Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5935/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5935/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 15193/94/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.5935

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - L. C. R.

GREFIER – G. G. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „ordonanță de plată” formulată de creditoarea ., în contradictoriu cu debitoarea ..

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 18.08.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, hotarand urmatoarele.

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei B. cu nr._ din 18.11.2014, creditoarea . a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea ., emiterea ordonantei de plată, prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 14,694,28 lei - reprezentând debit restant; dobânda legală aferentă sumei de 14,694,28 lei, calculate de la data scadenței până la data plății efective, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, creditoarea au arătat că, în fapt, între ea si debitoare s-au desfășurat relații comerciale în baza cărora au fost emise facturile fiscale nr. 3348/24.03.2014, în cuantum de 5.918,82 lei și 3411 din 16.04.201]4, în cuantum de 8.775,46 lei.

Precizează că, creanța are caracter cert, lichid si exigibil față de semnătura reprezentanților legali ai societății debitoare pe facturile fiscale emise de către creditoare; debitul nu a fost contestat .

Debitoarea a fost notificată în nenumărate rânduri, în vederea achitării datoriei, demersuri care au rămas insă fără nici un rezultat.

În drept, creditoarea s-au întemeiat pe prevederile art.1013-1024 C.proc.civ.

In temeiul art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus următoarele documente: lista creante si datorii Enel, Hotărârea adunării generale a asociaților SC ., contract de cesiune de părti sociale, Act Constitutiv actualizat al SC ., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1982/16.12.2003, adresa Primăria Orasului Otopeni, fisa clientului emisă de ., chitanțe privind plata cotelor de întretinere emise de Asociația de proprietari . de comodat din data de 10.05.2008 (filele 6-12)

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200, lei (fila 25).

Debitoarea, desi legal citata, cu mențiunile de la art.1029 alin.4 din C.proc.civ., nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat, în fața instanței de judecata, prin reprezentant, pentru a face dovada achitării debitului sau pentru a-si face apărări.

La termenul de judecata din data de 18.09.2015, instanța, în temeiul art.258 din C.proc.civ., a încuviințat creditoarei - proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, probă considerată pertinenta, concludenta si utila soluționării cauzei.

Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

In fapt, între părți s-au desfășurat relații comeciale, creditoarea emițând în favoarea debitoarei facturile fiscale aflate în copie la dosar (filele 9-10), acceptate la plată de către debitoare prin semnătură de primire.

Analizând cererea formulata de către reclamanți, pe fondul cauzei, în raport cu dispozițiile art.1013-1.024 C.proc.civ., instanța apreciază că procedura speciala privind ordonanța de plata este aplicabilă în cauza de față, deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1.013 alin.1 C.proc.civ., respectiv este vorba de o creanța certa, lichida și exigibila constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Astfel, se pretinde executarea de catre parata a unor creante constand in plata unor sume de bani, creante care își au izvorul în temeiul facturilor fiscale ce au fost acceptate la plată prin semnătură.

Totodată, creantele sunt certe si lichide, conform art.662 alin.2 si 3 C.proc.civ., în sensul că existenta si întinderea lor rezultă din cuprinsul facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei, si exigibile, deoarece data scadentei s-a împlinit.

Mai mult decat atat, debitoarea si-a însusit facturile emise de catre creditoare, prin semnatură, neaducand însă nicio dovadă a plății debitului restant si necontestand cuantumul acestuia.

Pe de alta parte, avand in vedere ca societatea debitoare nu a formulat intampinare, nu a contestat cuantumul debitului solicitat, instanta apreciaza acest fapt, ca o recunoastere a pretentiilor creditoarei.

In consecinta, prin probele administrate in cursul judecatii, creditoarea a facut dovada pretentiilor sale in ceea ce priveste debitul restant, in cuantum de 14,694,28 lei, reprezentand debit principal-contravaloarea produse livrate și neachitate, motiv pentru care va admite acest capăt de cerere.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea debitoarei la dobanda legale, instanța constată că potrivit art. 1 alin.3 din OG nr. 13/2011 dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare, iar potrivit art. 2 din OG nr. 13/2011 in cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea. Totodata potrivit art. 3 alin.2 din acelasi act normativ rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.

Instanta constata că, în cuprinsul facturilor foscale s-a stabilit în mod expres termenul până la care trebuie achitată fiecare factură în parte, astfel încât instanța va dispune obligarea debitoarei la plata dobânzii legale calculată la suma de 14,694,28 lei de la data introducerii scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

Avand în vedere aceste considerente, în temeiul art.1.021 alin.1 din Codul de proc.civ., instanța va admite cererea privind emiterea ordonantei de plata, formulata de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea .. In acest sens, instanta va ordona debitoarei sa achite creditoarei, in termen de 20 de zile de la data comunicarii prezentei ordonante, suma de 14,694,28 lei reprezentand debit restant și dobânda legală calculată la suma de 14,694,28 lei de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

In temeiul art.1031 C.proc.civ., instanta va obliga debitoarea sa achite societatii creditoare suma de 200 lei - cu titlu de cheltuieli de judecata, taxă de timbru conform art.6 alin.2 din O.U.G. nr.80/2013 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R ĂȘ T E

Admite cererea privind emiterea ordonanței de plata formulată de creditoarea ., cu domiciliul ales la . SRL, din București, . C., nr.8/10, . și 5, Sectorul 6 în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în, orașul B., ., Județul Ilfov.

Ordona debitoarei sa achite creditoarei, in termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe, suma de 14,694,28 lei reprezentând debit restant și dobânda legală calculată la suma de 14,694,28 lei de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

Obliga debitoarea sa achite societarii creditoare suma de 200 lei - cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de cerere in anulare in termen de 10 zile de la comunicare. creditoare.

Pronunțata in ședința publica, azi, 25.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. C. RomanGugu G. M.

Red. L.C.R.

Tehnored..GGM

4 ex./30.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5935/2015. Judecătoria BUFTEA