Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 8677/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8677/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 8677/2015
Dosar nr._ SECTIA CIVILA
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
-
Sentința civila nr. 8677
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E.-M. I.
Grefier E. A.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta P. E. A. și pe pârâtul P. M., având ca obiect exercitarea autorității părintești și stabilirea unui program de legături personale cu minora.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica de la 24.11.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 03.12.2015 când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.02.2015 sub nr._ / 2015, reclamanta solicită exercitarea autorității părintești în comun, de către ambii părinți, precum și stabilirea unui program de legături personale cu minora P. M. Loara.
In motivarea cererii, arată că prin sentința civilă nr 50/09.01.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr_ s-a pronunțat divorțul părților din culpă comună, minora fiind încredințată spre creștere și educare tatălui P. M., aceasta fiind obligată la achitarea unei pensii de întreținere în cuantum de 260 lei lunar.
Mai arată că de la data divorțului a încercat să ia legătura cu minora, însă stabilirea și menținerea relațiilor personale din mamă și fiică au fost îngrădite de pârât.
Totodată, reclamanta arată că pârâtul manipulează minora, punând-o pe mamă într-o lumină nefavorabilă, ceea ce determină o reacție de respingere de minoră a mamei sale.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art 397 și urm, art 401 și art 504 Cod civil
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, cu martori și cu interogatoriul pârâtului.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 40 lei, respectiv 20 lei pentru fiecare capăt de cerere. (fila 8)
Pârâtul a formulat Întâmpinare, invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., iar pe fondul cauzei solicită respingerea ca neîntemeiată a primului capăt de cerere, arătând ca a încurajat relațiile personale ale minorei cu reclamanta și că nu i-a limitat accesul la minoră.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, arată că este de acord în parte cu propunerea reclamantei privind stabilirea unui program de vizitare, cu mențiunea ca acesta să nu afecteze programul de studiu și de odihnă al minorei. Totodată arată că nu este de acord cu organizarea zilelor de naștere ale minorei în loc public, și cu participarea ambilor părinți, față de vârsta și preocupările minorei.
În drept, invocă dispozițiile art 264, 398, 483 și urm Cod civil, art 205 și urm Cod proc civ.
În probațiune, solicită proba testimonială cu un martor.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, anchetă psihosocială, audierea minorei în camera de consiliu și proba testimonială.
Totodată, la solicitarea părților a fost întocmit și un raport de evaluare psihologică a minorei P. M. Loara, de către un psiholog din cadrul DGASPC Ilfov. (f. 87-88)
Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Din căsătoria părților din prezenta cauza s-a născut la data de 23.03.2004 minora P. M. Loara.
Prin sentința civilă nr. 50 / 09.01.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Sectorului 4 a fost desfacuta căsătoria încheiată între soți din culpă comună, iar minora a fost încredințată spre creștere și educare tatălui, pârât în prezenta cauză.
În ceea ce privește stabilirea autorității părintești în comun, instanța constată următoarele:
Pe data de 1 octombrie 2011 vechiul Cod al Familiei a fost inlocuit cu noul cod civil care a intrat in vigoare in conformitate cu Legea nr. 287/2009 republicata la data de 15 iulie 2011, si care introduce o noua institutie, cea a autoritatii parintesti.
Noua institutie recunoaste in mod explicit dreptul fundamental al copiilor de a fi crescuti si ingrijiti de catre ambii parinti, indiferent de raporturile juridice dintre acestia, prevazandu-se faptul ca dupa divort autoritatea parinteasca revine ambilor parinti. De asemenea, NCC a adus noutati legate de preferinta de plata a obligatiei de intretinere in natura si de obligatia instantei de a stabili explicit locuinta minorului.
Pastrarea autoritatii parintesti exercitate in mod unic doar de catre tată este impotriva interesului superior al copilului asa cum este reliefat de catre noul cod civil (titlul Autoritatea Parinteasca, precum si sectiunea Paragraful Efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori) de catre Legea nr. 272/2004 (art. 30 si urmatoarele) dar si de numeroase studii ale stiintelor sociale care arata beneficiul incontestabil pe care copiii il au ca urmare a implementarii custodiei comune (adica a autoritatii parintesti comune) in familiile ce trec prin experienta separarii.
Mentinerea acestei prevederi de incredintare a minorei doar catre tată ar reprezenta o diferenta grava de tratament intre reclamantă si toti ceilalti parinti care divorteaza in conditiile noului cod civil, cu atat mai mult cu cat, atat vechea cat si noua legislatie prevad faptul ca, in materia relatiilor dintre parinti si copiio hotarâre nu este niciodata definitiva, putând fi supusa revizuirii atunci când conditiile sub care hotararea a fost data s-au schimbat: „In cazul schimbarii imprejurarilor, instanta de tutela poate modifica masurile cu privire la drepturile si indatoririle parintilor divortati fata de copiii lor minori, la cererea oricaruia dintre parinti sau a unui alt membru de familie, a copilului, a institutiei de ocrotire, a institutiei publice specializate pentru protectia copilului sau a procurorului.” (art. 403 din NCC)
Astfel, în conformitate cu dispozițiile:
Art. 397: „Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.”
Art. 398: „Daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.
Celalalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia.”
Art.483 alin.1: „Autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atât persoana, cat si bunurile copilului si aparțin in mod egal ambilor parinti.”
Art.507: „Daca unul dintre parinti este decedat, declarat mort prin hotarare judecatoreasca, pus sub interdictie, decazut din exercitiul drepturilor parintesti sau daca, din orice motiv, se afla in neputinta de a-si exprima vointa, celalat parinte exercita singur autoritatea parinteasca.”
Autoritarea părintească presupune, așadar, exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligațiilor părintești.
In principiu, autoritatea părinteasca este exercitata de catre ambii părinți împreuna, aceasta constituind regula. Exercițiul comun al autorității părintești fundamentează prezumția mandatului tacit reciproc între părinți, reglementata de art. 503 alin.2 C.civ.
Prin reglementarea regulii conform căreia autoritatea părinteasca se exercita in comun de către ambii părinți s-a urmărit reglementarea unei ipoteze normale in orice societate, si anume ca ambii părinți, indiferent ca sunt sau nu împreuna, trebuie sa-si asume obligațiile părintești, sa înțeleagă ca orice copil are nevoie sa fie crescut de către ambii părinți si sa nu abandoneze exercițiul drepturilor si obligațiilor părintești.
Așa cum s-a menționat anterior, regula o reprezintă exercitarea in comun a autorității părintești dar, conform art. 398 C civ, pentru motive întemeiate se poate dispune exercitarea ei de către unul dintre părinți, fără a fi lămurita in concret sfera de aplicare a motivelor temeinice.
Art. 507 C civ, la rândul său, enumera situații general valabile care vor conduce la exercitarea autorității părintești de către un singur parinte.
Prin urmare, dificultatea rezida in aprecierea motivelor întemeiate, altele decât cele menționate la art. 507 Cod civil.
Instanța reține că pentru a se putea deroga de la regula exercitării in comun a autorității părintești, care reprezintă nu numai un drept, ci și o obligație a ambilor părinți (de a fi in permanență implicați in procesul decizional cu privire la copil indiferent de relatia tensionata dintre ei) părintele care solicita exercitarea autorității părintești de către el în mod exclusiv trebuie sa facă, pe baza de probe, dovada suferinței copilului care se afla sub autoritatea ambilor părinți, legătura de cauzalitate între suferința copilului si exercitarea in comun a autorității părintești, precum si ca soluția consta in exercitarea autorității părintești in mod exclusiv de către un singur părinte.
In speța de față, nici reclamanta și nici pârâtul, nu au făcut o atare dovada, martorii audiați in cauză, nerelevând aspecte esențiale pentru ca instanța să ia o măsură de restrângere a dreptului si obligației pârâtei-reclamante sau a reclamantei la participarea în mod activ cu privire la luarea deciziilor majore privind minora.
In plus, din nici din probatoriul administrat nu rezulta ca mama reclamantă ar fi nedemnă să își exercite rolul de părinte, cu tot ce presupune exercitarea acestui drept.
Relațiile tensionate intre foștii soți nu se pot repercuta in mod negativ asupra copilului si acestia sunt datori ca, in interesul minorei, să se inteleaga și să decidă împreună.
Totodată instanța subliniază faptul că vârsta fragedă a minorei și lipsa de discernământ prezumată atât din punct de vedere legal, cât și psihologic, impune în sarcina părinților responsabilitatea de a le ocroti, educa și asigura stabilitatea necesară unei familii, ajutându-o să înțeleagă, că deși între părinți a intervenit o ruptură prin producerea divorțului, aceasta nu afectează sub nicio formă relația părinte-copil, familia funcționând în continuare într-o formă atipică, deoarece locuința minorei este stabilită la un singur părinte (tată), însă acest neajuns obiectiv nu impietează asupra relațiilor dintre minoră și mama ei; acesta trebuie să aibă liniștea psihică necesară că se poate baza în orice împrejurare pe ambii părinți, chiar dacă nu mai locuiesc împreună cu amândoi, indiferent de ipoteza în care unul sau ambii foști soți au un alt partener de viață.
Se mai recomandă evitarea exercitării oricărui tip de influență asupra copilului din partea vreunui părinte da natură să afecteze relația copilului cu celălalt părinte, calitatea de părinte neîncetând odată cu calitatea de soț/soție ca urmare a divorțului.
Relația părinte-copil stă la baza dezvoltării acestuia ca individ. Aceasta relație se poate hrăni în funcție de cele două dimensiuni ale părinților: funcțiile mamă și tată. Când exprimarea acestor funcții este în armonie sau corespunde nevoilor copiilor, atunci este asigurată o dezvoltare armonioasă a copiilor.
Este recunoscut faptul că în cadrul familiei copilul își dezvoltă simțul identității. O relație pozitivă și consistentă cu părinții, în care aceștia reușesc să vină în întâmpinarea nevoilor sale este cadrul ideal pentru dezvoltarea minorului.
Interpretarea a „sentimentului de stabilitate și de apartenență” este legată mai degrabă de calitatea relațiilor pe care minorul le dezvoltă cu părinții decât de un anumit spațiu „geografic”. Un copil are nevoie de legături emoționale stabile, de sentimentul apartenenței necondiționate la un grup de persoane (în esență, familia sa), de un mediu securizant care să-i permită experiențe normale de viață.
De altfel, din această perspectivă se identifică și atitudinea ostilă a minorei față de mama sa, aceasta având nevoie de stabilitate, sens în care a copiat/adoptat poziția tatălui, traumele produse acesteia nefiind depășite, așa cum reiese din raportul de evaluare psihologică (f. 87-89)
Prin urmare, față de considerentele anterior expuse, instanța constată că se impune ca autoritatea părinteasca asupra minorei sa fie exercitata in comun, sens în care va admite acest capăt de cerere.
Referitor la capătul de cerere privind stabilire a unui program de vizitare a minorei, instanță constată că, potrivit art. 400 Cod civil, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.
De asemenea, și copilul care nu locuiește la unul dintre părinți are dreptul de a avea legături personale cu acesta conform art. 262 alin. 2 Cod civil.
Acest drept al copilului este menționat și de Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care, prin art. 14, prevede că minorul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții.
Art. 15 din aceeași lege prevede modalitățile prin care se pot realiza aceste relații personale, printre care: întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părinte, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul.
În consecință, în temeiul art. 401 alin. 2 Cod civil, instanța va decide cu privire la modalitatea de exercitare a dreptului reclamantei de a avea legături personale cu minorul.
Instanța arată că stabilirea unui program de vizită are menirea de a ajuta părțile să colaboreze în exercitarea dreptului minorului de a avea relații personale cu celălalt părinte, cu rudele pe linie paternă/maternă sau cu alte persoane față de care a dezvoltat relații de atașament, astfel că pornind de la un program minimal părinții să reușească să extindă treptat acel program până când ajung ca dreptul să fie exercitat în mod neîângrădit (astfel cum este recunoscut el prin legislație).
Instanța atrage atenția părinților că eventualele neînțelegeri ce se pot ivi în viitor urmează a fi abordate cu responsabilitatea necesară de către ambii părinți, în scopul urmăririi interesului copilului de a avea relații personale cu părintele de care este separat și având în vedere că dreptul de a avea relații personale cu copilul este un drept izvorât din lege (nu acordat prin hotărâre judecătorească), pentru a cărui realizare nu este necesară calea acțiunii în justiție (art. 401 alin. 2 - stabilește că instanța de tutelă va decide asupra modalității de exercitare a drepturilor personale doar când părinții nu se înțeleg asupra acestui aspect) instanța apreciază că interesul copilului impune ca exercitarea drepturilor personale să fie apreciate de către părinți prin raportare la împrejurările concrete în care se află copilul și părinții.
Pentru stabilirea programului de vizitare, instanța reține că relațiile dintre foștii soți sunt afectate profund, situație care a dus la înstrăinarea copilului față de mama ei.
Reiterând considerentele Deciziei nr. 82/2003 a Curții Constituționale, instanța subliniază că „ în imensa majoritate a cazurilor părinții au față de copiii lor profunde sentimente de afecțiune, generozitate și altruism, chiar dacă, uneori, exprimarea acestora poate induce într-un psihic infantil și în prezența lipsei sau insuficienței discernământului impresia contrară.
Astfel, severitatea sau exigența unui părinte, motivate și impuse de rațiuni benefice, pot genera ostilitatea copilului, în condițiile în care părinții sunt despărțiți, iar celălalt părinte este, prin comparație, deosebit de concesiv.
Mai mult, se poate întâmpla, în asemenea situații, ca părintele căruia i-a fost încredințat copilul să se defuleze, transmițându-i acestuia ostilitatea pe care o resimte față de fostul soț, care, deși, poate întemeiată din punctul său de vedere, nu este de natură să îl descalifice pe acesta din urmă ca părinte, fiind lipsită de justificare din punctul de vedere al copilului.
Prin urmare, instabilitatea afectivă și emoțională a minorului, pe fondul unei imaturități psihice și a lipsei experienței de viață, îl privează pe acesta de posibilitatea de a sesiza care este adevăratul său interes și, adesea, de a discerne între bine și rău. Aceasta este rațiunea în considerarea căreia legiuitorul, pentru a-l proteja pe minor, a instituit prezumția lipsei de discernământ până la vârsta de 14 ani, iar între vârsta de 14 și 18 ani, l-a prezumat cu discernământul diminuat, conferindu-i capacitate de exercițiu restrânsă
Sub acest aspect, a recunoaște copilului un drept de veto la valorificarea drepturilor atribuite de lege părintelui său echivalează cu nesocotirea, pe de o parte, a logicii și finalității textului de lege dedus controlului și, pe de altă parte, a întregii reglementări în materie, cu care acesta se coroborează.”
La stabilirea programului de vizitare, instanța va avea în vedere vârsta minorei, și faptul că, acesta trebuie să simtă prezența mamei în viața ei și să se reobișnuiască cu ea, deși nu locuiește împreună cu acesta.
Instanța va tine seama la stabilirea programului de vizitare si de faptul că relațiile dintre mamă si fiică nu sunt foarte apropiate, astfel că, ținând seama si de probatoriul administrat, va admite in parte cererea reclamantei si va dispune ca vizitarea minorei să se facă după un program care să conducă la familiarizarea treptată si la construirea unei legături afective intre părinte și copilul său.
Totodată instanța arată că dimensionarea programului s-a făcut ținându-se cont de interesul superior al copilului și de necesitatea consolidării relațiilor pentru dezvoltarea psihică a minorei, precum și cu respectarea programului de studiu și de odihnă al minorei.
Astfel, va obliga pârâtul să permită reclamantei exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minora P. M. Loara, născută la data de 23.03.2004, conform următorului program de vizitare, astfel:
- - in ql doilea si al patrulea week-end din luna, de vineri ora 18.00, până dumincă, ora 18.00
-In prima si a treia saptamana din luna, o zi – respectiv marti sau joi, timp de 2 ore petrecute ., in intervalul orar 14-20, cu respectarea programului de studiu si odihna al minorei.
- timp de o săptămână pe durata vacanței (sărbătorilor) de iarnă (C.-Revelion), conform calendarului stabilit prin ordin de ministru:
- în anii pari, prima săptămână ce include perioada Crăciunului (zilele de 24, 25, 26 decembrie),
- iar în anii impari a doua săptămână ce include perioada Revelionului (30 decembrie- 2 ianuarie), copilul fiind luat de la domiciliul tatălui în prima zi a perioadei, la ora 10.00 și readus la finalul perioadei, la ora 18.00;
-vacanțele școlare intermediare, împărțite în 2 părți egale, prima jumătate fiind petrecută de minoră cu mama în anii pari și cu tatăl în anii impari, copilul fiind luat de la domiciliul tatălui în prima zi a perioadei de la ora 18 și readus la domiciliul tatălui la finalul perioadei de vizitare, la ora 18
-4 saptamani in vacanța de vară în anii impari în perioada 15 iunie- 31 iulie, iar in anii pari, în perioada 1 august -15 septembrie, in functie de concediul mamei reclamante, tatal fiind anuntat in scris cu cel putin 2 saptamani inainte, inclusiv asupra locatiei si conditiilor in care minora urmeaza sa petreaca vacanta. Minora va fi luat de la domiciliul tatălui în prima zi a perioadei de la ora 10 și readus la domiciliul tatălui la finalul perioadei de vizitare, la ora 18.
Reclamanta va lua minora de la domiciliul tatălui și o va aduce înapoi la acest domiciliu la sfârșitul perioadelor de vizită.
Pe parcursul vizitelor desfășurate la domiciliul mamei sau în afara acestui domiciliu, acesta il va informa pe tată cu privire la situația minorei, iar tatal are dreptul să ia zilnic legătura cu copilul, prin intermediul telefonului sau altor mijloace de comunicare (email, internet etc)
Instanța subliniază că programul are caracter minimal, pe măsură ce relația mamă-fiică se va consolida, fiind la latitudinea acestora, stabilirea legăturilor și în afara acestuia.
În ceea ce privește zilele de naștere și onomastice ale minorei, instanța reține că nu poate obliga tatăl la organizarea acestora într-un loc public, pentru a participa și mama, aceasta excedând programului de vizitare. Mai mult, fiind ziua de naștere a minorei, și ținând cont de vârsta acesteia, aceasta o poate sărbători alături de persoanele de care se simte apropiată la momentul respectiv. De asemenea, minora nu poate fi obligată a își sărbători ziua de naștere.
Desigur, nimic nu o împiedică pe mamă să ia legătura cu minora de ziua acesteia, sau să organizeze petrecerea de ziua minorei în weekendul în care are stabilit programul de vizitare.
În ceea ce privește susținerile tatălui pârât, că „eu personal nu-mi asum în nici un fel obligația de a o forța pe minoră să respecte acest program, dacă aceasta nu dorește să îl respecte” (f 40), pe de o parteinstanța atrage atenția asupra considerentelor Deciziei nr. 82/2003 a Curții Constituționale, mai sus citate, pe de altă parte asupra dispozițiilor art 909 și urm Cod proc. civ, privind executarea hotărârilor judecătorești privitoare la minori.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea principala.
Stabilește ca exercitarea autorității părintești asupra minorei P. M. Loara, născută la 23.03.2004, să revină în comun ambilor părinți.
Obligă pârâtul să permită reclamantei exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minora P. M. Loara, născută la data de 23.03.2004, conform următorului program de vizitare, astfel:
- - in ql doilea si al patrulea week-end din luna, de vineri ora 18.00, până dumincă, ora 18.00
-In prima si a treia saptamana din luna, o zi – respectiv marti sau joi, timp de 2 ore petrecute ., in intervalul orar 14-20, cu respectarea programului de studiu si odihna al minorei.
- timp de o săptămână pe durata vacanței (sărbătorilor) de iarnă (C.-Revelion), conform calendarului stabilit prin ordin de ministru:
- în anii pari, prima săptămână ce include perioada Crăciunului (zilele de 24, 25, 26 decembrie),
- iar în anii impari a doua săptămână ce include perioada Revelionului (30 decembrie- 2 ianuarie), copilul fiind luat de la domiciliul tatălui în prima zi a perioadei, la ora 10.00 și readus la finalul perioadei, la ora 18.00;
-vacanțele școlare intermediare, împărțite în 2 părți egale, prima jumătate fiind petrecută de minoră cu mama în anii pari și cu tatăl în anii impari, copilul fiind luat de la domiciliul tatălui în prima zi a perioadei de la ora 18 și readus la domiciliul tatălui la finalul perioadei de vizitare, la ora 18
-4 saptamani in vacanța de vară în anii impari în perioada 15 iunie- 31 iulie, iar in anii pari, în perioada 1 august -15 septembrie, in functie de concediul mamei reclamante, tatal fiind anuntat in scris cu cel putin 2 saptamani inainte, inclusiv asupra locatiei si conditiilor in care minora urmeaza sa petreaca vacanta. Minora va fi luat de la domiciliul tatălui în prima zi a perioadei de la ora 10 și readus la domiciliul tatălui la finalul perioadei de vizitare, la ora 18.
Reclamanta va lua minora de la domiciliul tatălui și o va aduce înapoi la acest domiciliu la sfârșitul perioadelor de vizită.
Pe parcursul vizitelor desfășurate la domiciliul mamei sau în afara acestui domiciliu, acesta il va informa pe tată cu privire la situația minorei, iar tatal are dreptul să ia zilnic legătura cu copilul, prin intermediul telefonului sau altor mijloace de comunicare (email, internet etc)
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțat în ședință publică azi, 03.12.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I. E.-M. A. E.
Red E./Tehn E.A./4 ex/12 Decembrie 2015
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 8874/2015. Judecătoria BUFTEA | Curatelă. Sentința nr. 8543/2015. Judecătoria BUFTEA → |
|---|
