Actiune in regres. Sentința nr. 5457/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5457/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 433/94/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._ Sentința civilă nr. 5457

Ședința publică de la 11 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. Tășcan

Grefier G. M. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . P. REPREZENTANT . și pe pârât . REPREZENTANT, intervenient G. A. I., având ca obiect actiune in regres.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 11.09.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 10.01.2014, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâta . Reasigurare SA solicitând instanței, ca prin hotarârea pe care o va pronunța în cauză, să oblige pârâta la plata sumei de 9708,36 lei reprezentând contravaloarea indemnizației achitate de reclamantă asiguratului său CASCO pentru autoturismul cu nr._ si la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la scadență, 11.12.2013 până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 16.09.2012, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă, a fost avariat într-un accident de circulație produs din culpa asiguratului RCA al pârâtei, G. A. I..

În baza poliței CASCO, reclamanta a plătit asiguratului sau despăgubirea în cuantum de 9708,36 lei.

La data de 25.11.2013 reclamanta a convocat pârâta la conciliere, comunicându-i valoarea pretențiilor și actele justificative, însă pârâta nu a achitat debitul în termen de 15 zile de la avizare si nici nu a contestat cuantumul despăgubirii.

P. cererea precizatoare depusa la data de 12.08.2015 reclamanta a aratat ca pârâta a achitat debitul principal si penalitățile de intarziere la data de 17.01.2014, reclamanta intelegând să-si restrângă pretențiile la cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2210 Cod civil, art. 42 si 49 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

A mai solicitat reclamanta, în temeiul dispozițiilor art. 54 alin.2 din Legea nr. 136/1995, citarea în calitate de intervenient forțat a persoanei responsabile de producerea accidentului.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus în cadrul probei cu înscrisuri, în copie: dovada plății, cerere de despăgubire, proces verbal, polița CASCO, polița RCA, deviz de reparații, factura fiscală, convocare la conciliere, alte înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 630,42 lei, conform ordinului de plată depus la dosar (f.34-35).

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

În fapt, la data de 16.09.2012, intervenientul fortat G. A. I., conducând autovehiculul cu nr. de identificare WF0NXXGBBNVK08265, cu asigurare de răspundere civilă obligatorie emisă de pârâtă, a produs din culpa sa un accident de circulație, în care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.

În baza poliței CASCO, reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de 9708,36 lei.

La data de 25.11.2013 reclamanta a convocat pârâta la conciliere, comunicându-i valoarea pretențiilor si actele justificative (fila 18), însă pârâta nu a achitat debitul în termen de 15 zile de la avizare si nici nu a contestat cuantumul despăgubirii.

În drept, potrivit dispozițiilor art.1357 C.civ. orice faptă care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind atrasă răspunderea nu numai pentru prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpă.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Potrivit dispozitiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.

Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule (RCA) este, potrivit art. 4 din Legea 136/1995, o asigurare obligatorie. Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în R. au obligația legală să încheie o astfel de asigurare, iar raporturile dintre asigurat si asigurător, drepturile si obligațiile fiecarei părți sunt stabilite prin lege (art.3).

Asigurarea de răspundere civilă auto este un contract forțat prin care asiguratorul se obligă, corelativ incasării primelor de asigurare, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane pagubite prin accidente de vehicule.

Despăgubirea se plăteste de către asigurător si atunci cand accidentul este produs de o altă persoană decat asiguratul, necesară fiind implicarea în accident a autovehiculului asigurat, nu si a persoanei asigurate (art.51 alin. 1).

P. urmare, în cazul asigurarilor de răspundere civilă, plata despăgubirilor se face in temeiul contractului de asigurare, temeiul răspunderii asiguratorului fiind convențional, iar cel al răspunderii asiguratului, delictual.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta este în legătură directă cu fapta ilicită, prejudiciul fiind produs ca urmare a accidentului auto cauzat din culpa intervenientului forțat si a asiguratului CASCO.

Avand în vedere că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, precum si faptul că reclamanta, urmare a achitarii debitului principal si penalităților de către parata in timpul judecații, intelege sa-si restranga pretențiile la cheltuieli de judecata, instanța va admite cererea astfel cum a fost precizata.

De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta a achitat sumele datorate ulterior înregistrarii cererii de chemare în judecata, instanța o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, în cuantum de 610,42 lei si onorariului de avocat în cuantum de 1339,17 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată, formulată de reclamanta . AG cu sediul ales la cab. Av. R. C. din .-189, ., . în contradictoriu cu pârâta . Reasigurare SA cu sediul în Voluntari, . City Business Park, Clădirea O23, ..

Ia act ca primele trei capete de cerere au ramas fara obiect.

Obligă pârâta . Reasigurare SA la plata catre reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 610,42 lei si onorariu de avocat în cuantum de 1339,17 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2015.

Președinte,

A. Tășcan

Grefier,

G. M. G.

Red. T.A.- Tehnored. G.G-11.09.2015

Comunicat 3 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 5457/2015. Judecătoria BUFTEA