Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7461/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7461/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 7461/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7461

Ședință din Camera de Consiliu din data de 03.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: F. IVENIȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă .

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 19.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.11.2015, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 19.09.2014 sub nr._, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 569,55 lei reprezentând valoarea obligației principale, 928,38 lei reprezentând clauze penale contravaloare abonamente până la împlinirea perioadei contractuale obligatorii de un an de zile, precum și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de la data scadenței fiecărui facturi, până la plata integrală a debitului principal și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat în data de 03.01.2013 contractul de furnizare servicii nr._ prin care au convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile de internet, în schimbul plății tarifelor stabilite prin contracte.

În baza contractului sus-menționat au fost emise facturile nr._/20.05.2013, nr._/18.04.2013, și nr._/ 19.03.2013.

Totodată, reclamanta a precizat că există o creanță certă, lichidă și exigibilă.

In drept, au fost invocat dispozițiile art. 1025-1032 NCpc.

Cererea a fost legal timbrata potrivit OUG 80/2013.

Pârâta, legal citat, nu a depus întâmpinare.

Analizând informațiile furnizate de reclamantă, pe baza înscrisurilor depuse, instanța reține următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, între reclamanta . pârâta S.C. H. F. S.R.L. s-a încheiat în data de 03.01.2013 contractul de furnizare servicii nr._ prin care părțile au convenit ca pârâtul să beneficieze de serviciile de telecomunicații, în schimbul plății tarifelor stabilite prin contracte.

În baza contractului sus-menționat au fost emise facturile nr._/ 18.06.2013, nr._/ 19.03.2013, nr._/ 18.04.2013 și nr._/ 20.05.2013.

Potrivit art. 3.7 din contract, în cazul neachitării la scadența contravalorii poate pretinde, iar Beneficiarul se obligă să plătească penalități de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere față de termenul agreat.

Potrivit art. 1025 C. proc. civ., procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, iar potrivit art 1026 alin 1 reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.

Potrivit art. 1270 alin 1 NCC ”contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.Debitoarea și-a asumat obligația plății serviciilor furnizate, obligație ce nu a fost îndeplinită.

În prezenta cauză, reclamanta a dovedit relațiile contractuale cu pârâta și obligația acesteia din urma de a-i achita suma pretinsă cu titlul de plată servicii, precum și penalități de întârziere.

Odată ce s-a făcut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina debitoarei, aceasta ar fi trebuit sa dovedească executarea la termen a obligației sale, lucru ce nu s-a întâmplat în cauză.

Prin urmare, reclamanta a dovedit că are împotriva pârâtei o creanță constând într-o sumă de bani, certă, lichidă și exigibilă potrivit art 662 C.proc.civ., întrucât rezultă din înscrisurile recunoscute de aceasta, cuantumul ei este determinat prin contractul și anexele depuse ce au fost însușite de pârâtă prin semnătură, iar termenul la care facturile au devenit scadente s-a împlinit.

În ceea ce privește penalitățile contractuale, constând în daune-interese moratorii, instanta reține că părțile au prevăzut la art. 3 pct. 7 din contract o clauză penală, potrivit căreia, în cazul neplății contravalorii facturilor până la expirarea termenului de plată, reclamanta poate percepe, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate.

Astfel, în baza acestor dispoziții contractuale instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi calculate la debitul principal de la data scadenței fiecărei facturi până la data achitării integrale a debitului.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata sumei de 928,38 lei reprezentând valoarea clauzei penale, instanța reține că potrivit art. 1538 alin. (1) C. civ. clauza penală este acea prevedere contractuală prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în caz că nu va executa obligația principală pe care și-a asumat-o.

Așadar, prin clauza contractuală părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului pe care l-ar suferi creditorul ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.

Se observă așadar că atât clauza penală cât și dobânda legală reprezintă daune interese pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, deci daune interese moratorii, cumulul acestora nefiind posibil deoarece ambele au aceeași finalitate.

Prin urmare, a recunoaște reclamantei atât dreptul de a cere penalități de întârziere, cât și dreptul de a solicita plata clauzei penale, ar presupune o dubla reparație a prejudiciului, motiv pentru care, instanța va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

De asemenea, potrivit art 1031 alin 1 C.proc.civ, va obliga pârâta căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată dovedite de creditoare, respectiv 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Admite în parte cererea formulată de creditoarea ..A., cu sediul în București, sector 5, ..75, Forum 2000 Building, în contradictoriu cu debitoarea S.C. H. F. S.R.L., cu sediul în ., ., județul Ilfov.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 569,55 lei, reprezentând debit neachitat în baza facturilor fiscale neachitate.

Obliga debitoarea la plata catre creditoare a penalitatilor de intarziere in cuantum de de 0,2% pentru fiecare zi calculate de la scadenta fiecarei facturi si pana la data platii efective.

Respinge capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 928,38 lei reprezentand contravaloare clauze penale, ca neîntemeiat.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. F. Ivenița

Red. jud. GA/tehnored.gr.FI/ 4ex/2com/ 05.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7461/2015. Judecătoria BUFTEA