Plângere contravenţională. Sentința nr. 7930/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7930/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 7930/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7930
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 13.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – L. C. R.
GREFIER – F. D.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de petentul B. F. A. in contradictoriu cu intimatul IPJ ILFOV.
Dezbaterile au avut loc în ședința din publica din data de 30.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.11.2015, apoi la data de 13.11.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 26.02.2015, sub nr. _ , petentul B. F. A. a solicitat in contradictoriu cu intimatul IPJ Ilfov anularea procesului verbal de constatare a contravenției CP nr._/18.02.2015.
In motivarea cererii, petentul a arătat că cele consemnate in procesul verbal nu corespund realității, intrucât i s-a permis efectuarea manevrei de către conducătorul auto ce circula pe drum cu prioritate. A mai invocat ilizibilitatea procesului verbal.
În drept s-au invocat dispozițiile OG nr.2/2001.
In probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și martori.
A anexat plângerii procesul-verbal de contravenție CP nr._/18.02.2015 (fila 22) .
Plângerea este legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 de lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 .
Intimatul a depus la dosarul cauzei, la data de 27.05.2015, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că procesul verbal atacat îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001 și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ. A mai susținut intimatul că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este rezultatul unor constatări persoanle ale unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind investit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele atisociale, având ca scop rspectarea legilor și apărarea statului de drept.
În drept, a invocat disp. art. 205-208 Cod procedură civilă.
În cauză s-au încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosar și planșe foto, petentul renunțând la proba testimonială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/18.02.2015 (fila 22) încheiat de un agentul constatator din cadrul instituției intimate INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN ILFOV, petentul B. F. A. a fost sancționat cu 4 puncte amenda în cuantum de 390 de lei și cu avertisment, cu același prilej agentul constatator luand și măsura reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.
Petentul a fost sancționat în temeiul art. 100 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002, retinandu-se că, la data de 18.02.2015, a condus auto_ si nu a acordat prioritate de trecere autovehiculelor care circulau pe drumul cu prioritate. De asemenea folosea telefonul in timpul conducerii fara a avea dispozitiv maini libere.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în prezenta petentului, fiind semnat de către acesta, fără obiectiuni.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data inmanarii catre petent a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat.
În ceea ce privește ilizibilitatea procesului- verbal, instanța respinge acestă critică, constatând că actul constatator este cât se poate de lizibil, ca dovada fiind reproducerea mai sus a celor reținute de agent.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art.135 lit.a din ROUG nr.195/2002 rep, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații (...) la intersecție nedirijată, atunci când pătrunde pe un drum național venind de pe un drum județean, comnal sau local.
Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 100 alin.3 lit.c din OUG nr. 195/2002, cu amendă prevazută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amenda) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Instanta retine ca procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională constituie un act administrativ și ca orice act administrativ este învestit cu prezumția de legalitate, ce presupune că actul este emis cu respectarea dispozițiilor consacrate pentru validitatea sa, prezumția de autenticitate, ce presupune că actul emană de la autoritatea menționată în cuprinsul său și prezumția de veridicitate, în temeiul căreia se consideră că aspectele menționate în cuprinsul său corespund realității constatate de agentul instrumentator.
Deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Deși prezumția de adevăr de care se bucură un astfel de proces-verbal, în virtutea calității sale de act administrativ, este una relativă și nu una absolută (care ar contraveni dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție), acesta are o anumită forță probantă dată de faptul constatării faptei prin propriile sale simturi de un organ al statului investit cu autoritate publica.
Pentru a proteja persoanele de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, întrucât nu se poate porni de la prezumția că acestea își desfășoară activitatea cu încălcarea legii), această prezumție relativă dă posibilitatea instanței să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situație de fapt care poate să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reținută de agentul constatator (cauza A. împotriva României).
Prin urmare, toate constatările făcute de către agentul constatator inserate în procesul-verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de dovadă admisibil din punct de vedere legal, inclusiv alte prezumții, chiar de ordin judiciar, dacă aceste prezumții se încadrează în anumite limite rezonabile (cauza I. P. c. României - prezumțiile de drept nu sunt interzise de Convenție, sarcina instanțelor interne fiind de a asigura o proporționalitate între acestea și prezumția de nevinovăție), iar cel care pretinde că situația de fapt reținută în actul constatator nu corespunde realității, trebuie să dovedească aceasta.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul ( cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din 7 septembrie 2002).
Petentul a susținut prin plângere că s-a asigurat la efectuarea virajului, iar mașina care venea pe drum prioritar i-a permis efectuarea virajului.
Cu toate acestea, instanta apreciaza ca petentul avea obligatia sa respecte semnificatia indicatorului rutier ce i se adresa, respectiv „Cedează trecerea”, potrivit art. 57 alin.2 din OUG nr. 195/2002, si nu semnalele altor participanti la trafic si sa execute manevra de virare dupa ce s-a asigurat ca o poate face fara sa puna in pericol siguranta celorlalti participanti la trafic, asa cum prevad dispozitiile art.54 alin.1 din acelasi act normativ.
În ceea ce priveste folosirea telefonului, instanța reține că potrivit art. 36 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, conducătorilor de vehicule le este interzisa folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se afla în timpul mersului, cu exceptia celor prevazute cu dispozitive tip “maini libere”. Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 99 alin. 2 coroborat cu art. 108 lit. a din OUG nr. 195/2002, cu amendă prevazută în clasa I de sancțiuni (2-3 puncte amenda) si 2 puncte penalizare, ca sancțiune complementară.
În speță, instanța constată că petentul nu a contestat prin plângere această faptă, pentru care i s-a aplicat sancțiunea contravențională a avertismentului, iar unica proba administrată este procesul verbal care se bucură de prezumția de veridicitate, iar cel care pretinde că situația de fapt reținută în actul constatator nu corespunde realității, trebuie să dovedească aceasta.
Deși petentului i s-a acordat în mod efectiv posibilitatea de a propune orice probe ar fi considerat necesare în combaterea celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare în cadrul unei proceduri contradictorii, instanța observă că în cauză apărările formulate de acesta prin care tinde la a dovedi netemeinicia procesului-verbal contestat, nu sunt însoțite de nicio dovadă și nici de vreun indiciu care să facă rezonabilă îndoiala cu privire la faptele reținute de agentul constatator (cauza N. G. c. României).
Așadar, prezumția de legalitate a actului atacat nefiind răsturnată - instanța constată că rămâne în ființă prezumția de veridicitate a situației de fapt reținută în cuprinsul actului, apreciind că în mod întemeiat a reținut agentul constatator săvârșirea faptei contravenționale.
Art. 34 din OG nr. 2/2001 prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște și asupra sancțiunii aplicate.
Privitor la sancțiunile aplicate, instanța noteaza că, potrivit dispozițiilor art.98 alin.1 din OUG nr.195/2002, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, iar potrivit dispozițiilor alin.2 din același act normativ, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța observă că, în speță, petentului i s-a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege pentru contraventia constatata, respectiv sancțiunea avertismentului.
Instanța consideră că fapta petentului, nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare, ci este consecința unei lipse vădite de interes a acestuia față de siguranța traficului și denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism, cât și pe ceilalți participanți la trafic.
Instanța apreciaza că acest gen de fapte necesită o sancționare adecvată, în vederea realizării scopului educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale, in conditiile in care prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, fiind susceptibile de urmări grave și ireparabile, precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor corporale.
Analizand circumstanțele personale ale contravenientului în aprecierea pericolului social al faptei comise, instanta are in vedere comportamentul general al acestuia in societate, sens in care observa ca petentul a mai fost sanctionat anterior (un număr de 12 contravenții), astfel cum rezulta din analiza istoricului abaterilor aflat la fila 29-30 din dosarul cauzei, astfel încât înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertismentul este exclusă.
Având în vedere cele menționate, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 OG nr.2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.
Pentru toate aceste considerente, instanța, în temeiul art. 34 din OG nr.2/2001, va respinge plângerea formulată de petent, ca fiind neîntemeiată si va menține procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/18.02.2015, ca fiind temeinic si legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulata de petentul B. F. A., cu domiciliul în București, ., ., ., Sectorul 3, in contradictoriu cu intimatul IPJ ILFOV, cu sediul în București, Șoseaua >Fabrica de Glucoză, nr.7, Sectorul 2.
Menține procesul verbal . nr._/18.02.2015 ca legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.11.2015.
Președinte, Grefier,
L. C. RomanFlorica D.
Red.RLC/DF/4 ex./06.01.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7685/2015.... | Actiune in regres. Sentința nr. 8022/2015. Judecătoria BUFTEA → |
|---|
