Pensie întreţinere. Sentința nr. 8679/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 8679/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 8679/2015

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINTA CIVILĂ NR.8679

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03 DECEMBRIE 2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE E.-M. I.

GREFIER E. A.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta, C. D. și pe pârâta, M. A.-M., având ca obiect pensie întreținere.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica de la 24.11.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 03.12.2015 când in aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2015, reclamanta, C. D. în contradictoriu cu pârâta, M. A.-M., a solicitat obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pe ultimii trei ani și la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii reclamanta arata ca din relația pe care a avut-o cu paratul, deși nu au fost căsătoriți, la data de 13.11.2009, s-a născut fiul lor, M. A. M.. A locuit împreună cu paratul pana la vârsta de 6 luni a minorului și după aceasta data s-a ocupat exclusiv de creșterea, educarea și îngrijirea minorului.

Paratul nu a contribuit aproape deloc la întreținerea minorului deși nevoile copilului cresc odată cu vârsta.

In drept art. 524 și urm NCC.

S-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul paratului și proba testimoniala.

S-au depus in copie înscrisuri la dosar, f. 7-9.

Cererea a fost legal timbrata, cu taxa de timbru de 20 lei, chitanța f.3.

Paratul legal citat a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei cu cheltuieli de judecata.

A depus cerere reconvenționala care prin încheierea de ședința din data de 13.0ct.2015 a fost anulata ca netimbrata.

In cauza a fost încuviințata si administrata proba cu înscrisuri fiind respinse probele cu interogatoriu și proba cu martori ca neutile soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:

În fapt, instanța reține că din relația părților din prezenta cauza s-a născut la data de 13.11.2009 minorul M. A.-M., conform certificatului de naștere . nr_/act de naștere nr. 4627 din 16 noiembrie 2009, fila 9.

Conform dispozițiilor art. 499 alin. 1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, iar cu privire la cuantumul întreținerii, instanța trebuie să țină cont atât de nevoia celui care o cere, cât și de mijloacele celui care urmează a o plăti, potrivit art. 529 alin 1 Cod civil, în temeiul art. 527 Cod civil, putând fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

Potrivit art 527 alin 2 Cod civil, „la stabilirea mijloacelor celui ce datorează întreținerea se va ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale”.

Ca atare, actuala reglementare se are în vedere venitul lunar net, fie că acesta provine din munca prestată, fie că provine din alte surse (chirii, dividende, drepturi de autor etc.).

În calculul pensiei trebuie să se iau în considerare toate veniturile cu caracter permanent ale debitorului, de la toate locurile de muncă, veniturile rezultate din închirierea de bunuri, din prestarea de activități aducătoare de venit în timpul liber, retribuția cuvenită unui cadru didactic universitar pentru activitatea de cercetare (in același sens Trib. Suprem, dec. civ. nr. 1627/1987, în R.R.D. nr. 4/1988, p. 74).

Stabilirea pensiei de întreținere se poate face în funcție de orice venituri ale debitorului, în temeiul prevederilor art. 94 alin. (1) și (2) C. fam. [art. 529 alin. (1) și art. 531 alin. (1) NCC,.], potrivit cărora „întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti", iar „dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei". Este cert că, în asemenea situații, nu vor opera limitările instituite prin alin. (3) al art. 94 C. fam. [alin. (2) al art. 529 NCC, n.n.], care își vor găsi aplicare exclusiv în cazul în care pensia de întreținere este stabilită în raport cu câștigul din muncă, instanța fiind suverană în a determina cuantumul acesteia în funcție de situația de fapt (considerentele Curții Constituționale, dec. nr. 327/2004, M. Of. nr. 866/2004; dec. nr. 168/2006, M. Of. nr. 269/2006).

În ceea ce privește veniturile pârâtului M. A.-M., CNP_, instanța reține că acestea urmează a fi analizate de la data introducerii cererii, raportat la dispozițiile art 532 alin 1 Cod civil.

Astfel acesta este încadrat ca medic stomatolog și relizează din muncă un venit brut de 1012 lei lunar, respectiv un venit net de 750 lei lunar, conform adeverinței atașate la fila 47.

Totodată instanța reține că pârâtul a fost de acord cu stabilirea unei pensii de întreținere, în cuantum de 200 lei, în favoarea minorului, declarație consemnată în Încheierea de ședință din 24.11.2015.

În cee ce privește data de la care urmează a se acorda pensia de întreținere, instanța reține că potrivit art 532 alin 1 și 2 Cod civil:

(1) Pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

(2) Cu toate acestea, pensia poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.

Față de dispozițiile mai sus citate instanța reține că pensia de întreținere, având drept scop satisfacerea nevoilor celui care o solicită, nu poate fi acordată decât de la data formulării unei cereri de chemare în judecată, iar nu și pentru o perioadă anterioară.

Astfel, data de la care se acordă întreținerea, pe de o parte sancționează pasivitatea titularului dreptului, deoarece, până la sesizarea instanței, se prezumă că cel îndreptățit nu a avut nevoie de pensie de întreținere din partea celui chemat în judecată; pe de altă parte menirea pensiei de întreținere are ca scop acoperirea unor nevoi actuale, nicidecum trebuințe „istorice” ale beneficiarului.

Această prezumție poate fi înlăturată în cazul în care creditorul întreținerii dovedește că „introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.”

Or, în speță reclamanta nu a făcut dovada întârzierii introducerii acțiunii din culpa debitorului.

Prin urmare, având în vedere interesul superior al minorului, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâtul la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului M. A.-M., născut la data de 13.11.2009 în cuantum de 200 lei, începând cu data introducerii acțiunii – 03.06.2015 și până la majoratul acestuia.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, instanța va dispune obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 770 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea principală, formulata de reclamanta, C. D. - sector 6, București, ., ., ., Cod postal_, în contradictoriu cu pârâta, M. A.-M. - Otopeni, .. 50H, J. ILFOV, astfel:

Obligă paratul la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului M. A.-M., născut la data de 13.11.2009 în cuantum de 200 lei, începând cu data introducerii acțiunii – 03.06.2015 și până la majoratul acestuia.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 770 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.

Cu apel in 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecatoria B..

Pronuntata in sedință publică, azi 03.12.2015.

P., GREFIER,

E.-M. I. E. A.

Red E./tehn E./4 ex/05.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 8679/2015. Judecătoria BUFTEA