Actiune in regres. Sentința nr. 3669/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3669/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 12407/94/2014

JUDECĂTORIA BUFTEA

JUDEȚUL ILFOV

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.3669

Ședința publică din data de 04.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A.

GREFIER: F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamanta S.C. G. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtei S.C. E. ROMÂNIA asigurare – REASIGURARE S.A. și intervenientul O. L. F..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată; - stadiul procesual fond; prin cererea formulată reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă; cererea legal timbrată (fila 35);

Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.

INSTANTA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.10.2014 sub nr._ reclamanta S.C. G. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta E. România Asigurare Reasigurare S.A. și cu intervenientul forțat O. L. F. pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.829,62 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de reclamantă în temeiul asigurării facultative CASCO; la plata sumei de 91,91 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 3,82 lei pe zi corespunzător a 24 zile întârziere calculate de la data de 20.09.2014 (data expirării celor 15 zile de la depunerea ultimului document, conform legii) și până la data de 14.10.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 10.06.2014, intervenientul O. L. F. ai în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat de răspundere civila obligatorie la societatea parata cu polița RCA nr._, a avariat autoturismul marca Subaru cu nr. de înmatriculare_ . Circumstanțele producerii accidentului au fost consemnate în formularul de constatare amiabilă întocmit la data accidentului.

Autoturismul avariat având numărul de înmatriculare_, era asigurat facultativ la S.C. G. S.A. cu polița NA nr._, motiv pentru care reclamanta la solicitarea asiguratului său a deschis dosar de daună în cadrul căruia a achitat asiguratului său o indemnizație de asigurare de 3.829,62 lei.

Prin plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit art. 22 Legea 136/1995 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, posibilitate prevăzută de art. 54 din Legea 136/1995.

A mai precizat că la data de 04.09.2014 a comunicat pârâtei toate documentele necesare instrumentării dosarului de daună, însă aceasta nu a achitat decât suma de 3.829,62 lei.

Ca urmare a neachitării la termen a sumei de 3.829,62 lei reclamanta a calculat suma de 91,91 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 3,82 lei pe zi corespunzător a 24 zile întârziere calculate de la data de 20.09.2014( data expirării celor 15 zile de la depunerea ultimului document, conform legii) și până la data de 14.10.2014.

În drept au fost invocate dispozițiile art.1349 alin.1 și 2 Codul civil, Legea nr.136/1995, dispozițiile Ordinului CSA.

Cererea a fost timbrată. (f.35).

Pârâta și intervenientul forțat nu au formulat întâmpinare.

Instanța, a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună. (f.6-25)

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 10.06.2014, O. L. F., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident iar în urma accidentului a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO, în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună și a plătit despăgubirea în cuantum de 3.829,62 lei astfel cum rezultă din Ordinul de plată din 13.08.2014 aflat la dosar. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. Romania Asigurare Reasigurare S.A. cu polița RO/16/H16/DV nr._.

Autovehiculul cu număr de înmatriculare_ era asigurat CASCO cu polița nr._.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2210 alin.1 din Codul Civil potrivit cărora în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din constatarea amiabilă, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1357 din Codul Civil conform căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor OUG 195/2002, întrucât intervenientul forțat nu a acordat prioritate. Prejudiciul produs rezultă din nota de constatare în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul de dauna reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.

Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în locul pârâtei, aceasta în temeiul art. 2210 din Codul civil se subrogă în drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia. În consecință, instanța, în baza art.49 din Legea 136/1995, va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata sumei de 3829,62 lei și față de faptul că despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite și celelalte capete de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,1% /zi de întârziere începând cu 20.09.2014 și până la achitarea efectivă a debitului.

În temeiul art. 453 alin.1 Cod procedura civila, având in vedere culpa procesuala a paratei, instanța o va obliga la plata către reclamanta a sumei de 273,09 lei cheltuieli de judecată (taxa de timbru) și 300 lei onorariu de avocat prin diminuarea sumei de 1240 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. G. A. S.A. cu sediul ales la C..Av.R. C. în București, .-189, Scara 1, Etaj 1, Apartament 1, Sector 2 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, . Ilfov și intervenientul forțat O. L. F. cu domiciliul în Slatina, . 37, Scara A, Apartament 12, Județul O..

Obligă pârâta să plătească reclamantei 3.829,62 lei debit restant.

Obligă pârâta să plătească reclamantei penalități de 0,1%/zi de întârziere începând cu 20.09.2014 și până la achitarea efectivă a debitului.

Obligă pârâta să plătească reclamantei 273,09 lei cheltuieli de judecată (taxa de timbru) și 300 lei onorariul de avocat, prin diminuarea sumei de 1240 lei.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 04.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. F. G.

Red.jud.C.A..

Thn.red.gr.FG/5ex /

24.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 3669/2015. Judecătoria BUFTEA