Pretenţii. Sentința nr. 4996/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4996/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-07-2015 în dosarul nr. 4996/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Sentința civilă nr.4996

Ședința publică de la 24.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: F. A. L.

Grefier: C. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant Tătuță I., reclamant I. C. și pe pârât Tatuță GH. D., având ca obiect pretenții- Disjuns din_ .

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 22.06.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentința, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, amânat pronunțarea cauzei la data de 03.07.2015, apoi la 17.07.2015, apoi la 24.07.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține că:

Prin cererea depusă pe rolul Judecătoriei B. la data de 18.07.2014 și înregistrată la dosarul nr._ sub forma unei cereri reconvenționale, reclamanții Tătuță I. și I. C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Tătuță Ghe. D., obligarea acestuia la plata de daune materiale în sumă de 90.000 lei, echivalentul a 20.000 euro, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a faptului că acesta a solicitat notarea litigiului în Cartea funciară; cu obligarea reclamantuluzi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt direct prejudiciați prin notarea litigiului în Cartea funciară întrucât acest aspect a împiedicat vânzarea imobilului. Obligarea reclamantului la plata daunelor materiale este singura modalitate de soluționare a acestuia pentru abuzul săvârșit.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedire, a fost solicitată administratea probei cu înscrisuri.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a solicitat administrarea unor probe în apărare.

La data de 24.10.2014 reclamanții au formulat cerere precizatoare prin care au micșorat câtimea obiectului cererii de la suma de 20.000 euro la suma de 10.000 euro, echivalentul a 45.000 lei

Prin Încheierea din data de 30.03.2015 instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale de cererea principală și formarea prezentului dosar nr._, având ca obiect acțiune în pretenții.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că:

În drept, potrivit art. 1357 C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Raportat la dispoziția legală, este obligația reclamanților de a proba în primul rând prejudiciul pe care l-au suferit urmare a faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de pârât, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Prin urmare, este de esența răspunderii civile delictuale existența unui prejudiciu cert și care să nu fi fost reparat, motiv pentru care reclamanții trebuiau să dovedească existența și cuantumul acestuia.

Principiul fundamental al răspunderii civile delictuale este acela că fiecare este răspunzător pentru propriile sale fapte și trebuie să repare prejudiciul pe care l-a adus altcuiva prin săvârșirea acestora. Prejudiciul material constă în consecințele negative patrimoniale pe care le-a suferit o persoană., însă despăgubirea cuvenită celui prejudiciat nu se poate stabili prin apreciere sau analogie, ci în raport de dauna efectiv suferită, adică de întinderea reală a prejudiciului, care se află în raport de cauzalitate cu fapta săvârșită.

Deși prin cererea de chemare în judecată precizată se solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 45.000 lei daune materiale reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a notării litigiului cu privire la imobil în cartea funciară, aceștia nu dovedesc cu niciun mijloc de probă cuantumul acestui prejudiciu și nici ce reprezintă acesta. Spre deosebire de daunele morale, care sunt la aprecierea judecătorului în funcție de circumstanțele concrete, daunele materiale presupun stabilirea cu exactitate a valorii acestora urmare a probatoriului administrat de cel care le solicită precum și a raportului juridic determinant, în sensul de a se proba ce reprezintă suma solicitată, (ex. contravaloarea lipsei de folosință, cheltuieli sau pierderi determinate de fapta ilicită a pârâtului, etc).

În aceste condiții, instanța, constatând că prejudiciul material în cuantum de 45.000 lei nu a fost probat în cauză cu niciun mijloc de probă, va respinge cererea ca neîntemeiată.

Potrivit art. 453 C.pr.civ., întrucât reclamanții au pierdut procesul, vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens, pârâtul a solicitat suma de 2.000 lei reprezentând contravaloare onorariu avocat, sumă care este disproporționată în raport cu complexitatea cauzei, având în vedere că nu a fost necesară administrarea unui probatoriu complex și nici dezbateri juridice deosebite, dar și cu volumul de muncă al avocatului, care s-a prezentat la un singur termen de judecată.

În aceste condiții, instanța va admite în parte cererea privind plata cheltuielilor de judecată și va obliga reclamanții la plata către pârât a sumei de 500 lei reprezentând onorariu avocat. Conform art. 451 alin. 2 C.pr.civ. reducerea onorariului de avocat de către instanță nu are nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea formulata de reclamanții Tătuță I. domiciliat in sector 2, București, ., ., . și I. C. domiciliata in București, ., ., sector 1 în contradictoriu cu pârâtul Tătuță Ghe. D. domiciliat in București, ., nr. 4, .. A, ., sector 2, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de restituire taxă judiciară de timbru, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea pârâtului privind cheltuielile de judecată și obligă reclamanții la plata către pârât a sumei de 500 lei onorariu avocat.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red; jud FAL/ tehnored CL/5 ex/2.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4996/2015. Judecătoria BUFTEA