Ordin de protecţie. Sentința nr. 7925/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7925/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 7925/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA nr. 7925

Ședință în camera de consiliu din data de 13.11.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- A. N. M.

GREFIER- S. I. N.

Din partea Ministerului Public a participat procuror N. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca formulată de reclamanta V. J. T., prin reprezentant legal V. C. M. în contradictoriu cu pârâtul V. L. A. CLAUDE L., având ca obiect ordin de protecție.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 12.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 13.11.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 26.10.2015 în dosarul cu nr._, reclamanta V. J. T., prin reprezentant legal V. C. M. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului V. L. A. CLAUDE L., în sensul obligării pârâtului la

  • păstrarea unei distanțe minime față de minoră
  • păstrarea unei distanțe minime determinate față de rudele minorei
  • păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința și unitatea de învățământ a minorei
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu minora,
  • încredințarea minorei mamei.

În motivare se arată că pârâtul a exercită asupra minorei agresiuni fizice și psihice de natură de producă traume profunde acesteia.

Totodată, se arată că pârâtul o obligă pe minoră să participe la realizarea unor reportaje despre viața ei și a unor fotografii nepotrivite cu vârsta acesteia, pe care le face publice prin postarea lor pe internet. Astfel, acesta încalcă drepturile minorei la intimitate, acesta periclitând în mod real existența și dezvoltarea minorei.

Se mai arată că, în prezent, comportamentul pârâtului este instabil, acesta încălcând cu intenție hotărârea judecătorească ce privește programul de vizitare al minorei, ce mai grav risc fiind acela ca pârâtul să plece abuziv cu minora din țară pentru ca reclamantă să nu o mai vadă.

În drept, se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.

În drept, Legea 217/2003R.

Pârâtul a fost asistat de avocat din oficiu R. C. care a depus pentru acesta întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, în cauză nefiind întrunite prevederile legale

La termenul din data de 12.11.2015 instanța a încuviințat in cauză proba cu înscrisuri și pentru reclamantă proba cu martorul C. G., declarația acestuia fiind consemnată și atașată dosarului cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constata ca actiunea promovata de reclamanta V. J. T., prin reprezentantul legal V. C. M., este neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, “Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie (…)”

Totodata, in sensul art. 5 lit a din acelasi act normativ, in sfera notiunii de membru de familie se includ si “ascendentii si descendetii, fratii si surorile, copiii acestora”.

Or, din probele administrate in cauza, inscrisurile si declaratia martorului G. C., nu rezulta ca in sarcina paratului V. L. A. Claude L., tatal minorei, s-ar putea retine exercitarea unor acte de violenta de natura sa creeze o stare de pericol pentru viata, integritatea fizica si psihica ori libertatea,fiicei sale minore, asa cum cere art 23 alin 1 din Legea nr. 217/2003 si care sa justifice emiterea unui ordin de protectie.

Referitor la retinerea ilegala a minorei de catre parat dupa data de 18.10.2015, asa cum sustine reprezentantul legal al copilului, d-na V. C. M., se retine ca intre parat si sotia acestuia s-a purtat o corespondenta prin email din care rezulta evident neintelegerile acestora pe aspectul petrecerii timpului cu minora, respectiv daca e vorba de petrecerea sfarsitului de saptamana sau si a vacantei, paratul anuntand-o pe sotie ca nu va aduce minora in seara de 18.10.2015, asa cum s-a si recunoscut prin actiune. In acest context nu se poate spune ca paratul a lipsit-o de libertate pe fiica sa, neexistand date suficiente in acest sens .(f. 64-68, 106)

Or, de fiecare data minora a fost adusa la mama, chiar daca cu o eventuala nesocotire a programului stabilit prin hotarare judecatoreasca, ceea ce, insa, nu reclama masura ordinului de protectie, legea prevazand alte sanctiuni in aceasta situatie.

Referitor la violentele exercitate de parat asupra minorei cu ocazia incidentului din 20.10.2015 de subliniat este ca martorul a declarat ca paratul s-ar fi manifestat violent verbal fata de mama minorei si ca a apreciat ca paratul ar fi avut un comportament violent si fata de minora prin faptul ca a smuls minora din bratele mamei.Totusi, martorul a mai declarat ca nu a auzit minora tipand.

Se apreciaza ca declaratia martorului este partinitoare, avand in vedere relatia in care se afla cu sotia paratului, dar si contradictorie.

Astfel, martorul desi declara ca in data de 20.10.2015, paratul ar fi avut o manifestare violenta si fata de minora, ulterior declara ca nu l-a vazut, personal, pe parat sa exercite violente asupra minorei si nici asupra mamei, nu l-a auzit, personal, facand amenintari asupra acestora.

Totodata, in aceeasi nota, desi martorul declara ca minora ar fi supusa unor amenintari psihice din partea paratului, nu poate spune care sunt aceste amenintari si in ce constau.

Pe de alta parte, martorul sutine ca fetitei i-ar fi frica de tatal sau, ca nu ar mai vrea sa vorbeasca la telefon cu acesta si ca adeseori dupa incidentul din 20.10.2015, o aude noaptea plangand, totusi nu poate sa spuna de ce plange, neintreband pe fata sau pe mama sa care este cauza si ca nu a auzit-o vreodata pe fetita spunand ca nu vrea sa stea cu tatal sau.

Este evident ca si la data de 20.10.2015 a avut loc o confruntare intre parat si sotie pe fondul neintelegerilor si relatiilor incordate dintre acestia si care au dus si la promovarea actiunii de divort, confruntare in care, din culpa ambilor parinti, a fost adus si copilul.

Astfel, parintii datorita animozitatilor personale pe care le au unul impotriva altuia, nu reusesc sa ajunga la un acord in privinta copilului lor minor pe care in egala masura il folosesc ca o arma impotriva celuilalt.

Deci, in acest context, nu se poate stabili culpa mai mare a tatalui sau a mamei, ambii purtand, deopotriva, responsabilitatea situatiei create.

In ceea ce priveste abuzul psihologic exercitat de parat asupra minorei de la inceputul procesului de divort si reclamant pentru emiterea orinului de protectie se retine ca acesta a mai fost invocat si . avand ca obiect tot ordin de protectie solicitat tot de d-na V. C. M. si asupra careia instanta s-a mai pronuntat in sensul respingerii cererii, apreciind ca nu este de natura a justifica dispunerea masurii solicitate, ce presupune un anumit grad de pericol (f. 198-204).

Pe de alta parte, asa cum s-a aratat mai sus, instanta apreciaza ca ambii parinti se folosesc de minora in “razboiul personal”, neintelegand ca separarea cuplului nu trebuie sa insemne lipsirea copilului de mama sau de tata, acesta avand nevoie, in egala de masura, de prezenta in viata sa a ambilor parinti si nepurtand vina imposibilitatii acestora de a convietui.

Acest lucru se deduce, de altfel, si din raportul de evaluare psihologica depus la f. 181-184 dosar unde se concluzioneaza: “Recomand includerea parintilor . consiliere psihologica, pentru a putea invata sa comunice efficient cu privire la cresterea si educarea lui J.. Acestia par sa aiba in prezent o co-parentalizare conflictuala, lucru care cauzeaza stress atat lor, cat si copilului.Consider ca implicarea lui Lulie in conflictul parintilor si atragerea ei in alianta cu unul dintre parinti impotriva celuilalt constituie factori de risc pentru dezvoltarea ei emotionala viitoare.”

Nici crearea paginii pe internet de catre parat si prezentarea vietii private a copilului in public pe aceasta cale nu justifica masura ordinului de protectie la acest moment in aprecierea instantei. In acest sens se retine ca, asa cum a recunoscut si sotia paratului si a confirmat martorul audiat, s-a solicitat administratorului site-ului stergerea anumitor materiale postate, masura ce s-a si luat, nemaiexistand situatia de pericol invocata si fiind evident ca exista altfel de modalitati pe care mama le are la indemana pentru a evita expunerea publica a minorei.

Pentru considerentele de fapt si de drept expuse, urmeaza a respinge, ca neintemeiata, actiunea avand ca obiect emiterea ordinului de protectie.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 300 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge, ca neintemeiata, cererea de chemare in judecata, avand ca obiect ordin de protectie, formulata de V. J. T., prin reprezentant legal V. C. M., cu domiciliul in Otopeni, Complex Golden Residence, .. 31, ., . in contradictoriu cu paratul V. L. A. Claude L. cu domiciliul in Rusia, oras UFA AKBERDINO, ..

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 300 lei, rămâne în sarcina statului.

Cu apel in 3 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 13.11.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. N. M. S. I. N.

Red. Jud. ANM/Tehn. S./4 ex/26.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 7925/2015. Judecătoria BUFTEA