Plângere contravenţională. Sentința nr. 1988/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1988/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1988/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1988
Ședința publică din data de 01.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. S. D.
GREFIER – M. G.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul Ș. C. R. și pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au aut loc in ședința publică din data de 25.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentință când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 01.04.2015 si a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.07.2013 sub nr._ petentul Ș. C. R. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună anularea procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 03.07.2013 și pe cale de consecință anularea sancțiunilor aplicate, respectiv: anularea sancțiunii privind aplicarea a 4 puncte de amendă, în valoare de 320 lei și anularea sancțiunii privind reținerea permisului de conducere.
În fapt, petentul a arătat că în data de 03.07.2013, în jurul orelor 22, în timp ce circula regulamentar în localitatea B., a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a solicitat actele și i-a comunicat că urmează să-i rețină permisul de conducere întrucât a depășit o coloană de mașini pe trecerea de pietoni.
Mai arată că a explicat agentului de poliție că probabil face o confuzie cu un alt autovehicul întrucât a depășit în mod regulamentar într-un loc unde depășirea era permisă, respectiv era linie discontinuă, și în niciun caz pe trecerea de pietoni, agentul de poliție refuzând să consemneze obiecțiunile sale în procesul –verbal.
De asemenea, precizează faptul că, în speță, fapta nu există în materialitatea ei, astfel încât nu există elementul material al contravenției, ori fără elementul material nu poate fi vorba de contravenție, fapt ce exclude răspunderea contravențională.
În dovedire, petentul a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 03.07.2013, procesul – verbal de îndeplinire a procedurii, carte de identitate.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând că la data de 03.07.2013, un agent de poliție a observat conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ pe DN1 A, în localitatea B., efectuând manevra de depășire a mai multor autovehicule aflate pe trecerea de pietoni.
Mai arată că procesul – verbal de constatare a contravenției contestat îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
De asemenea, precizează că fapta contravențională a fost constatată de agentul de poliție în mod direct, prin propriile simțuri, astfel că procesul – verbal beneficiază de o triplă prezumție – legalitate, autenticitate și veridicitate.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 205 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 03.07.2013, petentul a fost sancționat contravențional deoarece la data de 03.07.2013 ora 22:30, B., pe . autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_ a efectuat manevra de depășire a mai multor autovehicule aflate în mers pe trecerea de pietoni; de asemenea, s-a constatat că avea ITP expirat.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitateaprocesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Se reține că agentul constatator a menționat în mod corect temeiul juridic al contravenției reținute: art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice potrivit căruia „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…) lit. e) nerespectarea regulilor privind depășirea”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art.102 alin.1 pct.1 din OUG nr.195/2002 ,,constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:
1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat’’.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal raportat la fapta reținută în sarcina petentului, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia dispoziției art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară.
De altfel, petentul a contestat procesul-verbal doar cu privire la fapta privind depășirea.
Instanța reține că jurisprudența Curții (cauza A. c. României, no_/03, 60, 4 oct. 2007) nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii. În procedura contravenționala prevăzută de O.G. nr.2/2001 procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 255 C.pr.civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.
Instanța constată că petentul nu a făcut dovada contrară a celor reținute în sarcina sa, nereușind să răstoarne prezumția de validitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal, cererea acestuia urmând să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Ș. C. R., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat G. C. din ., ., ., sector 4 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 01.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. S. D. M. G.
Red.jud.TSD/Thn.red.gr.MG/4 ex/4.01.2016
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2015.... → |
---|