Contestaţie la executare. Sentința nr. 3657/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3657/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 182/94/2015

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA, JUDEȚUL ILFOV

Sentința civilă nr.3657

Ședința publică de la 04.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. A.

Grefier: F. G.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de executare silită, suspendare a executării silite și restituire a cauțiunii formulata de contestatoarea P. M. D. în contradictoriu cu intimatul A. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează: cauza are ca obiect contestație la executare - suspendare executare silită și cerere de restituire cauțiune; cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.01.2015 și a primit termen de recomandare al data de 04.02.2016; prin rezoluție instanța, la data de 23.03.2015 a pus în vedere contestatoarei să depună cauțiune de 10% respectiv 720 lei și dosarul de executare în copie certificată (f.8); la data de 01.04.2015 contestatoarea a depus taxa de timbru în cuantum de 50 lei (f.11) și cauțiune (f.19,20); la data de 22.04.2015 contestatoarea a formulat cerere de renunțare la cererea de suspendare și totodată solicită restituirea cauțiunii (f.28, 29);

Instanța, analizând actele dosarului, instanța reține cererea formulată spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.01.2015 sub nr._ contestatoarea P. M. D. în contradictoriu cu intimatul A. G. a formulat contestație la executare împotriva notificării Somației nr.58/10.12.2014 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc I. V., cu privire la suma de 7200 lei, solicitând anularea acesteia ca nelegală și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației cu cheltuieli de judecată,

În fapt, a arătat că a contestat Somația nr.58/10.12.2014 a B. I. V., întrucât sentința civilă nr. 2501/10.08.2014 pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul nr._ *, a fost dată pentru perimare, caz în care instanța nu a dispus eventualele cheltuieli de judecată. A considerat că dacă intimatul ar fi solicitat cheltuielile de judecată, trebuia să nu lase cauza să se perime.

În drept, a invocat art.711 și urm C..

În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu.

La data de 22.04.2015 contestatoarea a formulat cerere de renunțare la judecarea cererii de suspendare și totodată a solicitat restituirea cauțiunii (f.28);

Prin Încheierea de ședință din data de 23.04.2015 instanța a luat act de renunțarea la judecarea cererii de suspendare și a dispus restituirea cauțiunii în valoare de 720 lei.

Analizând cererea și materialul probator administrat în cauză, instanța reține că, contestatoarea, parte într-un proces civil, a fost obligată la plata unor cheltuieli de judecată, intimatul trecând la executarea silită.

Față de cele reținute și în temeiul art.1169 C. Civil, va fi respinsă ca neîntemeiată contestația.

În cauză, nu s-au administrat probe din care să rezulte temeinicia cererii, contestatoarea cerând judecarea cauzei în lipsă, renunțând la cererea de suspendare proprie a executării.

Potrivit art. 406 N.Cod procedură civilă, instanța a luat act de renunțarea la judecarea cererii de suspendare contestatoarei la judecarea cererii de suspendare a executării silite, prin Încheierea din data de 23.04.2015.

Tot prin Încheierea din data de 23.04.2015, cu privire la restituirea cauțiunii, instanța a reținut că petenta - contestatoare a consemnat cauțiune în cuantum de 720 lei la CEC Bank B., potrivit recipisei de consemnare nr._/1 din data de 30.03.2015, aflată la dosar la fila 19 și s-a dispus restituirea cauțiunii în valoare de 720 lei consemnată la CEC Bank B., pe seama și la dispoziția Judecătoriei B., în dosarul nr._, conform recipisei de consemnare nr._/1 din data de 30.03.2015 (., nr._).

PERNTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea P. M. D. cu domiciliul în Corbeanca, Sat T., ., Județul Ilfov în contradictoriu cu intimatul A. G. cu domiciliul în ., .>Județul Ilfov, ca neîntemeiată.

Ia act de renunțarea contestatoarei la judecarea cererii de suspendare a executării.

Dispune restituirea cauțiunii, depusă în prezentul dosar în valoare de 720 lei consemnată la CEC Bank B., pe seama și la dispoziția Judecătoriei B., în dosarul nr._, conform recipisei de consemnare nr._/1 din data de 30.03.2015 (., nr._).

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 04.06.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. F. G.

Red.jud.. C.A.

Thn.red.gr.F.G./

4ex /13.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3657/2015. Judecătoria BUFTEA