotar este actuala D.c.111/1.
Reclamantii au fost de acord cu concluziile raportului de expertiza solicitand numai admiterea în parte a actiunii, conform concluziilor de expertiza.
Analizand cererile si materialul probator administrat în cauza, instanta retine ca, între parti au existat neîntelegeri cu privire la proprietatile detinute si care se învecineaza.
Neîntelegerile s-au lamurit dupa efectuarea raportului de expertiza ale carei concluzii vin sa limpezească situația.
F. de cele retinute si în temeiul art.26 din Legea 7/1996, art.560, 561, 563, 566 si 1528 cod civil, va fi admisa în parte actiunea urmand a se omologa raportul de expertiza efectuat în cauza, linia de hotar dintre proprietati si modalitate de modificare a cartii funciare fiind cele stabilite de expert în concluziile raportului de expertiza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea privind pe reclamantii M. N., M. S., M. V.-V. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Eugeniu I., Bucuresti, ..6, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâtii I. T., cu domiciliul în comuna G., . Ilfov, PRIMARIA G., PRIN PRIMAR, cu sediul în ., în parte .
Omologhează raportul de expertiza efectuat în cauza de expert D. M. Danuț.
Stabilește linia de hotar dintre proprietatea partilor pe aliniamentul D.c.111/1 .
Dispune rectificarea CF 4043 G. conform concluziilor raportului de expertiza a carui omologare s-a dispus si care face parte integranta din prezenta.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 27.03.2014.
P. Grefier
C. A. Bustean S. S.
Red. Jud.CA/dact gref.BSS/7ex/20.05.2014.
← Actiune in regres. Sentința nr. 222/2014. Judecătoria BUFTEA | Pretenţii. Sentința nr. 3613/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|