Plângere contravenţională. Sentința nr. 2890/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2890/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 6324/94/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr.2890
Ședința Publică din data de 08.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. A. L.
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent H. G. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ILFOV, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 27.04.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 08.05.2015 si a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând, asupra cauzei civile de față constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.03.2013 sub nr._/300/2013, contestatorul H. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata I.P.J. Ilfov, anularea procesului-verbal . nr._ din data de 07.03.2013, prin care a fost amendat, pentru că în data menționată, ora 16:03, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe A3, Km 25 și a fost înregistrat de aparatul radar montat pe auto MAI ca rulând cu viteza de 150 km/h, în regim de limitare la 100 km/h.
În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 31 și 32 din O.G. 2/2001 și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate.
Prin sentința civilă nr. 4551 pronunțata la data de 11.04.2014 Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția de necompetenta teritorială si a declinat cauza spre soluționare Judecătoriei B., dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09.07.2014 sub nr._ .
La solicitarea părților instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 07.03.2013 s-a constatat că în data de 07.03.2013, orele 16:03, petentul a condus auto cu nr. de înmatriculare_, pe A3, km. 25, din direcția Ploiești către București, și a fost înregistrat de aparatul radar Autovision ROM 347, montat pe auto L. MAI_ în regim de staționare, cu viteza de 150 km/h în regim de limitare de 100 km/h.
În sarcina petentului a fost reținută fapta prevăzută de art. 121 alin.1 din RAOUG 195/2002 conform căruia conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare.
Petentului i-a fost aplicată sancțiunea contravențională principală a amenzii în cuantum de 675 lei în baza art. 102 alin. 2 din OUG 195/2002 și art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002.
Potrivit art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni depășirea cu 41 - 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea disp. art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate a procesului verbal de contravenție invocate de petent, respectiv faptul că nu este trecută ocupația agentului constatator, se cere ca petentul să justifice o vătămare produsă prin viciul care afectează actul de procedură.
Această interpretare reiese și din recursul în interesul legii XXII/19 martie 2007, prin care Secțiile Unite ale Înalte Curți de Casație și Justiție au statuat, cu putere obligatorie, că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță, iar în raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Astfel, potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (coroborat cu art. 47 din OG 2/2001, care prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă), nulitatea relativă a unui act de procedură este aplicabilă numai dacă părții i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, în prezenta cauză petentul nu a făcut dovada unei vătămări.
Față de cele arătate, constatând că petentul nu a făcut dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal contestat, instanța reține că procesul verbal de contravenție contestat este legal întocmit.
Sub aspectul temeinicie, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil.
Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța constată că săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
Organul constatator a arătat toate împrejurările în care a fost săvârșită fapta, indicând suficiente date de identificare a mijloacelor tehnice folosite.
Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, în planșa fotografică depusă la dosar se poate observa, la timpul 16:03:29 (f.29), cum autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost surprins de aparatul radar cu o viteză de 150 km/h.
În drept, potrivit art. 49 alin. 4 lit. a din OUG 195/2002, limita de viteză pe autostrăzi este de 130 km/h. Aceste dispoziții trebuie coroborate cu art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, conform cărora conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
În aceste condiții, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinice a procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța constată că potrivit art. 102 alin. 3 rap. la art. 98 alin. 4 lit. a din OUG 195/2002, clasa a IV-a reprezintă o sancțiune de la 9 la 20 puncte-amendă.
Cu privire la sancțiunea aplicată instanța constată că amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege, 9 puncte-amendă, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările și de modul de comitere a faptei. Astfel, instanța nu consideră că o sancțiune mai puțin severă, în speță sancțiunea avertismentului, va fi de natură a realiza scopul prevăzut de lege, în condițiile în care petentul a depășit viteza legală cu 50 km/h la oră, fără a recunoaște și a regreta cele întâmplate,
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plângerea formulata de petentul H. G. domiciliat în Miercurea C., .. 31, ., județ Harghita in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ILFOV, cu sediul in București . nr. 7, sector 2, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal ca fiind legal și temeinic.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.05.2015.
P., Grefier,
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 2929/2015. Judecătoria BUFTEA | Anulare act. Sentința nr. 3003/2015. Judecătoria BUFTEA → |
|---|
