Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4744/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4744/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 4744/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4744
Ședință din Camera de Consiliu din data de 07.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: F. IVENIȚA
Pe rol pronunțarea în cauza civila privind pe reclamanta . pe pârâtul . SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 15.06.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.06.2015, apoi la data 07.07.2015, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.05.2014 sub nr._ reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 4.464 lei, reprezentând debit neachitat, obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că în baza solicitării pârâtei nr._/15.01.2014, a executat o lucrare de manșonare a unui cablu de energie electrică la Stația de Tratare a Apei Sibiu Sud, pentru care s-a emis factura nr._/21.01.2014, în valoare de 4.464 lei, scadentă la data de 20.02.2014.
Se mai precizează de către reclamantă faptul că deși termenul de plată a expirat, pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a debitului.
In drept, au fost invocat dispozițiile art.1.025 și urm. Noul Cod de procedură civilă, art. 1270, art. 1350 NCc.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisurile depuse la filele 7-13.
Cererea a fost legal timbrata potrivit OUG 80/2013.
Pârâta, legal citata, a depus la data de 01.04.2015, prin serviciul registratura, formular de răspuns prin care învederează faptul că debitul a fost achitat la data de 30.03.2015 prin extras bancar.
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta invocă o creanță în valoare de 4.464 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, respectiv execuția unei lucrări de manșoane a unui cablu de energie electrică la Stația de Tratare a Apei Sibiu Sud, în baza comenzii efectuate de pârâtă și înregistrată sub nr._/ 15.01.2014.
Pentru lucrările efectuate s-a emis factura nr._/21.01.2014, în valoare de 4.464 lei, scadentă la data de 20.02.2014.
Instanța va avea în vedere faptul că pârâta nu a administrat nici o dovadă în sensul achitării datoriei sau în sensul stingerii acesteia într-un alt mod admis de lege, precum și cu contractul încheiat, comanda efectuată și procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr._/ 15.01.2014.
P. urmare, se apreciază ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei, caracterul cert al creanței rezultând din facturile emise si contractul încheiat intre părți.
In ce priveste cererea reclamantei de obligare a paratei la plata dobanzii legale, instanta, considera ca prin întârzierea plății de către pârâtă, reclamanta a suferit un prejudiciu, dobânzile solicitate având caracter de daune-interese moratorii, acestea fiind reprezentate de dobânda legală, conform.art 3 din OG 13/2011, astfel ca va admite si aceste capat, urmand a oblige paratii si la plata dobanzii legale pentru perioada 21.02.2014 – 30.03.2015.
In temeiul art.453 C.proc.civ. instanța va obliga parata sa plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea astfel cum a fost precizată de către reclamanta .> cu sediul în Sibiu, .. 1, județul Sibiu, în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în Voluntari- cartier P., ., nr. 8, ., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 10 lei, reprezentând rest debit neachitat, plus dobândă legală penalizatoare în cuantum de 545,55 lei pentru perioada 21.02.2014 – 30.03.2015.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 557 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F. Ivenița
Red. jud. GA/teh.gr.FI/ 4ex/2com/21.08.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4743/2015. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 4784/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|