Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1170/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1170/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 359/94/2006
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.1170
Ședința Publică din data de 02.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: FLORESCU ALINA LOREDANA
Grefier: C. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta S.C. F. DE ÎNTREȚINERE Șl SERVICII ENERGETICE - ELECTICA SERV S.A. -SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE Șl SERVICII ENERGETICE MUNTENIA SUD in contradictoriu cu pârâții S. A., S.C.T. S.A., N. G., S. L., G. T. C., S. F. S. și M. G. C. având obiect de judecata acțiune in revendicare, pentru constatarea din oficiu a perimării cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarul a fost suspendat in baza art.244 C. la data de 11.10.2006, la data de 30.01.2015 pârâtul S. L. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei in vederea discutării excepției de perimare a cauzei.
Instanța din oficiu invocă excepția perimării și retine cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față, introdusă de pe privind pe reclamanta S.C. F. DE ÎNTREȚINERE Șl SERVICII ENERGETICE - ELECTICA SERV S.A. -SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE Șl SERVICII ENERGETICE MUNTENIA SUD in contradictoriu cu pârâții S. A., S.C.T. S.A., N. G., S. L., G. T. C., S. F. S. și M. G. C. având obiect de judecata revendicare.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.10.2006, când cauza a fost suspendată în baza art.244 alin 1 pct 1 din Codul procedură civilă până la soluționarea definitiva si irevocabilă a dosarului nr._ .
Prin cererea formulata la data de 12.11.2007, reclamanta S.C. F. DE ÎNTREȚINERE ȘL SERVICII ENERGETICE - ELECTICA SERV S.A. -SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE ȘL SERVICII ENERGETICE MUNTENIA SUD a solicitat repunerea cauzei pe rol, iar prin încheierea de ședința din data de 07.02.2008 instanța a respins cererea de repunere pe rol si a menținut măsura suspendării cauzei.
Prin decizia civilă nr.139 pronunțata la data de 18.06.2013 Tribunalul Ilfov a admis excepția netimbrarii, dispunând anularea cererii de chemare in judecată.
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art.248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art.252 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în baza art.248 cod. pr. civilă și art.252 cod. pr. civilă, urmează a constata stinsă acțiunea prin perimare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată că a intervenit perimarea in cauza civilă formulată de privind pe reclamanta S.C. F. DE ÎNTREȚINERE Șl SERVICII ENERGETICE - ELECTICA SERV S.A. -SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE Șl SERVICII ENERGETICE MUNTENIA SUD cu sediul în București, .. 41-43, Sectorul 1, în contradictoriu cu pârâții S. A.,cu domiciliul în Sector 3, București, .. 6, ., . G.,cu dom în București, sector 2, ., ., . T. C., cu dom. în București, sector 3, Plt.Pazon M., nr. 1, ., . G. C., cu dom. în București, sector 4, Al.Terasei, nr. 33, ., . F. S., cu dom.în București, sector 3, L. P., nr.19, ., S. L., cu dom. în C., .. 6,J. D., S.C.T. S.A., cu sediul in Bucuresti . ., ..
Cu drept recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi 02.03.2015.
Președinte Grefier,
Red: jud FAL/ tehnored C.L.
10 ex03.03.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1178/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|