Plângere contravenţională. Sentința nr. 1910/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1910/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 2491/94/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.1910

Ședința Publică din data de 01.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: FLORESCU ALINA LOREDANA

Grefier: C. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petentul S. A.-B. și pe intimat I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- POLIȚIA AEROPORT HENRI C., având ca obiect plângere contravenționala

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 30.03.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 01.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând, asupra cauzei civile de față constată:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 17.03.2014, sub nr._, petentul S. A.-B. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 21.02.2014 întocmit de agent constatator din cadrul intimatului I. G. Al Poliției Române- Poliția Aeroport Henri C., in subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertismentul.

In motivarea plângerii, petentul a arătat că este de profesie taximetrist profesionist independent si are calitatea de transportator autorizat in baza autorizației de transport si taxi nr.0987. A arătat petentul ca la data de 21.02.2015, ora 12: 40, a asigurat serviciul de transport de persoane preluate din București către Aeroportul Henri C., la . fost oprit de salariatul IGPR si sancționat cu 1000 lei pentru faptul că a efectuat transport de persoane in regim de taxi cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ fara a pune in funcțiune aparatul de taxat si lampa taxi. Petentul a menționat ca stabilirea amenzii este greșita întrucât art. 55 din legea 38/2003 menționează ca si sancțiune amenda cuprinsă intre 500 si 1000 lei si nu intre 1000 si 5000 lei astfel cum s-a menționat in procesul verbal de contravenție si u a executat transport in regim de taxi cu aparatul de taxat defect, cu lampa scoasa din funcțiune, astfel că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută in sarcina sa, mai mult, cu cât a menționat in procesul verbal că s-a ars becul de la caseta in timpul cursei.

In drept, au fost invocate disp Leg 38/2013, OG 2/2001, OUG 195/2002.

In susținerea cererii s-au depus înscrisuri.

Cerere legal timbrată.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinate prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât fapta contravențională reținuta iun sarcina petentului a fost constată personal de polițist, astfel că procesul verbal a fost legal întocmit si se bucură de prezumția de temeinicie.

La termenul de judecata din data de 30.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția de tardivitate a plângerii contravenționale si a retinut cauza in pronuntare pe aceasta exceptie.

Analizând actele si lucrarile dosarului sub aspectul exceptiei de tardivitate a plângerii contravenționale, invocată din oficiu, instanța o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:

În primul rând, trebuie menționat că excepția tardivității este o excepție de procedură, absolută și peremptorie ce poate fi invocată de instanță în orice stare a pricinii.

În sensul caracterului absolut al acestei excepții este și norma specială reglementată la art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 care prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea, verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen.

Potrivit art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

În cauza de față procesul verbal de contravenție . nr._ a fost întocmit de agentul constatator din cadrul intimatei în data de 21.02.2014, în prezența petentului care a semnat înscrisul constatator confirmând astfel că a primit o copie de pe acesta și a fost înștiințat cu privire la obligația de plată a amenzii contravenționale.

Potrivit art. 31 din O.G. 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Termenul de 15 zile stabilit de legiuitor pentru introducerea plângerii împotriva procesului verbal de contravenție este un termen procedural legal, imperativ și absolut a cărui nerespectare atrage tardivitatea cererii, afectând astfel valabilitatea actului de procedură. Potrivit art. 101 alin. 1 C.pr.civ. termenele procedurale se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Aplicând aceste reguli în cauza de față, instanța constată că petentului i s-a comunicat procesul verbal de contravenție la data de 21.02.2014, de la această dată începând să curgă termenul de exercitare a plângerii împotriva acestuia, care s-a împlinit în data de 09.03.2014, aceasta fiind ultima zi în care petentul putea introduce cererea. Or, din actele dosarului rezultă că cererea a fost depusă la poștă în data de 13.03.2014, cu depășirea termenului legal.

Din aceste considerente, instanța va admite excepția tardivității, invocată din oficiu, și va respinge plângerea ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția tardivității.

Respinge plângerea formulata de petentul S. A.-B. domiciliat in București, .. 74, ., ., sector 3 și intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- POLIȚIA AEROPORT HENRI C., cu sediul in București, .. 4-6, sector 5,ca tardiv formulată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015.

P., Grefier,

Red: jud FAL/ tehnored CL

4 ex/06.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1910/2015. Judecătoria BUFTEA