Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 859/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 859/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 477/94/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 859
Ședința din camera de consiliu de la 18.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. E. L.
GREFIER: G. L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SRL având ca obiect ordonanță președințială – anulare Bilet la Ordin.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu lipsește petenta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: obiectul cauzei – ordonanță președințială – anulare Bilet la Ordin; stadiu procesual – fond;.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța reține cauza în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 19.01.2015, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta . SRL anularea Biletului la ordin ., emis de către . SRL la data de 16.12.2014 pentru suma de 5.000, 00 lei.
În motivare se precizează faptul că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.193/12.06.2014 încheiat între părți s-au livrat mărfuri,plata urmând a se face cu Bilet la ordin iar la data de 17.12.2014 a fost emis Biletul la ordin . pentru suma de 5.000, 00 lei. Ulterior, BO a fost transmis prin corespondență de la sediul punctului de lucru aflat în București, către sediul central aflat în G. în vederea introducerii la plată a acestuia. După verificarea corespondenței la destinație s-a constatat dispariția filei BO.
Se mai arată că au fost înștiințați atât emitentul BO cât și banca Transilvania.
În drept, cererea se întemeiază pe prevederile art. 67 din legea nr. 58/1934R.
În susținerea celor solicitate, se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, la dosarul cauzei fiind anexate mai multe documente în copie, filele 3-9.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 67 din Legea 59/1934 în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a cecului, posesorul va putea înștiința despre aceasta pe tras și să solicite anularea titlului printr-o cerere adresată președintelui judecătoriei de la locul de plată a cecului.
Aceasta nu presupune faptul ca in baza simplei cereri adresate presedintelui instantei, instanta are posibilitatea sa dispuna anularea instrumentului de plata, fara ca reclamantul sa faca dovada pierderii sale.
In cauza de fata, desi instanta a pus in vedere reclamantei sa faca dovada pierderii BO, aceasta nu a putut face aceasta dovada in vreun fel.
Avand in vedere acesta considerente instanta urmeaza a respinge cererea formulata de reclamanta ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta . -
G., ., nr. 59, Cod postal_ în contradictoriu cu pârâtul . SRL - Chitila, Cod postal_, ca neîntemeiată.
Cu apel in 5 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședință publică, astăzi, 18.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. G. L. A.
Red. Jud. DEL/Tehn. GLA/4 ex/19.02._
2 ex. .
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 774/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 594/2015.... → |
---|