Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 791/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 791/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 791/2015
JUDECATORIA B.
Dosar nr._
Sentința civilă nr.791
Ședința publică din data de 16.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. L. F.
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent U. M. 0596 BUCUREȘTI și pe intimat U. F. N., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității CONSTATARE PRESCRIPȚIE executare SANCȚIUNE
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arata că dosarul se afla la primul termen de judecată, stadiul dosarului – fond, obiectul cauzei înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității- constatare prescripție executare sancțiune.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei si fata de actele si lucrările dosarului retine cauza in pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin referatul încheiat la data de 15.01.2015 de către Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei B., s-a arătat ca prin sentința civilă nr. 2625/09.05.2012 pronunțata de Judecătoria B. in dosarul nr._, s-a dispus înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunitari, fiind emis mandatul nr.42/12.10.2012 pe numele contravenientei U. F. N.. S-a arătat ca sentința pronunțata a rămas definitivă prin nerecurare la data de 12.10.2012, data la care a fost emis mandatul nr.42/12.10.2012 si fata de împrejurarea ca Primaria Sagna a comunicat imposibilitatea executării mandatului, contravenienta nu figurează cu domiciliul pe raza comunei, neavând document de identitate valabil, s-a solicitat, pe cale de consecința, s-a solicitat aplicarea art.21 din Ordonanța nr.55/2002.
La referatul emis a fost atașata dosarul nr._ al Judecătoriei B..
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
În baza sentinței civile nr.2625/09.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de I.P.J. ILFOV prin care s-a solicitat ca sancțiunea amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/09.10.2010 contravenientei U. F. N., domiciliată în ., sa fie transformată în sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, fiind obligată să execute 50 ore muncă în folosul comunității .
În ciuda revenirilor legale la Primăria Sagna, județul N. mandatul de executare nr.42/12.10.2012 a rămas neexecutat.
Conform art.21/1 din OG 55/002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.
Cum acest termen s-a împlinit la data de 09.05.2014 va admite prezenta contestație la executare și va constata prescrisă executarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității aplicate contravenientei U. F. N. prin sentința civilă nr. 2625/09.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Va dispune anularea Mandatului de Executare nr.42/12.10.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite sesizarea formulată de Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei B., cu sediul la Judecătoria B., .. 24, județ Ilfov.
Constată prescrisă executarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității privind pe petent U. M. 0596 BUCUREȘTI cu sediul în București, .-4, sector 6 și pe intimat U. F. N. cu ultim domiciliu cunoscut în localitatea Tunari, .. 37, județ Ilfov.
Dispune anularea Mandatului de Executare nr. 42/12.10.2012.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red: jud FAL/ tehnored CL
4 ex/24.02.2015
← Fond funciar. Sentința nr. 788/2015. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 796/2015.... → |
---|