Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2616/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2616/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 3889/94/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2616
Ședință din Camera de Consiliu din data de 27.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: F. IVENIȚA
Pe rol pronunțarea în cauza civila privind pe reclamanta R. M.- BANCA CENTRALĂ DE CELULE STEM SA și pe pârâta I. M. I. având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 20.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.04.2015, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.05.2014 sub nr._ reclamanta R. M.- BANCA CENTRALĂ DE CELULE STEM SA, în contradictoriu cu pârâta I. M. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 2.005,57 lei, cu titlu de despăgubiri, debit ce reprezintă contravaloare serviciilor medicale neachitate de către pârâtă; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare de servicii de medicale prin care reclamanta se obliga să proceseze, să testeze, să conserve și să stocheze celulele stem din sângele cordonului ombilical al copilului, iar pârâta să achite prețul prevăzut în contract.
In drept, au fost invocat dispozițiile art.1.025 și urm. Noul Cod de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisurile depuse la filele 6-38.
Cererea a fost legal timbrata potrivit OUG 80/2013.
Pârâta, legal citata, nu a depus intampinare.
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de furnizare a serviciilor medicale nr. 1617/19.11.2010 (filele 13-37), ce a avut ca obiect furnizarea serviciilor de recoltare, procesare și stocare a celulelor stem de către reclamantă pentru pârâtă, iar în urma furnizării serviciilor solicitate de pârâtă au fost emise trei facturi fiscale (filele 9-13), în valoare de 2.005,57 lei, acceptate la plată implicit de către pârâtă prin semnarea contractului.
Față de faptul că în cuprinsul contractului se regăsește semnătura pârâtei, instanța reține că aceasta a acceptat obligația de plată, reclamanta probând furnizarea serviciilor prin emiterea facturii fiscale.
Astfel, instanța reține ca fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1270 alin. 1 din noul cod civil și cum termenul de plată a fost stabilit în cuprinsul facturii, reclamanta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Față de aceste aspecte, instanța constată că reclamanta a dovedit existența obligației asumate prin semnarea contractului de către pârâtă, revenind acesteia sarcina de a proba executarea obligației, ceea ce pârâta nu a realizat.
Prin urmare, reținând că societatea reclamantă și-a dovedit pretențiile în condițiile art. 249 din noul Cod de procedură civilă, avându-se în vedere și dispozițiile art. 1270 alin. 1 din noul Cod civil și cele ale art. 1025-1032 Cod de procedură civilă, instanța urmează a admite cererea și o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 2.005,57 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate.
În temeiul art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța urmează să o oblige să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea privind pe reclamanta R. M.- BANCA CENTRALĂ DE CELULE STEM SA, cu sediul în sector 2, București, .. 10A, .. 7, și pe pârâta I. M. I., cu domiciliul în Snagov- Vlădiceasca, .. 47, județul Ilfov.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 2.005,57 lei, contravaloare servicii.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand taxa de timbru.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria B..
Data in camera de consiliu si pronunțată în ședință publică, azi, 27.04.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F. Ivenița
Red. jud. GA/teh.gr.FI/ 4ex/2com/ 29.05.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Evacuare. Sentința nr. 2382/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|