Actiune in regres. Sentința nr. 1146/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1146/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2399/94/2014

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

Sentința civilă nr.1146

Ședința publică din data de din 27.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . SALZBURG SUCURSALA ROMANIA în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, intervenientul forțat, P. C. C.,având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile in fond au avut loc în ședința publică din data de 16.02.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentința când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 20.02.2015, apoi la 23.03.2015 si la 27.02.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

P. cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 12.03.2014 sub nr._ ,reclamanta . SALZBURG SUCURSALA ROMANIA în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul forțat P. C. C. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 15.540,09 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate in baza asigurării facultative CASCO, obligarea la plata sumei de 512,82 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% /zi de întârziere, respectiv 15,54 lei pe zi corespunzător a 33 zile de întârziere, calculate de la data de 05.02.2014 și până la data de 10.03.2014, plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% calculată în continuare până la data plății integrale și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 31.10.2013 s-a produs un accident de circulație in care au fost implicate autoturismul cu nr.de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița nr._/18.08.2013 si autoturismul cu nr.de înmatriculare_ asigurat CASO potrivit politiei nr._, in urma căruia s-a stabilit culpa exclusiva a intervenientului P. C. C. . A fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 15.540,09 lei.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1349 al.1 și 2 C.civ, Legea nr. 136/1995 și disp. Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru conform OUG 80/2013

La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri(filele 27).

La data de 09.01.2015 pârâta a depus la dosar prin serviciul Registratură întâmpinare prin care a arătat că a achitat debitul solicitat de reclamanta.

Legal citat, terțul intervenient nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța pentru a-si formula apărările.

Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 31.10.2013 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.

Despăgubirea în cuantum de 15.540,09 lei a fost achitată de societatea pârâtă la data de 17.06.2014, după cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 20.01.2014, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 15.540,09 lei de la data scadenței, 05.02.2014 până la data de 17.06.2014, data achitării integrale a debitului principal.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga debitoarea, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost promovată această acțiune, să plătească creditoarei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 862,90 lei taxă judiciară de timbru și 1.352,91 lei onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta . SALZBURG SUCURSALA ROMANIA - București, cu sediul ales la Cabinet de Avocat R. C. din .-189, ., . în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul in Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov si intervenientul forțat, P. C. C. domiciliat in localitatea Băbăita, județ Teleorman.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 15.540,09 lei de la data scadenței, 05.02.2014 până la data de 17.06.2014, data achitării integrale a debitului principal.

Admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 862,90 lei taxă judiciară de timbru și 1.352,91 lei onorariu avocat.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.02.2015.

Președinte, Grefier,

F. A. L. C. L.

Red Jud. FAL/Tehnodact CL 5ex/09.03.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 1146/2015. Judecătoria BUFTEA