Plângere contravenţională. Sentința nr. 7504/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7504/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 7504/2015

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

-

SENTINTA CIVILĂ NR. 7504

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04 NOIEMBRIE 2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE E.-M. I.

GREFIER E. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul, C. V. și pe intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ILFOV, având ca obiect plângere contravențională (CP_/07.11.2014)

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica de la 27.10.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 04.11.2015 când in aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2014 sub nr._, petentul, C. V. în contradictoriu cu intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ILFOV a solicitat anularea procesului verbal . nr._/07.11.2014 ca netemeinic și nelegal.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că în procesul verbal contestat s-a reținut că la data de 07.11.2014, in jurul orelor 09:00 ar fi condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe șoseaua București Nord din direcția .. Petricani iar când a ajuns la calea ferata Petricani ar fi efectuat manevra de depășire a coloanei de vehicule aflate in așteptare.

Înainte de a traversa calea ferata, cu aproximativ 100 m înainte de aceasta, fara a avea posibilitatea sa oprească in condiții de siguranța a apărut un agent de poliție care io-a făcut semn să oprească și i-a cerut actele la control. I s-a adus la cunoștință ca va fi sancționat contravențional cu reținerea permsiului de conducere pentru ca ar fi efectuat manevra de depășire a coloanei de vehicule aflate in așteptare la calea ferata.

In esența petentul nu recunoaște fapta reținută în sarcina sa, nu este de acord cu încadrarea juridică. Totodată arata ca nici pe partea dreapta nici pe partea stânga a sensului de mers P. către București nu exista indicatoare rutiere care sa interzică efectuarea manevrei de depășire. Agentul constatator nu se afla pe carosabil pentru a putea sa facă in mod direct și nemijlocit o constatare care sa corespunda realității concrete.

Consideră procesul verbal întocmit ca fiind nelegal și netemeinic.

Plângerea a fost întemeiata in drept pe disp. art. 118 din OUG 195/2002, art. 31 alin.1 din OG 2/2001 solicitând proba cu înscrisuri și un martor pe situația de fapt.

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, potrivit art. 19 din O.G. nr. 80/2013, f. 11.

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal de contravenție . nr._/07.11.2014, dovada de circulație, copia cărții de identitate.

La data de 19.06.2015, intimata a depus la doar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.

In cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/07.11.2014, petentul a fost amendat contravențional cu suma de 360 lei și i-a fost aplicată sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.100, al.3, lit.a din OUG 195/2002

În fapt, s-a reținut că la data de 07.11.2014, pe . ., petentul a condus auto cu umăr de înmatriculare_ și a efectuat manevra de depășire a unei coloane de mașini oprite în așteptare la calea ferată prevăzută cu semibarieră.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de petent, fiind menționate și obiecțiunile acestuia din urmă în senul că „nu menționez nimic.”

Plângerea a fost depusă la instanță în termenul legal de 15 zile.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că, depășirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a semaformului sau la trecerile la nivel cu calea ferată reprezintă o faptă contravențională. De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 360 lei și prin suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, care cumulate, prezintă o anumită severitate. De asemenea, rațiunea urmărită de legiuitor în incriminarea unei astfel de fapte o reprezintă protejarea siguranței pe drumurile publice.

Potrivit art. 100 alin.3 lit. a din OUG 195/2002 reprezintă contravenție fapta mai sus menționată.

Totodată, instanța constată că, sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.

Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.

Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255-258 Cod procedura civila, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.

Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține doar petentului.

De asemenea, instanța reține că martorul propus de petent, numitul M. G., a fost citat pentru termenul din 27.10.2015, acesta neprezentându-se. În consecință, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art 313 alin 1 și 3 Cod proc civ, apreciind că nu se impune aducerea cu mandat a martorului, constatând imposibilitatea administrării probei, astfel cum rezultă din Încheierea de ședință din data de 27.10.2015.

Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).

Astfel, instanța, constată că, petentul în dovedirea netemeiniciei celor stabilite prin procesul-verbal de constatare a contravenției, nu a reușit, în consecință, să răstoarne prezumția de veridicitate a actului sancționator care, astfel, rămâne în ființă.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile.

Astfel, conform art.100 alin.3 lit. b raportat la art.98 din OUG 195/2002, fapta săvârșită se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Agentul de poliție a aplicat minimul, respectiv 4 puncte amendă – 360 lei amendă.

Potrivit art. 96 alin.1 din OUG nr.195/2002, sancțiunile complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.

Raportat la cele două criterii legale prevăzute de art. 98 alin.3 din OUG nr.195/2002, gravitatea faptei și pericolul social, precum și la art.21 alin. 3 din OG 2/2001 instanța reține că sancțiunile sunt proporționale. Astfel, instanța are în vedere că fapta prezintă un grad de pericol social sporit raportat la urmările care s-ar fi putut produce, motiv pentru care suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile este justificată. În acest context, instanța reține că gradul de pericol este sporit și că sancțiunea complementară se impune a fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul, C. V. cu domiciliul ales la I. și S. - sector 3, București, ., Cod postal_ în contradictoriu cu intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, Cod postal_, ca neîntemeiată.

Menține procesul – verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2015.

P., GREFIER,

E.-M. I. E. A.

Red. Jud.I.E.M./thn. Gr.A.E./ 4 ex/14.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7504/2015. Judecătoria BUFTEA