Plângere contravenţională. Sentința nr. 1727/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1727/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 2541/94/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.1727
Ședința publică de la 20.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: FLORESCU ALINA LOREDANA
Grefier: C. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. A. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravenționala.
Dezbaterile în fond au avut loc in ședința publică din data de 02.03.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentința, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.03.2015, la 18.03.2015 si la 20.03.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând, asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2014, sub nr._, petentul P. A. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 03.03.2014 întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului IPJ Ilfov, in subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertismentul.
In motivare, petentul a arătat că la data de 03.03.2014, ora 19:00 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , pe DN1 dinspre București către Ploiești, iar la ieșirea din localitatea Tăncăbesti, judet Ilfov a fost oprit de un echipaj de politie si sancționat pentru faptul că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa pe sensul opus de mers. Petentul a menționat ca pe sensul de mers pe care se deplasa nu s-a aflat nici un pieton. A mai considerat petentul că procesul verbal de contravenție este nul întrucât nu s-a făcut nicio dovada a săvârșirii contravenției.
În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe prevederile OG nr.2/2001.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea
plângerii ca neîntemeiată.
Instanța a încuviințat si administrat părților proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 03.03.2014(fila 8) s-a constatat că în data de 03.03.2014, petentul a condus auto cu nr._, pe DN1 spre București, și când a ajuns la trecerea de pietoni din intersecția cu DJ101B nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa pe sensul său de mers.
În sarcina petentului a fost reținută fapta prevăzută de art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002.
Petentului i-a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 340 lei și sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile în baza art. 100 alin. 3 din OUG 195/2002.
Potrivit art. 100 alin.3 lit. b din OUG 195/2002 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului.
Procesul-verbal de contravenție face dovadă asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei în condițiile în care este legal și temeinic întocmit. Din analiza comparativă a cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute și a cuprinsului procesului-verbal se poate constata că acesta a fost legal întocmit.
Astfel, în privința elementelor de forma ale procesului verbal prevazute de art. 16 din OG 2/2001, instanta observa ca acesta îndeplinește toate conditiile de valabilitate reglementate de lege, inclusiv cele prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, conf. art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data si locul savarsirii faptei, semnatura agentului. Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent iar la rubrica mențiuni a fost trecut „conducătorul auto se afla în mașină cu alte trei persoane. Nu recunoaște fapta dar semnează.”
În ceea ce privește temeinicia, instanta constata ca nu s-a facut dovada unei alte situatii de fapt decât cea mentionata în procesul verbal. Deși i s-a dat posibilitatea de a administra probe în fața instanței, acesta a solicitat exclusiv proba cu înscrisuri.
Trebuie subliniat că potrivit principiilor generale de drept, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Deci petentul trebuie să dovedească afirmațiile pe care le face cu privire la pretențiile formulate iar judecătorul își va forma convingerea și va pronunța hotărârea pe baza probelor care s-au administrat în cauză, după cum rezumă principiul latin – ”da mihi factum, dabo tibi ius”.
Rolul activ al instanței nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia. Totodată prevederile art.47 din OG nr.2/2001 stipulează expres că dispozițiile acesteia se completează cu dispozițiile codului de procedură civilă, iar conform disp.art.35 din OG nr.2/2001 plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor se soluționează cu precădere.
Instanța are în vedere și decizia nr. 205/2009 pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp.art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor potrivit cu care „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție”.
Trebuie precizat că, de altfel, în cauza A. împotriva Romaniei (hotararea din 04.10.2007, devinitiva la 31.03.2008), Curtea Europeana admite ca orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, pe care Convenția nu le împiedică din principiu, insa trebuie recunoscut celui acuzat de savarsirea unei contraventii garantiile procedurale prevazute de art 6 par. 1 si 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, garantarea dreptului la apărare personal sau prin avocat, posibilitatea de a întreba sau solicita audierea martorilor acuzării și de a obtine citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Esential este ca atat pe parcursul judecatii, cat si in etapa analizei probelor sa nu se incalce prezumtia de nevinovatie de care se bucura contravenientul. Cu alte cuvinte, petentul trebuie sa aiba posibilitatea sa propuna si sa administreze ce probe doreste, iar instanta sa adminstreze probele atat in favoarea, cat si în defavoarea contravenientului cu impartialitate, motivand de ce a dat o credibilitate mai mare celor din urma. Aceasta este în esenta si concluzia la care ajunge Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza A. contra Romaniei.
Din economia disp.art.34 din OG 2/2001 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrarie. Procesul-verbal contravențional fiind prezumat a fi legal, revine „contravenientului” care l-a contestat, deci care a făcut plângerea în instanță, să răstoarne prezumția, adică să dovedească netemeinicia și/sau nelegalitatea acestuia. Prezumția de adevăr a procesului-verbal poate fi răsturnată prin probe contrarii.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c.Franța, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c.Suedia).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c.Franța).
Dispozițiile OUG nr.195/2002 R au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, deci câmpul de aplicare a acestui act normativ privește toți cetățenii.
Respectarea regulilor impuse de OUG nr.195/2002 R are implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritate a persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială. Astfel, fapta de a conduce un autovehicul cu nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept, constituie statistic una dintre cauzele frecvente ale producerii de accidente rutiere cu urmări tragice asupra vieții și integrității corporale a persoanelor implicate. Acest lucru constituie un motiv întemeiat pentru ca măsurile represive împotriva celor ce încalcă regulile de circulație în acest mod să se aplice cu fermitate pentru o mai bună conștientizare a pericolului public reprezentat de un astfel de comportament.
Desigur că persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil – art.31-36 din OG 2/2001 – în cadrul căruia se poate servi de orice mijloc de probă și poate invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c.România).
Având în vedere cele expuse, instanța reține că petentul nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că situația de fapt ar fi alta decât cea descrisă în procesul-verbal atacat.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale în raport de disp.art.21 alin.3 din OG 2/2001, instanța reține că amenda contravențională stabilită la minimul prevăzut de lege precum și aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și de circumstanțele personale ale contravenientului, așa încât nu se impune reevaluarea acesteia.
Față de considerentele arătate mai sus, instanța, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, urmează a respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulata de petentul P. A. domiciliat in București, .. 131, ., ., sector 5 in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul in București . nr.7, sector 2, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal ca fiind legal și temeinic.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red: jud FAL/ Tehnored CL
4 ex/16.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1710/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1603/2015.... → |
|---|
