Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3697/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3697/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 428/94/2015

ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.3697

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU

DE LA 04.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN

GREFIER F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere valoare redusă formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A. împotriva pârâtei R. E. A..

La apelul nominal făcut în Camera de consiliu, fără citare părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; cererea legal timbrată (f.3); prin cererea formulată reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și față de actele dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2015 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta S.C. R. & R. S.A. în contradictoriu cu pârâta R. E. A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 215,71 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale și 357,9 lei, reprezentând clauze penale. (contravaloare echipament).

În fapt, a arătat că între părți s-a încheiat Contractul de furnizarea servicii nr._/04.10.2010 în baza căreia s-a convenit furnizarea de către R. & R. a serviciilor de internet, telefonie și Catv, cu obligația de plată la tarifele serviciilor prestate, potrivit clauzelor contractuale la termenul scadent. Reclamanta a prestat serviciile prevăzute în contract însă pârâtul nu a înțeles să achite plata obligațiilor stabilite prin contract.

Pentru neplata la termen a debitului principal pârâtul datorează penalități de întârziere de 0,2 % pentru fiecare zi calculate în baza clauzei 3.6. A apreciat creanța certă, lichidă și exigibilă.

În drept a invocat dispozițiile art.1025-1032 titlul X NCPC.

În dovedirea cererii a depus la dosar un set de înscrisuri.(f.8-44).

Cererea este legal timbrată.(f.3).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamanta invocă o creanță în valoare de 215,71 lei, reprezentând debit 357,9 lei reprezentând clauze penale, reprezentând contravaloare echipament și penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

În dovedirea pretențiilor sale reclamanta a atașat facturi fiscale, însușite de către parata, prin semnătura si ștampila.

Prin urmare, se apreciază ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei, caracterul cert al creanței fiind dovedit.

Față de aceste considerente, instanța urmează a admite acțiunea, astfel ca va obliga pârâta sa plătească reclamantei suma de 572,80 lei debit, cu penalități de 0,2%/zi de întârziere începând cu data scadentei și până la achitarea debitului.

In temeiul art.453 C.proc.civ., instanța va obliga parata la 50 lei cheltuieli de judecata, către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A. cu sediul în București, ..75, Forum 2000 Building, Faza I, Sector 5 în contradictoriu cu pârâtul R. E. A. cu domiciliul în Voluntari, ..6, Județul Ilfov.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 572,80 lei debit cu penalități de 0,2%/zi de întârziere începând cu data scadentei și până la achitarea debitului.

Obligă pârâta să plătească reclamantei 50 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. F. G.

Red.jud. CA.

Thn.red.gr.FG/

4ex/13.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3697/2015. Judecătoria BUFTEA