Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1847/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1847/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 7598/94/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1847

Ședința de Cameră de Consiliu de la 30.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: BULANGĂ MARIA-PETRONELA

Grefier: C. V.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . SA, PRIN REPREZENTANT - sector 1, București, .. 41-43, . contradictoriu cu pârâtul C. G. - sector 5, București, .. 1, . obiect cerere cu valoare redusă.

La apelul nominal făcut în cameră de consiliu a răspuns pentru pârât curatorul special, E. C. G., desemnat la termenul de judecată anterior, lipsind reclamanta.

Procedura este legal îndeplinită.

Față de adresa depusă la dosarul cauzei, privind domiciliul pârâtului, d-nul avocat E. C. G., desemnat în calitate de curator pentru pârât, la termenul de judecată anterior, solicită instanței a lua act de încetarea curatelei, respectiv a calității sale de curator, pârâtul fiind legal citat în fața instanței.

Instanța ia act de încetarea curatelei, respectiv a calității de curator a d-lui avocat E. C. G., față de indicarea adresei de domiciliu a pârâtului, care a fost legal citat în fața instanței.

Instanța invocă din oficiul excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și reține cauza în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 04.08.2014 sub nr._, reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâtul C. G. a solicitat, pe calea procedurii speciale a cererii de valoare redusă, obligarea pârâtului la plata sumei de 1353,63 lei, compusă din 1295,55 lei energie electrică, 58,08 lei taxe servicii, precum și la plata dobânzilor în valoare de 1633,50 lei, determinată contractual de părți, cu cheltuieli de judecată în sumă de 200 lei reprezentând taxă de timbru.

În motivare a arătat că între părți a fost încheiat contratul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 3901-_-1/20.09-2001, reclamanta emițând facturi care nu au fost contestate și achitate de către pârât nici după primirea somației nr. 6150 din data de 02.07.2013.

În drept cererea a fost întemeiată potrivit art. 1025 C.pr.civ, Legea 123/2013, HG 1007/2004, Decizia ANRE nr. 57/1999 și Ordinul ANRE 5/2003.

În dovedirea pretențiilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (f. 6-65) precum și proba cu interogatoriul pârâtului.

Instanța la termenul de judecată din data de 30.03.2015, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. rămânând în pronunțare asupra acesteia.

În temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ. analizând cu prioritate excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

În prezenta cauză având ca obiect cerere de valoare redusă sunt aplicabile normele prevăzute de art. 1.027 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art.121 C.pr.civ., privind cererile împotriva consumatorilor. Potrivit acestui ultim articol menționat Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, existând posibilitatea ca părțile să aleagă o altă instanță competentă, dar numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă, potrivit art. 126 alin. 2 C.pr.civ.

Prin urmare, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, din punct de vedere teritorial, este instanța în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului, fiind vorba de un caz de competență teritorială exclusivă.

În urma demersurilor efectuate de reclamantă pentru aflarea CNP-ului și domiciliului pârâtului la D.E.P.A.B.D., s-a constatat faptul că pârâtul locuiește în sectorul 5 mun. București.

Prin urmare, instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Judecătoria Sectorului 5 București, fiind instanța în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului, potrivit art. 1.027 C.pr.civ. raportat la art. 121 C.pr.civ., motiv pentru care va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată din oficiu, și va declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . SA - sector 1, București, .. 41-43, . contradictoriu cu pârâtul C. G. - sector 5, București, .. 1, ., ., invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.03.2015.

P. Grefier

B. M.-P. C. V.

Pentru grefier, aflat în c. m., semnează grefier șef

G. L.

Red Jud. BMP

Tehnodact CV 4 ex/ 06.05.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1847/2015. Judecătoria BUFTEA