Plângere contravenţională. Sentința nr. 1973/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1973/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 15476/94/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA nr. 1973

Ședință publică din data de 29.04.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- A. N. M.

GREFIER- S. I. M.

Pe rol fiind acțiunea civilă, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul PABAT D. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. ILFOV-SERVICIUL RUTIER împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.04.2013.

Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2015, consemnările au fost făcute în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 01.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 26.11.2014 sub nr. _ (și pe rolul Judecătoriei G. la data de 04.03.2014, cauza fiind declinată de la această instanța prin sentința civilă nr. 3999/14.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ ) petenta O. C. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/12.08.2011 încheiat de intimată .

În motivarea plângerii a invocat nulitatea procesului verbal față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

In drept, petentul a invocat prevederile OG nr. 2/2001.

În dovedirea plângerii, petenta a depus un set de acte, în fotocopie: procesul verbal de contravenție contestat.

Cererea este legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 de lei, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013.

La data de 22.04.2014 intimata a depus la dosarul cauzei intâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii formulata de petenta ca nefondata si neintemeiata, cu mentinerea procesului verbal de contraventie atacat ca fiind temeinic si legal.

In drept intimata a invocat dispozitiile OG 2/2001, OG 15/2002, legea nr. 455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.

La termenul din 24.03.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/12.08.2011 petenta O. C. M. (fista P.) a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei si obligată la plata unei despagubiri in cuantum de 28,00 euro, întrucât la data de 13.02.2011, ora 17:40, vehiculul categoria A, cu numarul de inmatriculare_, apartinand petentei, a circulat pe drumul național fara a detine rovinieta valabila.

Petentei i-a fost comunicat procesul verbal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, care a fost primită de P. M. la data de 31.08.2011, conform dovezii aflate la dosar, fila 6 verso.

Conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii, se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Art. 25 alin. 1 din același act normativ prevede ca procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate.

Potrivit art. 27 din OG nr.2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului; operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Potrivit deciziei nr.10/2013 pronunțată de ICCJ în recursul în interesul legii, „modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire... Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).

Instanța reține că petentei i s-a comunicat în mod legal procesul verbal . nr._/12.08.2011, la data de 31.08.2011, de către intimată, prin poștă cu confirmare de primire care a fost semnată de numita P. M., iar petenta nu s-a înscris in fals cu privire la semnatura aflata pe confirmarea de primire.

Având în vedere modul de calcul a termenelor procedurale stabilite pe zile, conform art. 181 alin. 1 lit.2 din codul de procedură civilă și ținând cont că data comunicării procesului verbal de contravenție către petentă a fost 31.08.2011, rezultă că aceasta putea formula plângere contravențională cel mai târziu în data de 16.09.2011.

Potrivit rezoluției de pe cererea de chemare în judecată petenta O. C. M. a introdus plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/12.08.2011 la data de 04.03.2014.

Având în vedere cele expuse, instanța constată că petenta a depășit cu mult termenul de formulare a plângerii contravenționale, motiv pentru care va admite excepția tardivității plângerii contravenționale invocata, din oficiu, și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/12.08.2011, ca fiind tardivă.

În ceea ce privește invocarea de către petentă a nulității absolute a procesului verbal de contravenție față de Decizia nr.6/2015, instanța apreciază că acest motiv de nulitate ar putea fi analizat de către instanță numai în situația în care soluția asupra excepției tardivității ar fi fost de respingere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocate din oficiu.

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta O. C. M. , cu domiciliul în ., ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, cu sediul în București, ..401 A, sector 6, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/12.08.2011, ca tardiv formulata.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.04.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A. N. MARTINSORINA I. M.

Red. Jud. ANM/thn S./

04ex/07.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1973/2015. Judecătoria BUFTEA