Plângere contravenţională. Sentința nr. 1261/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1261/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 1261/2015
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă nr. 1261
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26.02.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: V. M.
GREFIER: P. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul, . și pe intimatul, ISCTR, având ca obiect plângere contravenționala ( pr.v. . nr._/21.07.2014).
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 20.02.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 26.01.2015, iar ulterior a amânat pronunțarea pentru data de 04.03.2015 când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, petenta, .., în contradictoriu cu intimata, I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție, . nr._/21.07.2014, solicitând anularea acestuia,
Cererea a fost timbrată cu 20,00 lei taxă de timbru, în baza art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, conform chitanței nr._/07.08.2014.
În motivarea plângerii, petenta contestă temeinicia procesului-verbal atacat, întrucât deține cartea de identitate a autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, astfel că, potrivit Directivei nr. 96/53/CE, nu mai sunt necesare și plăcuțele.
De asemenea, petenta nu se consideră vinovată pentru nerespectarea perioadei minime de odihnă redusă de către conducătorul auto, B. I., arătând faptul că vinovat de o astfel de greșeală poate fi găsit doar conducătorul auto și nu întreprinderea petentă.
În subsidiar, se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, în cuantum de 10.000 lei, cu cea a avertismentului.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile O.G. nr. 2001, H.G. nr. 69/2012, O.G. nr. 37/2007 și ale legislației în vigoare.
Prin întâmpinarea depusă la data de 23.10.2014, intimata a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca netemeinică, arătând faptul că, procesul-verbal de contravenție contestat a fost întocmit cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, nefiind incidentă nicio cauză de nulitate ce ar putea conduce la anularea acestuia. Cu privire la susținerea petentului, în sensul nulității procesului-verbal de contraveție atrasa de faptul că, în mod nelegal, sancțiunea a fost aplicată persoanei juridice în locul persoanei fizice, ce nu a respecatat peridoada minimă de odihnă, intimata a indicat că sancțiunea a fost corect aplicată, potrivit dispozițiilor art. 10 alin.3 din Reg. (CE)561/2006, întreprinderea de transport este responsabilă de încălcările comise de conducătorii întreprinderii.
Totodată, cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, intimata a arătat faptul că, acesta se bucură de prezumția simplă de temeinicie, relativitatea acesteia permițând răsturnarea sa prin administrarea unor probe concludente, probe pe care petentul nu a înțeles să le producă în prezenta cauză.
De asemenea, intimata a mai arătat faptul că, faptele contravenționale reținute în procesul-verbal de contravenție prezintă un grad de periculozitate ridicat ce exclude oportunitatea aplicării sancțiunii avertismentului.
În dovedire intimata a depus un set de înscrisuri.
Petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare în termenul prevpzut de art. 201 alin.2 C. pr. Civ.
Prin Sentința Civilă nr. 7322/2014, Judecătoria Râmnicu V. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/21.07.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de_, reținându-se în sarcina acesteia nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu mai mult de 1 oră dar mai puțin de 2 ore și nerespectarea obligației de a asigura echiparea autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/ autorizate ale acesteia.
1. Termenul de formulare a plângerii
Instanța constată, în conformitate cu art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, că procesul-verbal în cauză a fost atacat în interiorul termenului legal de 15 zile de la data comunicării acestuia.
2. Legalitatea actului contestat
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută expresă ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, în ceea ce privește motivul de nulitate invocat de către petentă, respectiv nulitatea rezultată din faptul că, pentru nerespectarea programului minim de odihnă al conducătorului auto se face vinovat doar acesta din urmă și, ca atare, sancțiunea trebuia aplicată acestuia și nu întreprinderii de transport, instanța reține că, acest argument este neîntemeiat, din dispozițiile art. 8 rap. la art. 9 alin.1 lit.d din OG nr.37/2007, rezultând, în mod evident, faptul că, sancțiunea pentru fapta contravențională anterior menționată se aplică operatorului de transport rutier.
Pentru motivele ce preced, instanța constată că procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea exigențelor legale, nefiind incident niciunul dintre temeiurile de nulitate absolută sau relativă – dintre cele invocate de către petentă.
3. Temeinicia actului contestat:
Cu privire la situația de fapt constatată, instanța de judecată observă că fapta imputată a fost constată de către agentul constatator,în urma controlului efectuat asupra actelor puse la dispoziție de conducătorul auto, aspect ce conferă o prezumție relativă de adevăr procesului-verbal de contravenție cu privire la situația de fapt constatată, prezumție derivată din autoritatea cu care agentul constatator este învestit, de a constata și sancționa faptele contravenționale, unită cu faptul constatării faptelor imputate, în acest sens fiind și decizia Curții Constituționale nr. 251/2003, prin care se arată: săvârșirea contravenției se constată nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenției, iar procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.
Instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din CEDO.
La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general și sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Curtea s-a pronunțat, relativ recent, în cauza N. G. c. României, în sensul că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii.
Mai mult, Curtea a reamintit că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi anumite abateri contravenționale, relativ la natura acestora, circumstanțele de timp sau de loc în care s-au petrecut.
Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (H. și alții c. României)..
În lumina jurisprudenței Curții, ale cărei decizii sunt obligatorii pentru instanțele naționale, instanța constată că, în speță, au fost oferite toate garanțiile procesuale petentului, acesta având posibilitatea de a propune probe în dovedirea susținerilor sale.
Lipsa unor minime probe în susținerea afirmațiilor petentei, conduc instanța la concluzia că prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat nu a fost răsturnată prin probele administrate de către instanță, motive pentru care instanța apreciază că atât fapta, cât și vinovăția petentei au fost dovedite și că nu este incidentă niciuna dintre cauzele exoneratoare de răspundere contravențională, dintre cele prevăzute de art. 11 alin. 1 din O.G. 2/2001.
4. Individualizarea sancțiunilor sub aspectul sancțiunii principale aplicate petentei, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 1, în referire la art. 5 alin. 5, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, apreciază că sancțiunea principală ce i-a fost aplicată, respectiv amenda contravențională în cuantum total de_ lei, nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale petentei, instanța considerând că scopul preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale poate fi atins, în speță, și prin înlocuirea acestei sancțiuni cu avertismentul, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Cum din procesul-verbal de contravenție și din probele administrate în cauză nu rezultă un grad de pericol social ridicat care să justifice aplicarea sancțiunii amenzii, chiar și în cuantum minim, scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins prin aplicarea sancțiunii avertismentului.
Raportat la criteriile de determinare a pericolului social concret al faptei săvârșite și la circumstanțele concrete de săvârșire a faptei contravenționale precum și la situația de funcționare a societății petente, instanța apreciază că petenta nu a urmărit eludarea normelor instituite de lege și că scopul sancțiunii contravenționale în cauza de față se poate realiza și fără aplicarea amenzii contravenționale, prin înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează a admite în parte plângerea contravențională formulată de petentă și a modifica procesul-verbal contestat, în sensul de a înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei aplicată pentru săvârșirea contravențiiloor cu sancțiunea avertismentului, cu recomandarea către petentă de a respecta pe viitor dispozițiile legale, neglijența în îndeplinirea la timp a obligațiilor ce îi incumbă fiind de natură a atrage sancțiuni mai grave.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petent .-Rm. V., ., ., .-CUI_ in contradictoriu cu intimat ISCTR- sector 1, București, .. 38 .
Înlocuiește sancțiunea amenzii cu avertismentul.
Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicarea prezentei, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi 04.03.2015.
P., GREFIER,
V. MarilenaPopescu M. C.
Red.MV
25.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1260/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 466/2015.... → |
|---|
