Plângere contravenţională. Sentința nr. 2327/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2327/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 2327/2015

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2327

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 16.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. A.-L.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul H. A. și pe intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- obiectul cauzei – plângere contravențională,

- stadiul procesual fond,

- cauza fiind la primul termen de judecată, după care:

Nefiind cereri prealabile sau excepții de soluționat, instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că sunt utile, concludente și pertinente soluționării cauzei.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5.09.2013 sub nr._, petentul, H. A., în contradictoriu cu intimata, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/04.09.2013, solicitând instanței anularea procesului-verbal și a măsurilor dispuse prin acesta.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 320 lei și 4 puncte de amendă, precum și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, întrucât la data de 04.09.2013, pe șoseaua de centură în zona Ștefănești, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autovehicul care circula pe drumul cu prioritate.

Petentul a mai arătat că nu se face vinovat de cele reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat deoarece autoturismul căruia se presupune că nu i-a acordat prioritate era oprit pentru a vira stânga, distanța dintre cele două autovehicule era de peste 30 de metrii, moment în care petentul a intrat pe bretea și s-a încadrat pe sensul său de mers, fără a obstrucționa acel autovehicul sau circulația din zonă.

Față de aspectele învederate, petentul a solicitat instanței admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.

În dovedirea cererii, a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. 195/2002.

Petentul a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele: procesul-verbal . nr._/ 04.09.2013, actul de identitate, dovada de circulație.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Intimata, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 04.09.2013, ora 10:57, a fost încheiat de către intimată procesul verbal de contravenție . nr._/04.09.2013, prin care s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravențiilor prev art. 100 alin. 3 lit. c OUG 195/2002, respectiv nerespectarea regulilor privind neacordarea priorității de trecere a vehiculelor care au acest drept, aplicându-i-se o amendă contravențională în cuantum de 320 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

În procesul-verbal, agentul constatator a reținut că pe data 04.09.2013 ora 10:54, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe DNCB, iar la intersecția cu Șoseaua Ștefănești nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_, care circula pe drumul prioritar.

Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 și având în vedere decizia nr. XXII/19 martie 2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale să ofere reclamantului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. (CEDO, Decizia de inadmisibilitate din data de 28 iunie 2011 în cauza I. P. c. României)

Instanța europeană a mai statuat că în cazul în care petentul nu dorește administrarea altor probe decât cele prezente la dosarul cauzei s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucura de o prezumție de temeinicie care putea fi răsturnată. (Hotărârea din data de 3 aprilie 2012 în cauza N. G. c. României)

În cauza de față, dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul contator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acesta drept.

Petentul a negat săvârșirea faptei contravenționale, în sensul că la data de 04.09.2013 ora 10:54, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ iar autoturismul căruia se presupune că nu i-a acordat prioritate era oprit, pentru a vira stânga, distanța dintre petent și acesta fiind de peste 30 m.

Din constatările personale ale agentului constatator exprimate atât în cuprinsul procesului-verbal(f. 3), precum și din faptul că petentul nu a făcut obiecțiuni în cuprinsul procesului-verbal, reiese faptul că petentul nu a acordat prioritate de trecere autoturismelor care se aflau pe drumul cu prioritate.

Această stare de fapt conduce în mod rezonabil la concluzia că împotriva conducătorului auto s-a ridicat o acuzație bazată pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea acestuia (cauza Blum v. Austria, hotărârea din 3 februarie 2005, paragraf 28).

Susținerile petentului relevate în cadrul plângerii contravenționale nu sunt de natură să înlăture temeinicia procesului-verbal. Acesta nu a reușit să răstoarne sarcina probei în ceea ce privește legalitatea, și temeinicia actului întocmit de un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în limitele competenței sale.

Simpla afirmație că procesul-verbal este nelegal și netemeinic nu poate fi de natură a înlătura mențiunile constate personal de agentul constatator.

Petentul nu a invocat și, cu atât mai puțin, dovedit existența unui motiv obiectiv pentru care agentul constatator nu ar fi putut observa manevra efectuată de către petent și nici un motiv de subiectivitate pentru care acesta nu ar putea fi considerat imparțial.

Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța constată că petentul a fost sancționat cu 4 puncte amendă, minimul prevăzut de lege, precum și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Instanța apreciază că se justifică înlocuirea amenzii cu avertisment. Astfel, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată nu este proporțională cu pericolul social concret redus al faptei săvârșite, urmarea produsă, respectiv atingerea minimă adusa valorilor sociale, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea sancțiunii avertismentului, astfel încât îi va atrage petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale.

Față de aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/04.09.2013 în contradictoriu cu intimata IPJ Ilfov. Va modifica procesul-verbal de contravenție . nr._/04.09.2013 emis de către intimată, în sensul că va înlocui sancțiunile contravenționale, aplicate petentului, cu sancțiunea avertismentului. Va menține procesul-verbal cu privire la restul dispozițiilor.

Va atrage petentului atenția asupra pericolului social al faptelor săvârșite cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul H. A., cu domiciliul ales în sector 2, București, .. 2, ., .-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.09.2013 în contradictoriu cu intimata IPJ Ilfov, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7.

Modifică procesul-verbal de contravenție . nr._/04.09.2013 emis de către intimată, în sensul că înlocuiește sancțiunile contravenționale, aplicate petentului, cu sancțiunea avertismentului.

Menține procesul-verbal cu privire la restul dispozițiilor.

Atrage petentului atenția asupra pericolului social al faptelor săvârșite cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Red./Tehnored. B.A.L./D.S. și B.A.L./4 ex./21.10.2015

Comunicat părților, azi, 2 ex...........................Grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2327/2015. Judecătoria BUFTEA