Pretenţii. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 13/2015

Dosar nr.9531 /94/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 13

Ședința publică de la 05.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte: T. S. D.

Grefier: R. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI, în contradictoriu cu pârât M. I., având ca obiect pretenții.

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 10.12.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 18.12.2014, 22.12.2014, 29.12.2014, 05.01.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.08.2013, sub nr._, reclamantul I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI, a solicitat în contradictoriu cu pârât M. I., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 4,674,40 lei, cu penalități de întârziere de 0,5%/zi de întârziere din valoarea chiriei pentru primele 10 zile, iar pentru restul, 0,7%/zi din valoare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamantul arată că între părți s-a încheiat contractul nr. 4083/28.11.2011, având ca obiect închirierea imobilului – grajdul H, cu o chirie lunară de 840,0 lei/lună+ TVA, chirie la care, prin clauze, se adaugă plata penalităților aferente imobilului (utilități).

Debitorul este înregistrat în evidențele contabile ale reclamantului cu un debit restant scadent și exigibil de 4.674,40 lei.

În drept: art.1025-1030 C.proc.civ..

În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri filele dosar 8-31).

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

La data de 28.11.2011 părțile au încheiat contractul de închiriere nr.4083/28.11.2011, având ca obiect închirierea imobilului în suprafață construită de 80 mp interior – grajdul H, pârâta obligându-se la plata unei chirii lunare în cuantum de 840 lei/lună + TVA, la care se adaugă plata utilităților aferente

La art. 4 din contract părțile s-au înțeles asupra modalității de plată a chiriei. Astfel, potrivit art.4.4 ,,plata chiriei se efectuează în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea facturii …’’; de asemenea, potrivit art.4.5 ,,neplata chiriei la termen duce la aplicarea unor penalități de întârziere de 0,5% pe zi din valoarea chiriei pentru primele 10 zile, iar pentru restul de 0,7% pe zi din valoare’’.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța apreciază că reclamanta a făcut dovada unei creanțe certe întrucât aceasta este prevăzută în contractul încheiat între părți. De asemenea, creanța este și lichidă, cuantumul acesteia rezultând de asemenea din dispozițiile contractuale.

Creanța reclamantei este exigibilă având data scadenței la 5 zile de la data emiterii facturii.

Potrivit art. 1.535 alin.1 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să se dovedească vreun prejudiciu.

La art. 4 din contractul părților s-a prevăzut o clauză de daune moratorii consensuale în caz de întârziere la plată, pârâta datorând daune penalizatoare de 0,5% pe zi din valoarea chiriei pentru primele 10 zile, iar pentru restul de 0,7% pe zi din valoare.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.674,40 lei, reprezentând contravaloare chirie neachitată, la care se adaugă penalități de întârziere.

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe reclamant I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI, cu sediul în comuna Balotești, ..21, jud. Ilfov, în contradictoriu cu pârât M. I., domiciliat în ., jud. Ilfov., ., ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.674,40 lei, reprezentând chirie neachitată.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,5% pe zi de întârziere, calculate pentru primele 10 zile de întârziere și 0,7% pe zi de întârziere, calculate în continuare, de la data scadenței, pentru fiecare obligație de plată în parte.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.01.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

Red jud. T.S.D/gref.RU/4 ex/2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria BUFTEA