Plângere contravenţională. Sentința nr. 1186/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1186/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 6734/94/2013
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA B. – J. B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1186
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 03.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. L. C.
GREFIER: R. U.
Pe rol fiind pronunțarea în cauza civilă având ca obiect plângere contravențională promovată de petenta .>, în contradictoriu cu intimatul I. DE MUNCĂ ILFOV, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat în data de 10.05.2013.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 18.02.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, hotarand urmatoarele.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 24.05.2013, petenta .>, a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă al Municipiului Ifov- Inspecția Muncii, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/10.05.2013, in subsidiar, inlocuirea amenzii cu sanctiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că sancțiunea este nelegală și netemeinică în condițiile în care, încadrarea faptei și sancționarea acesteia au fost făcute cu interpretarea greșită a legii; totodată, petenta arată că nu este vinovată de săvârșirea niciunei contravenții, singura faptă care îi poate fi imputată este întârzierea cu 6 zile, din care 2 nelucrătoare, a transmiterii registrului în termenul prevăzut de art.4 din HG 500/_
In drept, a invocat OG nr.2/2001, HG 500/2011.
In probatiune a solicitat inscrisuri si a depus la dosar in copii, semnate pentru conformitate, urmatoarele inscrisuri: procesul verbal contestat, procesul verbal de control, anexa 1 la procesul verbal de control, .
Plângerea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, in vigoare la data introducerii plangerii contraventionale.
Intimatul a depus întâmpinare, la data de 28.08.2014, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând în esență, că procesul verbal este temeinic și legal întocmit.
In motivarea intampinarii a aratat ca, petenta a ignorat și încălcat prevederile art.3 alin.2 și art. 4 alin.1 din HG 500/2011 unde legiutorul a prevăzut că registrul se completează și se transmite la I.T.M. cel târziu ăn ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariat, fapt ce rezultă di baza de date REVISAL: Mai mult, procesul verbal a fost semnat fără obiecțiuni, iar apărările din cuprinsul plângerii sunt simple speculații.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe disp.art 205 alin.2 C.proc.civ., art.3 alin.2, art.4 alin.1 lit.a, art.9 alin.1 lit.a din HG 500/2011, OG nr.2/2001.
În probațiune, intimatul a anexat întâmpinării, în copie, filele 37-48 dosar.
În cauza, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat martorul XU PU, prin interpret autorizat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data 10.05.2013, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I. T. de munca Ilfov, procesul verbal de contravenție . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzute de art. 4 alin.1 lit.a din HG nr. 500/2011, constând în aceea ca nu a transmis în termen registrul privind angajații. Pentru acest motiv s-a aplicat contestatoarei o amenda în cuantum de 50.000 lei.
Analizând cuprinsul procesului verbal, sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității. Procesul-verbal de contraventie conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, descrierea faptei savârsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei și a legalității sancțiunii.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic.
Coroborand procesul-verbal de constatare a contravenției . IF nr._/10.05.2013 întocmit de către instituția intimată (filele 4-5) cu anexa de constatare si de masuri dispuse in domeniul relatiilor de munca (filele4 4-45) si cu fisele de identificare (filele 37-41) precum si extrasul REVISAL privind evidenta salariatilor (fila 48), instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității în sensul că la data efectuării controlului-24.04.2013- la societatea petentei au fost identificate mai multe persoane - un număr de 6 – care prestau activități pentru societatea . și care nu au semnat contract individual de muncă. Ulterior, la solicitarea inspectorilor ITM; petenta s-a prezentat la sediul ITM unde a înmânat contractele de muncă datate 17.04.2013 încheiate cu lucrătorii identificați la muncă, ce au fost transmise în Registrul general de evidență a salariaților la data de 24.04.2013 (fila 48).
Potrivit art.a alin.1 lit.a din HG nr.500/2011 completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin.2 și transmiterea registrului se fac la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin.2 lit.a-g se înregistrarează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză. Nerespectarea acestora prevederi constituie contravenție și se sancționează conform art.9 alin.1 lit. a din HG nr. 500/2011 cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectorat cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii actiuvității, fără ca amenda totală cumulată să depășească suma de 50.000 lei. În cauză, contravenienta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 50.000 lei.
Avand in vedere materialul probator administrat in cauza, instanța apreciază că situația de fapt existentă la data de 10.05.2013, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul verbal, corespunde situației juridice reale care interesează raportul juridic contravențional.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată și modalitatea de individualizare, în raport de împrejurările faptei și de limitele amenzii, instanța reține următoarele:
Potrivit art.9 alin.1 lit. a din HG nr. 500/2011 se sancționează cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectorat cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității, fără ca amenda totală cumulată să depășească suma de 50.000 lei. În cauză, contravenienta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 50.000 lei, fiind identificate 6 persoane cărora li s-a transmis contractele în registrul REVISAL în data de 24.04.2013 deși contractele erau încheiate cu data de 17.04.2013.
Cu toate acestea, art.34 din OG 2/2001, care constituie dreptul comun în materie, permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientei.
Astfel, conform art.21 alin.3 OG nr.2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, date fiind circumstanțele comiterii faptei, precum și împrejurarea că ulterior efectuarii controlului petenta a inregistrat, in programul Revisal, contractele individuale de munca cu persoanele identificate, asa cum rezulta din inscrisul aflat la fila 48.
De asemenea, opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art.5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit căruia avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.
Totodată, instanța consideră că scopul preventiv educativ al sancțiunii se realizează și prin aplicarea sancțiunii avertismentului.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, in parte, urmând să o admită și să dispună înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul. De asemenea, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei și îi va recomanda ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte plângerea contravențională formulata de petenta .>, cu sediul ales în București, ., sector 4, în contradictoriu cu intimatul I. DE MUNCĂ ILFOV cu sediul în București, Calea Giulești, nr.6-8, sector 6.
Inlocuieste sanctiunea amenzii contraventionale aplicata prin procesul verbal . nr._/10.05.2013 cu sanctiunea avertismentului.
Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.03.2015.
Președinte, Grefier,
L. C. RomanRoxana U.
Red/dact, LC.R/R.U./2015
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1674/2015. Judecătoria BUFTEA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1174/2015. Judecătoria... → |
---|