Actiune in regres. Sentința nr. 996/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 996/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 996/2015
Operator de date cu caracter personal nr. 5128 | ||
ROMÂNIA | ||
Judecătoria B. B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov Secția Civilă | Dosar nr. _ | |
SENTINTA CIVILA NR. 996 | ||
Ședința publica din data de 23.02.2015 | ||
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. G. GREFIER: M. T. | ||
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA și pe pârâta . REASIGURARE SA, intervenient D. A. Steluța, având ca obiect actiune in regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a raspuns reclamanta prin apartor, lipsind restul partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.
Având cuvântul pe probe, aparatorul reclamantei arata faptul ca parata si-a achitat debitul datorat catre reclamanta si solicita incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul pe fondul cauzei, aparatorul reclamantei solicita admiterea cererii astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 15.04.2014, sub nr._, reclamanta . SA a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A. la plata sumei de 2.120,57 lei reprezentând contravaloare indemnizație de asigurare achitată de reclamantă pentru autovehiculul asigurat CASCO cu număr de înmatriculare_ ; 44,53 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data de scadenței 26.03.2014 până la data de 15.04.2014; obligarea la plata penalităților de întârziere de 0,1% / zi de întârziere calculate în continuare, până la achitarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că interveninentul forțat la data de 02.02.2014, conducând autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație, iar în urma accidentului de circulație a avariat auto cu număr de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._ în vigoare la data producerii accidentului, poliță în temeiul căreia societatea a plătit indemnizația de asigurare în cuantum de 2.120,57 lei.
Culpa exclusivă în producerea accidentului revine lui D. A. Steluța.
Deținătorul autovehiculului cu număr de înmatriculare_, al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele cauzate terților prin accidente la S.C. E. România Asigurare Reasigurare S.A., polița nr._.
În drept, a invocat art. 1357 și art. 2210 C. civ., Legea nr.136/1995, art.64 din Ordinul nr.14/2011 al CSA.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 174 lei.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare. La data de 24.02.2015 a depus precizare solicitând respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect întrucât societatea parata a plătit suma de 2.120,57 lei.
La data de 08.01.2015 reclamanta a depus note scrise. Solicită obligarea paratei la plata penalităților și a cheltuielilor de judecată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 02.02.2014, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ si autoturismul cu nr. de înmatriculare_, circumstanțele acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă încheiat la data producerii accidentului.
Autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare autovehiculul_ era asigurat facultativ la reclamanta, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului.
Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO, analizând datele cuprinse în dosarul de dauna întocmit, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosar de daună, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 2.120,57 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.
Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
De asemenea în temeiul dispozițiilor art. 2210 din codul civil reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului.
In baza acestor dispoziții legale, reclamanta la data de 11.03.2014 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna, pârâta neachitând suma solicitată în termenul legal, respectiv la data scadenței, așa cum este stabilită de art. 64 alin 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011.
Având în vedere că pârâta a achitat debitul la data de 06.01.2015, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând numai penalitățile de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere, calculate de la 26.03.2014 și până la data de 06.01.2015.
Ca atare, instanta va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a debitului principal de 2.120,57 lei.
Avand in vedere ca termenul de 15 zile, prevăzut de art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor s-a împlinit la data de 28.03.2014, iar pârâta a achitat debitul abia la data de 06.01.2015, instanța va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi întârziere aferente debitului de 2.120,57 lei pentru perioada 28.03._15.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a cheltuielilor de judecată, respectiv: 174 lei taxă de timbru și 8.556 lei onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte acțiunea precizată de reclamanta . SA cu sediul ales la C. AV „ I. M. Salapa” din Bucuresti, ., sector 2 cu pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT cu sediul in Voluntari, . City Business Park, nr .10, .. 4, judetul Ilfov si intervenient D. A. Steluța cu domiciliul in A., .. 359, ., judetul A..
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a debitului principal de 2.120,57 lei.
Obliga parata la penalitati de intarziere aferente debitului de 2.120,57 lei - penalitati de 0,1 % pe zi ce se vor calcula de la 28.03.2014 și până la data de 06.01.2015.
Obligă pârâta la plata către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, constituite din taxa judiciară de timbru în cuantum de 174 lei și 8.556 lei reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2015.
P., Grefier,
Red. A.G
Teh. M.T
5 ex/3 .
← Partaj judiciar. Sentința nr. 5927/2015. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 1008/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|